" Nu te teme de clipa ! Asa canta glasul eternitatii !" Rabindranath Tagore

E toamna afara, e vremea de soptit povesti. 
A venit toamna, ma cuibaresc in bratele sufletului meu-pereche si astept sa ploua in cuvinte. El tace si gandeste, nu se joaca-n rime si silabe, ci in ganduri prafuite. E prea ingandurat de vremea schimbatoare si-atunci  gandesc in versurile  toamnei. E toamna afara din silabe.  Ascult “September Morning” si ma gandesc: maine va fi soare sau norii vor cerne lacrimile -n ploaie? Pasarile se-nroleaza-n stoluri calatoare si pleaca la atac. E toamna iar afara, scriu versuri autumnale de poeti.  Ce asculti acum sa nu fii trist cand ziua isi  preschimba orele in noapte??? E toamna afara, alatura-te in cuvinte. Sa ne jucam sotron in rime.

Melodie - George Lesnea

Norii se scutură,
Toamna e-n toi.
Bezna îşi flutură
Moartea pe noi.
Ropotul, ropotul
Ploii mereu…
Strigă cu clopotul
Sufletul meu.

Pier depărtările
Vechiului drum.
Unde-s cărările?
Unde-s acum?
Sângeră inima
Lângă pământ.
Toamnelor, cine m-a
Pus să vă cânt?

Ard felinarele,
Ard a pustiu.
Printre vlăstarele
Umbrei mă ştiu.
Suflă din buciumul
Vremii tumult.
Singur cu zbuciumul,
Stau şi ascult…

Murmurul, freamătul
Plopului ud;
Hohotul, geamătul
Vântului crud;
Ţipătul, tremurul
Corbilor grei:
Peste cutremurul
Anilor mei…

Poemul VI - Pablo Neruda

Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.

Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.

Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.

Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.


Lied  - Al.O.Teodoreanu

Toamna a cazut,
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
In zadar te alint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna trece acum.
Invelita in fum.
Unde-i de argint
Glasul ei sonor?
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.

Descântec de ploaie - Ana Blandiana

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

 Toamna - Tudor Arghezi

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.
Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.
Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…
Privirea intarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…
Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?
Apusul isi intoarce cirezile prin sange.
O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -
Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data
S-aplec la sarutare o frunte vinovata
Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua
Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.

Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,
Imi pare veche luna – si steaua ce se-arata ,
Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.
Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.

Dans - Nicolae Labis

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă, numai să-mi intinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi is puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai s-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...

Dans - George Lesnea

Din cuprinsul norului înalt,
Ploaia-si sparge prundul pe asfalt.
Repezindu-si degetele lin,
Leapada verigile-n bazin.
Tescuindu-si strugurii din pungi,
Joaca cu picioarele ei lungi.
Despletindu-si parul ei hoinar,
Bate din calcâi pe trotuar.
Prin copaci, cu sprintenit imbold,
Chinuie si scutura din sold.
Râde, parca si-a iesit din minti,
Aratându-si curgatorii dinti.
Sângereaza gleznele ei mici
Când trosneste fulgerul din bici.
Peste case ciuruind graunti,
Galopeaza pasii ei marunti.
Rasucind odgoane de clabuci,
Bate derabana prin uluci.
De pe strasini unse cu amurg,
Sclipitoare genele ei curg.

Emotie de toamnă - Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.