La Multi Ani!

Craciun fericit!

"- Scriem istoria, mami!"

De patru zile, Timisoara este in doliu si isi plange mortii Revolutiei. Pentru unii sunt simple vorbe, pentru noi sunt adevaruri. Cimitirul Eroilor este luat cu asalt, sute de oameni trec pe langa flacara ce arde de 24 de ani la fel de constant ca durerea din inimile celor care vin aici in pelerinajul durerii an de an. Multi dintre eroii Timisoarei se afla sub pamant, altii sunt oameni trecuti de prima tinerete. Probabil ca sunt putine locuri in tara asta in care dezamagirea atinge cote atat de mari ca in acest oras! Acum 24 de ani se striga  din toti raruncii; " Acum ori niciodata!", "Azi in Timisoara, maine in toata tara", "Ceausescu nu uita, a venit si vremea ta", "Nu ne este frica, Ceausescu pica!", " Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa", "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul", "Si noi am fost soldati si nu am tras in frati". Unii dintre cei care au supravietuit au uitat ce s-a-ntamplat atunci, altii au plecat din tara imediat ce au putut, dezgustati de mineriade, de fesenisti securisti si comunisti, de hotie, minciuna si prefacatorie! Sloganurile celor care au iesit in strada au fost inlocuite de catre cele feseniste, intr-un efort de manipulare a maselor generat si condus de catre comunistii si securistii "cu fata umana": "Noi nu ne vindem tara", "Iliescu nu ceda, muncitorii toti te vrea", "Soarele rasare, Iliescu apare", "Noi suntem uniti, nu suntem platiti", "Iliescu sa fii tare cum a fost Stefan cel Mare", "Noi muncim, nu gandim", "Moarte intelectualilor", "Soarele rasare, Iliescu apare" si au inlocuit sloganurile celor care au iesit in strada.
 
Revolutia si spiritual ei nu pot fi explicate si intelese decat atunci cand sunt povestite de cei care le-au trait din plin. Iata povestea Radei Rugojan, o femeie normala, care si azi se lupta asa cum poate ea mai bine cu toti comunistii si securistii care au luat puterea atunci si o tin cu dintii si acum. Rada, iti multumesc!

"Vreau sa va povestesc asta-seara ce am facut eu acum exact 24 de ani. Va fi o poveste putin mai lunga, dar va rog sa aveti rabdare sa cititi, pentru ca n-am mai povestit niciodata prin ce am trecut atunci.


16 decembrie 1989.
Era sambata, o vreme de primavera, o seara extraordinary de placuta. De citeva zile existau zvonuri, soptite, asa intre prieteni de incredere, ca se va intimpla ceva . Nu se stia ce anume, dar toata lumea nutrea sperante secrete, ca in sfirsit se va intimpla ceva ! Auzisem despre pastorul Tokes, ca Securitatea voia sa-l evacueze din casa, si ca mai multi enoriasi de ai lui se strinsesera de vreo 2-3 zile in jurul casei lui, ca sa-l apere. Biserica si casa parohiala se aflau in Piata Maria (vis-a-vis de cladirea pe care o vedeti in imaginea de jos). Eu locuiam linga Gradina Botanica, in spatele Operei. La un moment dat, a venit o vecina si mi-a spus ca s-a strins lumea in P-ta Unirii, care vine spre P-ta Libertatii, si multimea se ingroasa cu fiecare minut. Eu, viteaza, zic hai sa mergem sa vedem, dar barbatu-meu nu a vrut. Eu am zis, ma duc totusi, si fiica-mea (avea 9 ani !), mi-a zis, mama, vin cu tine ! Hai, si am plecat cu copilul de mina, cu pantofii de casa in picioare, si in trening. (pina in P-ta Unirii aveam vreo 100-200 m) Intr-adevar, cand am ajuns in P-ta Libertatii, o multime de oameni se revarsa dinspre P-ta Uniri, strigand , "Veniti cu noi", "Nu va fie frica, Ceausescu pica". Sincer, in prima faza mi s-a facut frica, ma gandeam ca astfel de lozinci vor aduce represalii din partea Securitatii ! Si totusi, ceva mai presus de ratiune, m-a facut sa ma alatur multimii, si sa merg, fara sa stiu unde ! Am ajuns in P-ta Operei, pe urma la Catedrala, dupa aia am trecut podul La Maria, si am ajuns in P-ta Maria. Aici, lume si tara, tramvaie oprite, oameni suiti pe acoperisurile vagoanelor, pe copertinele cladirilor dinprejur. Ce mai, lume ca la defilare ! Am intrebat si eu, ce-i acolo, si mi-au spus ca e casa pastorului Tokes, ca oamenii au venit sa-l apere de Securitate. Si lumea tot venea, din toate directiile ! Simteam asa o insufletire, era o stare pe care nici n-as putea-o descrie in cuvinte ! La un moment dat, copila m-a intrebat "mama, ce facem noi aici ?" Si eu i-am raspuns emfatic, "scriem istoria, mami !" Va dati seama ce elan era in sufletele noastre ? Se strigau lozinci "jos comunismul", si iar, "Nu va fie frica, Ceausescu pica". Nu stiu cat am stat acolo, scandand, cantind, stringandu-ne miinile, felicitindu-ne, cand la un moment dat s-a auzit un strigat : Vin scutierii ! Aceea este scena care mi-a ramas ani de zile in minte, scutierii umar la umar, cu scuturile in fata, batind ritmic cu bulanele in scuturi. Si tropaiala bocancilor, impreuna cu sunetul bastoanelor, niste sunete sinistre ! Apoi, s-a auzit duduit de motor, iar in spatele sirurilor de scutieri, veneau masinile pompierilor, cu tunurile de apa. Eu am intrat in panica, mai mult de groaza ca lumea innebunita sa se retraga sa nu-mi calce copila in picioare ! Un domn care statea linga mine, m-a tras de mina, a luat-o pe a mica in brate, si mi-a zis sa fugim spre malul Begheiului. Am luat-o la fuga, dar in urma auzeam sunetele sinistre ale bastoanelor lovite ba de scuturi, ba de oameni, dar si sunetul tulumbelor de apa de pe masinile de pompieri, si tipetele oamenilor. Ne-am adapostit intr-o curte, mai multi, pina cand cineva a tipat "fugiti, militia cauta prin curti si aresteaza" . Va dati seama ce panica a fost pe mine, cand mi-am dat seama cat de inconstienta am putut sa fiu sa iau copila de 9 ani cu mine ! Eu cred ca Domnul a avut grija de mine atunci, si mi l-a trimis ca inger pazitor pe acel domn ! Individul nu s-a pierdut cu firea, mi-a zis, "doamna, nu avem ce cauta spre Bega, acolo ne vor astepta, trebuie sa sarim gardul si sa trecem din curte in curte, pina ajungem la pod". Acuma sa nu va inchipuiti ca gardurile la cladirile vechi din Timisoara sint ca si gardurile din gradini , de plasa ! Nu, sint garduri sanatoase, ziduri de caramida de 2,5 m inaltime ! Nu stiu cum am sarit gardurile alea, nici nu mai tin minte cate am sarit, stiu doar ca ingerul meu pazitor , cu fata mea in brate, ma tragea si nu ma lasa sa cad. Cred ca la un moment dat mi-am pierdut un papuc, am vrut sa ma intorc sa-l recuperez, dar tipul m-a smucit si mi-a zis foarte putin elegant "da-l in ma-sa de papuc, e libertatea ta si a fetei in joc !" Am ajuns pe podul de la Maria, nu stiu cum, si acolo, desi locul razmeritei e doar la cateva sute de metri, era pustiu, de parca nicaieri nu se intimpla nimic ! Am luat-o la goana spre casa, intr-un picior doar cu soseta, cu copilul care nu pricepea nimic de mina. La un moment dat, am vrut sa-i multumesc salvatorului meu, dar disparuse ! N-am stat sa-l caut , am luat-o la fuga spre casa. Pe drum, mi-am jurat sa nu mai fac prostrii din astea in viata mea, sa pun viata copilului in pericol ! Si nici eu sa nu ma mai bag in belele ! Si totusi, a doua zi, duminica, iar am plecat in P-ta Unirii, apoi in P-ta Libertatii, la Casa Armatei. Si atunci cand au aparut TAB-urile si tancurile, mi-am zis ca e groasa, si am fugit acasa. Dar avusesem totusi atita cap sa nu mai car copilul dupa mine ! Daca printre cei care citesc se va afla si domnul care m-a ajutat in acea seara, si isi aduce aminte de intimplare, vreau sa-i transmit ca ii multumesc din suflet ! In noaptea aceea s-au facut arestari pe capete ! Iar eu, cu copilul de mina, am fost la un fir de par distanta!

17 decembrie'89, duminica.
O zi calda, desi fara soare, mai mult innorat. Dupa escapade de cu o seara inainte, zvonurile si agitatia din oras, mama a venit la noi, hotarita sa nu ma mai lase sa ies din casa, mai ales sa scot copilil! Totusi, cum sa stai in casa, cand se auzea atita zgomot, vecinii susoteau, roiau unii pe la alti, dornici sa auda ce se mai intimpla. Am hotarit cu barbata-miu sa iesim pina in Piata Unirii, sa vedem ce se intimpla, promitind solemn ca ne intoarcem imediat acasa. V-am spus, locuinta mea era la 200 m de piata, era imposibil sa nu auzi toata acea rumoare ! Am plecat asadar (de data asta am avut grija sa nu mai plec in haine de casa si papuci), si ne-am dus catre Unirii. Am luat-o in jos, spre Opera, si pe Gh. Lazar am luat-o spre Unirii. Plin de lume, de tot felul ! Domni, doamne, tineri, oameni simpli, o mare de oameni eterogena. Ne-am amestecat curiosi in multime, si la un moment dat, pe str V. Alecsandri, un grup de tineri cu alura sportiva, au inceput sa sparga vitrinele magazinelor. Mai tineti minte, timisoreni, magazinul Zurobara ? La un moment dat, un tinar, cu o saritura de Bruce Lee, a spart vitrina magazinului, si a inceput sa arunce lucruri din magazin. Eu am ramas paralizata, stateam si ma uitam si nu-mi venea sa-mi cred ochilor ! Baiatul acela a venit catre mine, si mi-a bagat in mina ceva, si mi-a spus "tineti , doamna, o amintire de astazi !" Eu eram stana de piatra ! cand mi-am revenit, am vazut ca-mi pusese in brate o rochia alba, de borangic. O am si astazi, o tin in dulap, n-am imbracat-o niciodata ! Barbatu-meu m-a strigat, hai sa mergem spre P-ta Libertatii, acolo merge toata lumea! Nu e mult de mers, vreo 2-300 m, si acolo era adunata multa lume, in fata Casei Armatei era plin de soldati, lumea striga, se agita. Si dintr-o data, poarta din fata Casei Armatei s-a deschis, si au inceput sa iasa TAB-uri. Totodata, a inceput sa se auda un zgomot greu, de ultilaj mare, nu puteam sa-mi inchipui ce poate fi, ma gandeam iar la tancuri de apa. Si deodata de pe cele 2 stradute laterale ale Casei Armatei au inceput sa curga spre piata tancuri si camioane cu soldati. Atunci barbatu-meu m-a luat de mina, m-a tras, si a zis, acuma gata, hai acasa, ca se ingroasa gluma ! Am luat-o la fuga in sus pe Marasesti, spre Parcul Botanic (casa mea era pe colt, vis-a-vis de parc), dar auzeam in spatele nostru duduitul senilelor. Am alergat ca minati de vint, sotul meu a uitat ca are meniscurile facute praf de la fotbal, iar eu am uitat ca am pantofi cu tocuri in picioare ! Am intrat in curte, si ne-am baricadat in casa. Aveam geamurile spre Parcul Botanic, si auzeam tancurile si TAB-urile cum circulau pe sub geam. Nu mai stiu cand am auzit primele impuscaturi, cred ca in fata Casei Armatei, dar dupa ce s-a lasat intunericul, se auzeau impuscaturi din toate partile. N-am mai lasat-o pe mama sa plece la ea acasa, statea pe Eminescu, vis-a-vis de Hotelul Partidului, insemna sa treaca prin P-ta Libertatii, si parcul de la Continental, unde era o garnizoana. Va dati seama ce era acolo ! Sa va spun ca n-am dormit in noaptea aia? Cum sa dormi cand periodic iti trec tanceau pe sub geamuri tab-uri? Si ce Galagie faceau! 

18 decembrie 1989. Luni
Dupa o noapte nedormita, cu urechile lipite de radio Europa Libera, luni dimineata trebuia mers la service. Auzisem la radio despre morti, auzisem pe viu impuscaturile, plus huruitul senilelor cand tancurile ne treceau pe sub geamuri. Afara nu puteam iesi, in curte erau soldati inarmati, care nu ne lasau sa iesim nici din apartamente, daramite din curte! Totusi, nu-mi venea sa cred ca sunt impuscati oameni, nu puteam concepe asa ceva! Cum sa impusti oamenii pe strada? Si totusi, dimineata trebuia sa mergem la servici, nu puteai sta acasa, peste tot se faceau tot felul de liste! Lucram la IEELIF, in Piata 700. O cladire mare, 7 nivele, numai ferestre. Vara muream de cald, iarna de frig. Cand venea luna noiembrie, directiunea ne dadea paturi (din alea de armata), sa le punem in geamuri, noi ne infasuram in ele. Toata lumea era echipata in costume din alea de ski, din fish, si in picioare cu moon-bootzi. Pe coridoare se auzea numai fish-fish cand trecea lumea. Aveam biroul la et. V pe colt, spre piata. Si cu sufletul la gura, am plecat la service. Micutza mea strada (str. marasti, capatul spre Parcul Botanic) era plina de soldati si tancuri. la poarta, soldati care mi-au cerut sa ma legitimez, m-au intrebat unde ma duc. Drumul meu era prin fata Spitalului Militar, acolo iara plin de tancuri, camioane cu soldati, gradate, ofiteri superiori, neni imbracati in haine negre din piele etc. Iar m-au legitimate, intrebari unde ma duc, unde lucrez, asta la fiecare capat de strada. In Piata 700 alte filter, iar legitimari, intrebari unde te duci, de ce te duci. Am ajuns in sfarsit la cladire, unde ce sa vezi, la poarta soldati, gradate, conducerea, fiecare legitimate iara, cei din conducere certificau ca lucram acolo. Am ajuns in sfirsit in birou, sus la et.V, si am inceput sa vorbim intre noi, fiecare spunea ce stie, prin ce a trecut in zona in care locuia. De la fereastra noastra de pe colt se vedea perfect piata. Pe vremea aia, in 700 erau niste movile, ca niste delusoare, p[e fiecare era cate un cuib de mitraliere. La fiecare taraba, soldati, arme, un spectacol de fil de razboi! Si nelipsitele tancuri, care circulau pe liniile de tramvai.Din cand in cand, gratioase, isi faceau apartitia TAB-urile, care baletau printer tancuri, camioane si sirurile de tarabe din piata. Isi mai ridicau si roteau turelele alea amenintator spre noi, curiosiide la geamuri. Ce sa muncesti? ce dracu sa proiectezi in atmosfera aia de razboi, de teroare? La un moment dat, zic eu, hai sa incerc sa sun la Bucuresti, sa vedem ce se intampla acolo. Minune, prind ton imediat (in vreme de pace, stateam cate o ora sa astept un ton de la central!) si sun o prietena din Bucuresti, doctorita la un spital. Aia, trezita din somn, nu intelegea ce-i spun, habar n-avea ce se intampla, nu ma credea ca la noi e stare de razboi. la ei era pace si liniste, habar n-aveau ce se intampla pe la noi! I-am povestit pe scurt ce se intimpla, am rugat-o sa se intereseze prin Bucuresti daca se intimpla ceva si am zic ca o sun mai tirziu. Pas de mai prinde legatura! Dupa telefonul meu, a cazut centrala, nu s-a mai putut da nici un telefon. A urmat plimbarea prin birouri a reprezentantilor conducerii care ne indemnau sa stam linistiti, sa stam in casa, ca sint provocari, ca ungurii sint la granite pregatiti sa vina sa ne ocupe (sincer, noi ne rugam sa vina ungurii, sa ne ocupe, ca viata la ei era cu totul alta). In sfirsit, dupaun timp, ne-au dat drumul acasa, cu indicatia precisa sa ne ducem direct la locuintele noastresi sa nu iesim sub nici o forma din case. Va imaginati cu cata teama am plecat toti, trecand prin aceleasi filter, legitimari, soldati si multi, multi neni in haine de piele neagra si ochelari de soare. M-a surprins asta, pentru ca era o zi cam innorata! Incerc sa imi aduc aminte cu exactitate daca eram inspaimantati. Cred ca nu, eram cu totii intr-o stare ciudata, de curiozitate amestecata cu revolta, o exaltare ca ceva bun se va intampla, dar nu, cred ca frica nu ne-a fost! Eram revoltata ca nu ma lasa sa ma duc unde vreau eu, sa vad ce se intampla. Si a venit seara, cu tururile facute de tancuri, cu impuscaturile care se auzeau peste tot, mai departe din P-ta Operei, foarte aproape de Parcul Botanic. Zanganeau geamurile intr-una! De cate  ori incepeau impuscaturile, ne puneam intre geamuri. Pe a'mica am bagat-o in baie, in cada. Cred ca acele 2 zile, duminica si luni, cu toata desfasurarea aceea intimidanta de forte, au fost cele care au pus capacul si ne-au invirthoshat in dorinta de a lupta si de a nu ceda. Era de neacceptat ce ne faceau! Cum adica, stare de razboi? pentru ce? Am uitat cred ca majoritatea dintre noi de teama de securitate , era revolta care urca in noi si nu ne mai lasa sa dam inapoi! Stiam ca ceausecu era plecat pe undeva prin Iran, Irak, dracu'sa-l ia, ca si ala, ca Ponta, tot in vizite era! Se auzea "pe surse" ca ar fi spus ca la intoarcere "va rade Timisoara de pe fata pamintului". Oare ce ne-a dat curaj sa continuam?

19 dec 1989. Marti
Ne-am sculat de dimineata sa mergem la sercici, ca trebuia semnata condica, altfel intrai pe lista neagra si cine stie unde ajungeai? Ne-am pregatit sufleteste pentru deja obisnuitele filter de militia, armata, securitate, la poarta casei si la fiecare colt. Cand am iesit pe strada, prima surpriza, nici urma de soldati, de tancuri, de TAB-uri, liniste mormantala peste tot. In P-ta 700, la fel, nici urma de armata. Ce sa va spun, era o zi senina, cald 15-16 grade, ziceai ca e primavara ! Am intrat in cladire, fiecare ne priveam intrebatori, nu stiam ce sa credem ! Ajunsi in birouri, am inceput sa vorbim, fiecare ce a auzit, prin zona lui. In Calea Girocului fusese nenorocire, oameni impuscati in casa scarilor, in apartamente, pe strada . In Calea Lipovei, unde era o mare unitate militara, tot asa, impuscaturi toata ziua de luni si noaptea. Raniti, presupusi morti. Au venit colegi care locuiau in zona Spitalului Judetean si spuneau ca intrase Securitatea in spital, si impuscase raniti, era o teroare de nedescris in spital. Se susotea ca fusesera incarcate cadavre in masini frigo de la Comtim, si fusesera duse nu se stie unde. Deja simteam toti ca ne sufocam de revolta, nu mai percepeam frica, era doar o ura care ne stringea de gat, simteam ca nu mai putem accepta, ajunsesem cu toti la suprasaturatie. Asa ca atunci cand am auzit ca se stringe lumea in P-ta Operei, n-am stat niciunul pe ganduri, am luat-o cu totii spre piata. Normal, sefimea tipa dupa noi, se faceau liste, eram amenintati, dar nu mai conta ! cred ca vestea cu cadavrele furate fusese picatura care umpluse paharul ! Ne-am indreptat cu totii spre piata, ne intilneam pe strazile laterale cu alte suvoaie de oameni care mergeau tot acolo. La inceput am fost vreo cateva sute, vorbeam unii cu altii, chit ca nu ne cunosteam, a inceput sa se strige "Libertate", "Jos comunismul", "nu va fie frica, Ceausescu pica", si altele. La un moment dat cineva a strigat: vin muncitorii de la Elba, vine UMT-ul, vin de pe platforma Buziasului, si sute si mii de oameni veneau dintoate directiile spre piata. La un moment dat, parca eram sardele, asa de multa lume era, si tot continuau sa vina ! S-a dat tonul la "Desteapta-te romane", apoi toata lumea a ingenuncheat si s-a spus in cor Tatal Nostru. Aveam lacrimi in ochi, era asa o maretie sa vezi marea aceea de oameni in genunchi, cu fata spre Catedrala, Catredala care nu a vrut sa-si deschida portile ! Am stat acolo in piata pina seara, fericiti, plini de speranta. De mai multe ori s-a cerut Bisericii sa-si deschida portile, am chemat preotii sa vina sa se roage cu noi. Nici un raspuns, doar portile ferecate ! D-le Ilie Sirbu, pe atunci erati Secretar la Mitropolie, de ce nu ne spuneti, macar acum, de ce au refuzat preotii sa deshida usile Catedralei ? De ce n-au venit preotii in mijlocul nostru ? Pe care Dumnezeu l-ati reprezentat atunci, ca pe al nostru, al oamenilor, in nici un caz ! Seara, am luat-o spre casa, multi insa au ramas acolo. Abia asteptam dimineata, sa venim din nou in piata."

Poza apartine lui Emanuel tanjala si e realizata in Bucuresti 1990.

Daca Romania ar fi adoptat Proclamatia de la Timisoara, soarta ei ar fi fost azi alta. Din pacate, atunci am dat jos niste comunisti si au venit altii la loc, intariti de securisti! Astazi toti sunt figure cunoacute in lumea politica, in mediul de afaceri, in toate structurile statului si continua sa controleze tot. Daca a meritat? DA! pentru ca, indiscutabil, acum suntem liberi, cel putin mai liberi decat atunci! Si poate ca nu asa cum am fi vrut noi, generatia Revolutiei, dar copiii nostri in mod cert sunt liberi ca pasarile cerului! Sa isi doreasca si sa infaptuiasca! Au tineretea, mintea , posibilitatile si lumea intreaga de partea lor!  Si, ca sa citez un alt amic: "Romania a avut guverne in exil, de ce nu ar avea si un popor?". Copiii nostri sunt in exil si lupta asa cum stiu ei mai bine si pentru libertatile celor ramasi aici pe baricade. Odata si-odata, poate va fi bine si la noi!

Concertul de Craciun din Catedrala Millenium

 

Sambata trecuta, pe 7 decembrie, a avut loc concertul de Craciun sponsorizat de catre familia Marchegiano, in frumoasa biserica Millenium din Timisoara. Cand noi am ajuns la 8 fara un sfert, lacasul de cult era plin ochi! Stranele erau ocupate pana la refuz, iar coridoarele laterale la fel.  Programul muzical a fost conceput de catre maestrul Enrico Cannata si a cuprins piese ale compozitorilor: Boito, Cannata, Handel, Mozart, Rossini, Saint-Saans, Toselli, Verdi, Vivaldi, cat si o frumoasa selectie de colinde de Craciun.  Au evoluat orchestra "Camerata Strumentale" a carei dirijor este Enrico Cannata, corul de camera Excelsior, au interpretat solistii: Cristian Bilec la flaut si tenorul Daniel Zah. M-am bucurat nu numai de muzica buna, ci si de faptul ca printre toti cei care ne inghesuiam sa ocupam un loc cat mai bun inauntru erau foarte multi tineri. Si va rog sa ma credeti ca era frig afara, dar si inauntru! Iar cele doua ore de stat in picioare au trecut pret de o secunda.

 

 

 

Catrenele fetei frumoase - Lucian Blaga

Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr’ de a-si întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-si umple tiparele,
desăvârsindu-se pe-o treaptă
unde povestile asteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

V
O fată frumoasă e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoabă inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum “într-o mie si una de nopti“
povestea naste din poveste.

VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna tărna si drumul.

VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.

X
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.

 

Happy Thanksgiving Day!

 

Prietenilor care astazi sarbatoresc Thanksgiving Day!

 

 

Filmele pe care vi le recomand

Am avut bucuria sa vad niste filme deosebite in aceasta saptamana si ma bucur sa impart aceasta experienta minunata cu voi.

 

Primul, IN THE MOOD FOR LOVE,  un film trist, despre asumarea singuratatii si trasformarea ei intr-o forma superioara de acceptare a sinelui. Veti vedea cadre superbe, iar  muzica este exceptionala. Filmul aduce in prim plan o  poveste delicata de dragoste mai degraba sugerata decat traita. Regizorul Wong Kar-wai isi construieste filmul in jurul singuratatii si resemnarii personajelor sale, plasate intr-o lume a gesturilor si trairilor simple.

 

 

Cel de-al doilea, MR MORGAN'S LAST LOVE este un film despre pacatele prezente in toate familiile, despre neintelegerile si diferentele dintre generatii, despre ce ne lipseste sau ne prisoseste in relatia cu membrii familiei si cu strainii, despre lipsa de toleranta din interiorul familiei si prinosul ei in afara acesteia. Despre ce inseamna sa iubesti, cat, cum si pana cand! Este un film despre varste, sentimente, angoase, disperari, refulari, furii - cam despre toate nimicurile care ne alcatuiesc viata de zi cu zi si o fac importanta doar pentru fiecare dintre noi! Michael Caine este personajul principal care sustine intreaga intriga a filmului, alaturi de frumoasa si delicate Clemence Poesy care face un rol pe masura partenerului ei de film.

 

Cel de-al treilea este NIGHTTRAIN TO LISBON.  Raimund Gregorius este un profesor elvetian care este martorul unei incercari de suicide, care se va angaja intr-o aventura palpitanta ce ii va schimba viata. Un film cu o poveste in poveste extraordinar de romantica. Un film cu o intriga deosebita, cu personaje frumoase si atent construite, incarcate de pitoresc si de mister. Asa cum ne-a obisnuit, actorul Jeremy Irons interpreteaza un personaj de exceptie care este prins intr-o intriga complicate si pus sa descifreze destinele asezate frumos intr-o carte.

 

Daca veti avea curiozitatea sa le vedeti, in mod cert nu veti regret. daca nu va plac, ar fi bine sa imi scrieti si sa ma atentionati sa scriu despre cu totul altceva! Ha,ha,ha...

Starry, starry Night

Am primit acum cativa ani aceasta balada pe mail. Nici nu imi mai amintesc de la cine. Mi-a placut atat de mult incat, astazi, cand mi-a sarit in fata, am prins-o cu gandul sa o impart cu tine.

Karma

Astazi m-am trezit cantand, iar al meu s-a uitat chioras la mine pana a plecat la munca. Nu prea intelegea el cum vine asta cu datul jos din pat si cantatul dis de dimineata fara motiv! Si cum eu ii tot dadeam inainte cu "sanie cu zurgalai/frumosi suuuuuuuuuunt calutii tai, hei..." , fata lui se transformase intr-un imens semn de intrebare pe masura ce bombanea in barba. Atunci m-am decis! Nimeni n-o sa-mi strice mie karma muzicala din aceasta dimineata! O sa fac un exercitiu de vointa si-o sa-mi imaginez pret de o jumatate de ora ca Romania a devenit buricul pamantului!

Sa o luam mintenas de aici, din Banat. Bela Bartok, compozitorul si pianistul magiar nascut in Sannicolau Mare, stabilit in America, a compus in 1915 suita de 6 piese la pian intitulata „Dansuri populare romanesti” sau „Roman nepi tancok”, adaptandu-le ulterior si pentru orchestra. S-a inspirat din folclorul transilvanean, mai exact din piesele populare: Braul, Pe loc, Buciumeanca, Maruntel, Jocul cu bata si Poarga romaneasca. El a fost unul dintre reprezentantii de seama ai muzicii moderne internationale care a promovat Romania dincolo de granitele sale.

La Bucuresti, in 1937, Richard Stein, un evreu nascut la Bucuresti si emigrat in Israel, avea sa compuna una dintre cele mai cunoscute melodii romanesti: „Sanie cu zurgalai”, dupa parerea mea umila, cea mai frumoasa melodie romaneasca. Desi initial s-a dorit a fi o creatie culta, ea a fost conceputa si interpretata la inceput in stilul folcloric romanesc. Versurile i-au apartinut lui Liviu Deleanu si merita citite:


Sanie cu zurgalai,

Frumosi sunt calutii tai, hei,

Dar mai frumosi sunt ai mei

Ca le dau apa cu mei

Si zboara ca niste zmei.

Si mai frumoasa-i mandra mea,

Diseara ma duc la ea,

Sanie cu zurgalai.

De-o vrea mandra, de n-o vrea

Deseara ma duc la ea, hei,

Obosit cum oi putea

Ma duc deseara la ea

Sanie cu zurgalai.

Obosit si plin de apa

Ma duc la ea ca mi-i draga

Sanie cu zurgalai.

 Imaginati-va ca linia melodica a fost plagiata in 1953 de catre Les Paul, un guru al jazz-ului international, in „Johnny, is the boy for me”, cantecul fiind interpretat chiar de sotia acestuia, Mary Ford.  Succesul a fost atat de mare incat, in acelasi an,  Edith Piaf a interpretat varianta frantuzeasca a cantecului, „Johnny, tu n’est pas un ange”. Stein l-a dat in judecata de Les Paul si a castigat procesul.

De la lansarea lor,

„Valurile Dunarii” ale lui Iosif Ivanovici, un alt compozitor, dirijor si clarinetist banatean din Timisoara, si „Sania cu zurgalai” au facut istorie in lumea muzicii internationale fiind cele mai cunoscute melodii romanesti. Cum ar fi fost sa fie inclusiv Stein banatean?

„Sanie cu zurgalai” a fost interpretata de cantarelele de muzica populara Maria Lataretu

si Maria Ciobanu,

 de sopranele  Angela Gheorghiu,

 Felicia Filip,

Ozana Barabancea,

de artistii de muzica usoara Gica Petrescu,

Angela Similea,

Marina Voica

Corina Chriac

 

si Aura Urziceanu. Mi-ar fi placut sa o gasesc si in interpretarea ultimei cantarete, dar nu am reusit. Un lucru va spun: ascultati-o!

 

Iar cine n-o asculta si azi cu placere inseamna ca nu se pricepe la muzica. Punct! Oare ce soc voi avea cand se termina exercitiul de vointa? Ma pregatesc sa trec alte teste! Ne mai auzim! Poate si dansam ceva! ....  

Sa stii sa ai rabdare!

 

Daca nu ati vazut acest spot, e bine sa stiti ca celebra agentie Leo Burnet s-a inspirit din viata mea de familie. De ani buni barbatul meu ma bate la cap sa donez cartile din biblioteca pe motiv ca "ne umplem de praf"! Ca nu sunt la curent cu noile tehnologii, ca acum cartile se citesc in format electronic, nu dand pagina dupa pagina. Ca totul trebuie sa fie minimalist, pentru asta exista stick-uri si nu mai ai nevoie de tona de DVD-uri.

 

Cand am vazut spotul pur si simplu am lesinat de ras! Abia am asteptat sa il prind in fata televizorului nostrum HD, cu diagonal de naiba mai stie cat! Dar cand nu sta el lipit de politica, al naibii spot daca vrea sa ruleze!

 

Nu pot sa va povestesc cu cata determinare incerca sa ma convinga aseara de necesitatea achizitionarii unuia nou, neaparat UHD! Evident, sunt ca un zid de care se loveste mereu cu capul! Eu ma leg de lucruri si imi plac cele care imi apartin! Sunt moarta dupa masina mea veche de scris marca Olivetii. Imi aminteste de tinerete intr-o maniera absolut duioasa. Dupa pick-up-ul meu studentesc cu vinilurile mari si demodate. Amandoua zac ascunse pe rafturi cat mai inalte in dressing-ul cat casa.

 

Pana ce si veiozele cu picioare sculptate din marmura slefuita si ingalbenita de vreme pe care troneaza abajururi din matase franjurata pe poale stau inghesuite in colturi de umbra, iar altele moderne si futuriste le-au luat locul cu trufasa impertinenta. In casa noastra bi-polara, printre atatea "modernisme" simpliste si minimaliste, se mai gasesc in penumbre sticloase de vitrine prafuite mici statuete din bronz si cateva bibelouri Art Nouveau, cateva piese de Majolica Schramberg Handgemalt , cateva  portelanuri de Meissen si Sevres, un ceas cu cuc din sec 19 si cam atat.

 

Dar sa stiti ca eu ma incapatanez sa rezist oricum! Ce-ar fi daca maine s-ar inventa nevasta virtuala? Vedeti? Eu raman pe baricade pregatita de razboi! Pana cand, intr-o zi, tot va striga prin usa de la baie dupa banalul sul de hartie igienica. Si-atunci.... :) Vedeti? Totul este sa stii sa ai rabdare! 

Balet de toamna banateana

 

Parcul Botanic Timisoara

 

 

 

 

 Stand la panda, printre pietre, un fotograf greu de identificat!

 

 

 Timisoara Piata Unirii - Festival baroc

 

 

 

 

 Parcul Bega

 

 

 Daca mama te invata sa te uiti pe unde mergi, Primaria te invata sa te uiti dupa

 ce ti-ar putea cadea in cap!

 

 

  Raul Bega toamna

 

 

Oda sarmalei! Ce idee!

Astazi am facut rata pe varza! O sa ma-ntrebati: si ce-i cu asta? Pai este, ca nu stiam... ca stiu s-o fac! BUNA! Si cum ma strofocam de mama focului, iata ce-mi umbla prin minte! O poezie, dar nu oricare!

ODA SARMALEI

de Pastorel Teodoreanu

Cum s-ar defini sarmaua?

Vis inaripat al verzei ce-l avu cat a durat
somnul lung metamorfozic in butoiul de murat…

Potpuriu de porc si vaca, simfonia tocaturii,
imn de lauda mancarii, inaltat in cerul gurii.

O cocheta care-si scalda trupu-n sos si in smantana
si se-nfasoara in varza ca in valuri de cadana.

O abila diplomata ce-a-ncheiat o stransa liga
c-o bardaca de vin rosu si-un ceaun de mamaliga.

Oponenta din principiu si un strasnic adversar
pentru tot ce e dieta sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivola parfumata
ce te-mbie cu mirosuri de slanina afumata.

Locatara principala tine-n spatiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaica’nnascuta, cum s-o prinzi in prozodie
ca de cand e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducator de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iata-n cateva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !!!

 

 

Nu sustin proiectul RMGC!

Constat  cu stupoare ca inclusiv pe blog am reclama Rosia Montana Gold Corporation! NU, NU SUSTIN proiectul! Chiar sunt impotriva lui! Mai mult, particip la toate protestele organizate in orasul meu! Si cu cat ma hartuiesc mai tare, cu atat voi fi mai inversunata in actiunile mele!

UNITI SALVAM ROSIA MONTANA!

Asemenea case stau sa se darame. Un intreg patrimoniu arhitectural este pe cale sa dispara!

 

 Si acestia sunt oamenii pentru care nu am decat dispret!

Saumur, France

Photograph by H. Armstrong Roberts

This Month in Photo of the Day: City Pictures

Photographer H. Armstrong Roberts captured this image of women sharing a conversation along the Loire River in Saumur, France, in 1928. Set in the Loire Valley, the city in western France is surrounded by vineyards and is home to several impressive chateaus.