"Turnul Orasului Solar"

Astazi am vazut prima data proiectul pentru viitoarele Jocuri Olimpice care vor fi organizate in 2016 la Rio de Janeiro. Brazilienii chiar se straduiesc sa uimeasca lumea cu un parc olimpic de exceptie. Se pare ca autoritatile  au aprobat proiectul de constructie a unui turn solar impunator, unde va fi amplasata si flacara olimpica. Turnul Orasului Solar este proiectat de firma elvetiana de arhitectura RAFAA.

Arhitectii au propus un proiect indraznet, concepand o cascada solara uriasa care ar atrage atentia tuturor participantilor la Jocurile Olimpice de la Rio. Constructia urmeaza sa fie amplasata pe varful insulei Cotonduba, care se afla la intrarea in Golful Guanabara. Ea a fost conceputa astfel incat sa poata capta energie solara suficienta pentru a furniza energie pentru intreg orasul olimpic, cat si pentru o parte din oras.

Energia va fi folosita pentru a pompa apa din ocean in turn,  formand astfel o spectaculoasa cascada, care la randul va actioneaza turbine care produc energie in timpul noptii. Sus, in varful turnului va arde flacara olimpica. Turnul urmeaza sa aiba o inaltine de 105 metri si ar adaposti un amfiteatru, cafenea si magazine la parter. Pentru cei carora le place sa traiasca periculos, dar si spectaculos, proiectul prevede si o platforma retractabila pentru practicarea bungee jumping-ului.

Cei indrazneti vor avea la dispozitie lifturi care ii vor urca  in varful turnului de unde vor putea admira atat imensitatea marii, splendoarea cascadei, cat si panorama orasului Rio de Janeiro.  Nu stiu daca pana in 2016 va trece sau nu criza financiaza. Dar este frumos sa visez macar ca as putea spera sa vad o asemenea frumusete arhitecturala. Sa vizezi, inca e gratis!

Cioran: „La judecata de apoi se vor cântări numai lacrimile.”

Octavian Paler: “Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu”

Citeam aceste fragmente din opera lui Octavian Paler si m-am trezit gandindu-ma la fiica mea. De fapt, cred ca aceasta selectie poate sa fie si pentru voi toti, pentru ca niciodata nu e prea tarziu sa invatam ce este , iar, daca nu este, ce ar trebui sa fie important in viata noastra.

Interviu cu Dumnezeu
"- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să creasca, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani, iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
- Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și ca pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
- Mulțumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna" .

Iubirea, scopul vietii noastre

"Iubirea nu e doar un zâmbet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet rănit și apoi vindecat de altul…Cine are capacitatea de a se îndrăgosti, poate avea mereu încredere în iubire și în valoarea omului de care s-a îndrăgostit. Azi este ziua îndrăgostiților. Bine zis, fiindcă îndrăgostiții nu iubesc încă. Se poate spune că simt și ei un fel de iubire, dar forma  pe care o simt ei este pe treapta cea mai de jos a iubirii. Ei încă dăruiesc din ceea ce n-au. Până la urmă o vor dobândi – asta bineînțeles dacă își vor menține trează pasiunea – și atunci vor ști  că de ziua îndrăgostiților nu mai e nevoie să-și dovedească iubirea, dăruind mici atenții, pentru a primi o îmbrățișare, sau un sărut, ori mai multe, ci vor simți atâta bucurie pentru iubirea pe care o simt, încât, cel iubit privindu-i în ochi – care este fereastra sufletului – vor ști că sunt cei mai norocoși oameni din lume. Iubire înseamnă sacrificiu, înseamnă să îți dăruiești întreaga viață celui iubit. Cine va vrea să își salveze viața, chiar și pentru cel iubit, și-o va pierde, și nici iubitul/iubita nu va simți că îl/o iubești. Iubire înseamnă încredere absolută unul în celălalt. Iubire înseamnă acea încredere că sufletul din fața ta are nevoie de al tău pentru a crește, pentru a se avânta spre lumină. Înseamnă să simți nevoia sufletului și să i-o împlinești. Doar pe cea a sufletului.  Tinerii (dar nu numai) simt nevoia să aibă pe cineva lângă ei, dar atâta timp cât la mijloc este instinctul de supraviețuire a speciei, și atâta timp cât vor dori ca prin consfințirea ei printr-un contract, să fie asigurați că nimeni nu le-o va lua, este dovada certă că iubirea nu a venit încă la ei.  Contractul nu poate crește o iubire dacă nu există încredere, dacă există gelozie (oricât de mică), dacă există dependență de orice fel, a unuia de celălalt, dacă există orgolii cât de mici, dacă există îndreptățirea unuia în defavoarea celuilalt.  Când toate dependențele vor fi murit, indiferent de ce natură vor fi fost ele, atunci, ceea ce va rămâne va fi iubire, va fi strălucirea sufletului, lumina, adevărata lumină.  Contractul ne ferește de o bătrânețe în lipsuri, dar dacă acceptăm compromisurile cu noi înșine numai pentru a trăi o viață fără lipsuri, indiferent care ar fi acelea, și pentru că acel contract oferă această siguranță, el ne fereste și de iubire, ne ferește de marea iubire care ne aduce darul suprem: Lumina, fără de care – să nu ne amăgim altfel – nu vom trăi veșnic. Nu spun să ne ferim de contract, dar dacă nu poți renunța la el, ca scop ultim al relației tale de iubire, să știi că încă nu iubești. Va mai curge multă apă pe Dunăre, și vei trece prin multă suferință, chiar cu contract, până ce vei ajunge să știi că iubirea merită orice sacrificiu. Pentru că iubirea este Lumina Duhului Sfânt. Dacă nu am dobândit această Lumină, putem să ne luăm adio de la viață, și de la viața în doi, cu contract cu tot.  Scopul vieții noastre este dobândirea iubirii adevărate, iubirea care înseamnă Lumina. Tot ce este în afara ei, este de formă. Esența iubirii este bucuria de a trăi, cu sau fără cel/cea pe care îl/o iubești și absența suferinței pentru că nu ne-am împlinit oarece dorințe, indiferent de ce natură ar fi acelea. Le urez tuturor îndrăgostiților mult noroc, și focul pasiunii de a descoperi iubirea din ei înșiși să le țină trează voința și încrederea pentru tot restul vieții lor."

Mediocritatea “nobleţei”

“Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.” - Viaţa pe un peron

"Tăcerea e de aur, zice un proverb. Este, de ce nu, dar numai în cazul când se tace din iubire pentru omul de lângă noi. Iubirea nu vrea să aibă ultimul cuvânt, fiindcă ea este însuși Cuvântul, și toate cuvintele la un loc. Tăcerea este cumpătare de cele mai multe ori, și este de înțeles să taci, când nu se poate spune nimic mai mult, dar nu pot fi de acord cu tăcerea ca armă. După mine, tăcerea ca armă este cea mai josnică dintre toate armele inventate de om, pentru că este apanajul lașilor, al celor care se lipsesc de bună voie de atributul curajului, singurul care ne conferă, în ultimă instanță, libertatea – în timp ce argumentarea, fiind apanajul ființelor dotate cu inteligență, este bazată pe o gandire verticală. Tăcerea ca armă este apanajul tâmpiților, al celor care nu pot comunica din frica să nu piardă ceva, să nu se piardă pe ei înșiși. Nu e nimic de pierdut aici, iar dacă totuși s-ar pierde ceva, acel ceva merita cu adevărat pierdut: un egoism feroce, o atitudine dictatorială, și un cult al personalității dus la paroxism. Iubirea nu poate fi practicată decât de oamenii care au o inteligență emoțională dezvoltată deasupra pragului iubirii de sine, acesta fiind cel mai scăzut nivel de inteligență emoțională, care nici nu îi poate permite individului un mod de gândire lateral, mult mai cuprinzator chiar decât modul de gândire vertical al argumentării. O problemă nu poate fi rezolvată la același nivel la care a fost creată; trebuie să evoluezi ca să o rezolvi, zicea Einstein. O fiinta umana care nu simte empatie ori compasiune, si nici nu este capabilă de argumentare, este o fiinta umana cu handicap, si din păcate mulţi dintre românii societaţii de inceput de secol XXI au acest handicap. Dar, nu cumva tăcerea, de cele mai multe ori – dat fiind faptul că, majoritatea oamenilor sunt lipsiți de sentimentul iubirii aproapelui – vine din îngâmfarea deșteptului viclean ce zice : “cu tăcerea îi frigi pielea”? De această armă se prevalează de fiecare dată așa-zișii oameni superiori." “A fi mediocru nu este o ruşine; dar a cădea in cealaltă mediocritate, a culmilor, a tipului superior – este de-a dreptul vulgar.” zicea și Mircea Eliade.

“Da, nu e întotdeauna o înţelepciune să spui
că muzele tac între arme.
Cuvintele mele sunt aici şi le strâng
ca pe o lance.
Mamă, iartă-mă, nu puteam altfel.
Ştiu, tu ai tăcut toată viaţa
şi ar fi trebuit şi eu să fac, poate, la fel,
dar trebuia odată ca din tăcerea noastră
să ţâşnească un strigăt
şi, iată-l, îmi umple gura de speranţă şi lacrimi
şi de o tristeţe însorită
ce-mi aparţine, nu mai ştiu,
mie sau mormântului meu. Dar
aceasta aproape nu mai are
nicio importanţă.”

Octavian Paler – Viaţa pe un peron

Trei vieţi

" Ziceam, în „Deşertul pentru totdeauna”, că un om are – cum au observat şi alţii – trei vieţi relativ distincte. Una publică. Una particulară. Şi una secretă. Singura în care nu se poate minţi, întrucât nu are niciun control asupra ei. În „viaţa publică” am, ca bătrân, o singura mare problemă. Mă întreb, fără să pot da un răspuns precis, cât de reală e impresia că tinerii ne privesc cu ochi răi, poate chiar cu ură, pe cei care nu mai putem conta pe prea mult nisip în clepsidră. Sincer să fiu, îmi explic parţial această antipatie. Înteleg că irităm, mai ales când vrem să dăm sfaturi. E o experienţă neplăcută şi penibilă, de care au avut parte, probabil, bătrânii din toate timpurile. Dificultăţile mele în înţelegerea deplină a acestui fenomen provin din faptul că – datorită istoriei – nu pot să pun semn de egalitate între ceea ce am trăit eu, ca adolescent, şi ceea ce trăiesc adolescenţii de azi. Am încercat să explic asta în „Autoportret”."

Calomnii mitologice – Despre bătrâneţe

Cum suntem mintiti"Ceea ce le-as reprosa eu guvernantilor nostri nu e faptul ca mint. Minciuna face parte din politica. E una din armele ei. Machiavelli o punea langa otrava si pumnal. Si pentru a nu-l banui ca batea campii, ar fi suficient sa ne amintim ce s-a ales din "dovezile" ca existau arme de distrugere in masa in Irak. Ceea ce ma scoate „din cizme“, vorba d-lui Iliescu, in ce se intampla la noi, si ma pune pe ganduri (voi spune in final de ce) e faptul ca suntem mintiti intr-un mod care arata prea evident, dispretuitor (nu numai cinic!), ca suntem considerati o turma usor de manipulat. Suntem mintiti si prost, cum ar minti un baiat de pravalie prins de stapan cu mana in bani, si grosolan, dincolo de limitele tolerate in lumea civilizata. Cum sa apreciem altfel incercarea guvernului de a ne ameti cu diverse teorii "dambovitene", in loc sa primeasca barbateste sau cu eschive inteligente dusul rece incasat la Bruxelles? Inteleg ca guvernul a intrat in panica. Dovada si comunicatul in care Stolojan era facut cu ou si cu otet pe tonul mahalagioaicelor care-si pun mainile in sold si isi dau drumul la gura, deoarece a dezvaluit ce le-au soptit emisarii Bucurestiului parlamentarilor europeni: ca de va veni la putere alt partid decat PSD, dupa alegeri, nu va mai fi posibila integrarea! Dar est modus in rebus, "exista o masura in toate".
As imparti in patru categorii minciunile oficiale de azi.
1. Minciuna prin promisiune
De vreo doua luni, se revarsa, ca din cornul abundentei, dinspre guvern, tot felul de promisiuni cu miros de mita electorala. Tinta lor fiind pensionarii, taranii si alti aducatori de voturi. Aparent, aceste promisiuni n-au nici o legatura cu "berea" si cu "micii", care vor deveni de actualitate in preajma alegerilor. Dar diferenta nu e una de fond.
2. Minciuna prin omisiune
Toate televiziunile care fac trotuarul in jurul Palatului Victoria, in cap cu TVR, devin extrem de pudice cand e vorba de vesti care nu sunt pe gustul guvernului. Si prefera sa nu ne tulbure cu ele. Corespondenta TVR care a relatat de la Bruxelles discutia despre Romania din parlamentul european ne-a comunicat pe larg parerile deputatilor socialisti, motivati ideologic sa indulceasca avertismentele din raportul baroanei Nicholson, dar n-a suflat o vorba despre ce-au spus deputatii „populari“, majoritari, si despre ce-a zis comisarul Verheugen, in legatura cu coruptia de la noi: ca asteapta sa-i vada dupa gratii si pe "pestii cei mari".
3. Minciuna prin diversiune
Dupa cum am dedus dintr-un proaspat scandal relatat de "Cotidianul", fostul activist de provincie ajuns un fel de "eminenta cenusie" in PSD, Viorel Hrebenciuc, ar putea explica Parchetului National Anticoruptie, daca ar fi deranjat, cum functioneaza clanul mafiot din Bacau si ce e adevarat in dezvaluirile despre intalnirea de taina dintre Adrian Nastase, Corneliu Iacubov si Dinu Patriciu unde s-ar fi aranjat, pe miliarde, o diversiune.
4. Minciuna prin distorsiune
Aici se afla partea cea mai grava si cea mai primejdioasa a problemei. Pe de o parte, e penibil ca guvernul Nastase s-a facut de ras, ajungand sa i se spuna de la obraz: "Incetati cu rastalmacirile!" Pe de alta parte, dupa ce i-am vazut cam pe toti "rastalmacitorii" oficiali sustinand la televizor ca palmele primite din partea parlamentarilor europeni sunt "un succes", "o incurajare", "o experienta foarte interesanta", nu pot sa nu ma intreb. Nu cumva, mintindu-ne pe noi, continuu si fara jena, ei vor sfarsi (daca n-au sfarsit!) prin a se minti si pe ei, ajungand sa se ia in serios? Exemplul lui Ceausescu, in balcon, la 21 decembrie ’89, socat de ceea ce vedea jos, ar trebui sa fie un avertisment. Sper ca Adrian Nastase, mai inteligent decat subordonatii sai, se va opri la timp. Pe d-l Geoana l-a luat, deja, apa, cred."

Praga si atat!

Daca pana acum nu ati fost la Praga, va recomand sa o faceti! Unii spun ca este cel mai frumos si romantic oras european. Eu spun doar ca este unul dintre cele mai frumoase si romantice orase din Europa.Ca sa poti povesti despre acest oras, trebuie sa pornesti de la legenda lui. Intr-o noapte, rabinul din Praga a visat ca sub unul dintre podurile vechi ale orasului e ascunsa o comoara. Imediat ce s-a trezit, a mers la locul cu pricina, dar soldatul care pazea podul l-a oprit, cerandu-i socoteala. Rabinul a-ncercat sa-l convinga sa-l lase sa sape, povestindu-i  visul, dar soldatul a ras si i-a spus: “Si eu am visat azi-noapte ca in gradina rabinului din Praga e ascunsa o comoara, dar nu am fost atat de nebun sa merg sa sap acolo!”. Rabinul s-a intors acasa, s-a gandit la spusele soldatului, a luat sapa, a sapat in gradina si a gasit comoara. Celor caraora li se pare cunoscuta legenda, trebuie sa va amintiti de romanul scris de Paulo Coehlo, „Alchimistul” care s-a inspirat din acesta legenda. Acesta este motivul pentru care va indemn si eu: Mergeti la Praga si nu veti gasi un oras! Veti descoperi o comoara! Capitala Cehiei a fost numita si „orasul aurului” si trebuie sa recunosc faptul ca este un oras de o frumusete greu de descris. Singurul impediment sunt banii. Mai exact, coroanele. Daca moneda ar fi fost euro, lucrurile ar fi fost mult mai simple. Trebuie sa va gestionati bine bugetul pe care il alocati acestui oras. Din euro in coroane, vi se schimba banii, invers, mai greu. Chiar daca le explicati ca porniti mai departe si, poate, nu va mai intoarceti acolo curand. In Praga se poate ajunge cu trenul, cu autocarul, cu masina sau cu avionul. Orasul nu este unul chiar ieftin, asta pentru ca turistii din toata lumea aleg sa isi petreaca vacantele aici.

Ridicata in secolul 19, Capela Sfintei Cruci adaposteste obiecte de arta de mare pret, candelabre si crucifixuri de o valoare inestimabila. Grajdurile Regale au fost transformate in spatii expozitionale.

In Turnul Mihulka a fost, in epoca medievala, pulberaria castelului, transformat apoi in  laborator alchimic. Astazi aici este gazduit muzeul alchimiei. Si  Muzeul jucariilor , al doilea ca marime din lume, se afla tot in complexul Hrad. Tot aici merita vazute Golden Lane, Palatul Lobkowicz si biserica Sfantul George.

Palatul Lobkowicz este localizat in partea de est a castelului Praga si este unul din cele mai frumoase locuri culturale din Praga. Palatul a fost construit in sec al XVI-lea si a apartinut familiei Lobkowicz. Dupa ce a fost confiscat de nazisti si apoi de comunisti, mostenitorii au reintrat in posesia lui si l-au redeschis publicului. Palatul gazduieste expozitia permanenta a  colectiilor printilor familiei Lobkowicz. Ea cuprinde tablouri, arta decorativa, partituri si instrumente muzicale originale, o librarie imensa de carti rare si arhive, arme si armuri importante, manuscrise muzicale ale lui Mozart si Beethoven, instrumente muzicale si colectii de arme, tablouri si arta decorative. In fiecare zi la ora 13:00 au loc concerte.

Mie mi-a ramas sufletul in Catedrala Sfantului Vitos, locul unde erau incoronati  regii Boemiei. Constructiile la catedrala au fost incepute in anul 1334, din porunca lui Carol al IV-lea, si s-au incheiat in 1929. Aici pot fi admirate superbe opere de arta, vitralii rare, cripta cu mormintele regilor Boemiei. Daca aveti rabdarea sa urcati pana in varful turnului, de acolo vi se dezvaluie cea mai frumoasa panorama a capitalei cehe. Frumusetea orasului se trage insa din superbele cladiri, podurile care traverseaza Vltrava, frumoasele sale castele,  bisericile medievale, orologiul cu figurine care defileaza din sfert in sfert de ora, strazile pitoresti si magazinele vechi. Pana nu demult, orasul era capitala unui stat comunist care arata inca de atunci ca un oras occidental.  Desi ceha se trage din limbuile slave, orasul seamana cu burgurile nemtesti. Centrul medieval este de o frumusete delicata si surprinzatoare. Dar ceea ce m-a impresionat pe mine foarte tare a fost faptul ca micile si cochetele pravalii care , unele dintre ele functioneaza din secolul 13,  desfasoara aceeasi activitate de secole intregi. Orasul medieval isi pastreaza atmosfera romantica , de vreme ce , imediat ce treceti pragul unei astfel de pravalii, aveti senzatia ca timpul va arunca in trecut.  Sa nu credeti ca Praga este un oras medieval si-atat. Stilurile arhitecturale se impletesc intr-un rezultat suprinzator de bun gust: Art Nou­veau si baroc, goticul medieval si cubismul modern, impreuna creeaza o imagine de ansamblu a unui oras cosmopolit.  Hrad-ul se continua cu Orasul de jos (Malá Strana) care a fost fondat  la mijlocul secolului 12. Daca timpul va permite, mergeti si admirati in tihna  casele de pe strada Neruda, superbe exemple de arhitectura medievala si baroca. Nu neglijati blazoanele vechi care decoreaza  fatadele caselor.

Cred ca unul dintre cele mai aglomerate zone din orasul de jos este  Podul Carol, poate cel mai cunoscut monument al orasului, dupa turnul cu ceas. Podul poarta numele lui Carol al IV-lea, deoarece constructia lui a inceput in vremea lui. Constructia la Podul Carol (Karluv Most) a inceput in anul 1357 si a fost terminat la inceputul sec 15. Are 515 metri lungime si 9,50 metri latime, are 16 piloni (cu inaltimi cuprinse intre 16 si 23 de metri) iar pavarea este la 13 metri deasupra raului Vltava. Podul e mar­ginit de 30 de statui superbe, fiecare cu istoria ei si are, la fiecare dintre capete, cate un turn. La inceput, statuile erau de fapt niste cruci iar in 1657 a fost adusa chiar si o cruce poleita cu bronz. Monumentele Golgoth, Fecioara necajita si Sf Ion Evanghelistul au fost adaugate in sec 17.  Replicile moderne  ale statuilor baroce au inlocuit statuile originale , care au fost duse  la Muzeul National la Lapidarium Datorita elementelor decorative, vechiul turn gotic al podului e socotit cel mai frumos din Europa Centrala. Din varful sau se poate admira Vltava, insula orasului vechi si multe dintre cladirile istorice ale Pragai.

Daca vreti sa mergeti sa vizitati Cartierul Evreiesc, Iosefov, va trebui sa platiti. El este situat chiar in centrul orasului. Muzeul evreiesc detine una din cele mai impresionante colectii de arta evreiasca, textile si argintarii din lume. Sunt peste 40.000 de exponate si peste 100.000 de carti. In cartier inca mai pot fi admirate case frumoase, cateva sinagogi, puteti vizita locul in care s-a nascut Frantz Kafka precum si laureatul Nobel, poetul Jaroslaf Seifert. Vechiul cimitir evreiesc a fost fondat in 1478 si este cel mai vechi cimitir evreiesc din Europa. Aici oamenii au fost  inmormantati unul peste altul din cauza lipsei de spatiu. Imaginati-va 12 morminte si 12000 de pietre de mormant. Intrarea in cimitir se face prin sinagoga Pinkas (Pinkasova Synagoga).

Aceasta a fost fondata in 1479 de rabinul Pinkas si a fost reconstruita de multe ori de-a lungul secolelor. Adaposteste o colectie de tablouri si schite facute de copii in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Trebuie sa  spun ca acest cartier inca este locuit de catre comunitatea evreiasca, una dintre cele mai vechi din Europa. Rabinul Loew a creat Golemul cu aproape 500 de ani in urma, iar evreii au locuit in ghetou pana in 1781 cand Josef  al II-lea a dat Edictul Tolerantei. Cartierul a fost numit Iosefov de la numele imparatului Iosef al II-lea. Daca vi se face foame, puteti manca la restaurantul Shalom unde puteti servi mancare kosher foarte buna. Orasul medieval dateaza din 1091.

Centrul orasului este dominat de cladirea Primariei, o cladire impresionanta, realizata in stil Art Nouveau , care a fost ridicata in forma actuala la inceputul secolului 20  pe ruinele vechi curti regale. Dar prima atestare documentara a primariei dateaza  din anul 1377, iar la inceputul secolului 15 a fost adaugat  turnul cu ceas. In 1784, cand Imparatul Iosef al II-lea a decis sa uneasca cele 4 parti ale orasului: vechiul oras, orasul Lesser, Hradcany si Noul Oras, primaria transformandu-se in tribunal si inchisoare , dotata si cu camera de tortura. Aspectul cladirii a fost schimbat in sec al 16, cand aripa sudica a fost reconstruita in stilul renascentist si a fost decorata cu acoperisuri triunghiulare inalte. Astazi, Primaria detine o sala de concerte, galerii de arta, sali de conferinte si un hotel. Aici a fost proclamata independenta Cehoslovaciei in anul 1918.

Dar Orologiul ridicat in secolul 15 reprezinta atractia turistica cea mai importanta. Mecanismul sau dateaza de acum  600 de ani, si este perfect functional si astazi. Cele 12 figurine ii reprezinta pe cei doisprezece apostoli. Sub ceasul astronomic sunt 12 medalioane cu semnele zodiacului, adaugate de Josef Manes in 1865.Turnul vechii primarii este unul din cele mai impresionante cladiri ale orasului Praga, construit in 1338. Inauntrul turnului  se afla niste scari si un lift, iar daca urcati, de sus puteti admira Piata Vechiului Oras. Aici se strang zilnic mii de turisti care asteapta cu nerabdare sa inceapa spectacolul. Multi nici nu-l vad, fiind ocupati sa faca poze sau sa filmeze.  Piata din jurul orologiului este extraordinara si este dominata de Catedrala Fecioarei de la Tyn. Ea este principala biserica a Cehiei si cea mai iubita. Aceasta ofera o bizara iluzie optica. Desi la prima vedere  turnurile ei par identice, daca te uiti cu atentie vei fi surprins cat de multe lucruri le deosebeste unul de altul.

Centrul vechi (Staromestske namesti) are un farmec aparte, rezultat din suma  cladirilor vechi care dateaza din sec 11. Cand ghidul ne-a anuntat ca vom vizita orasul nou, mai exact un cartier amplasat in partea sudica a orasului, am crezut ca voi vedea zgarie nori, cladiri cubiste, inox si sticla.

Orasul nou dateaza din secolul 14 si locul cel mai vizitat de aici este Piata Sfantului Viaceslav, care, la inceput, a fost o banala piata de vanzare a cailor. In aceasta piata a inceput Revolutia de Catifea, in 1989, care a dus la caderea comunismului in Cehoslovacia. Cel mai sinistru obiectiv turistic al Cehiei este Osua­rul de la Sedlec.

Acesta se afla la 17 km de Praga.  Prin anul 1280, un calugar intors de la Ierusalim a adus in cimitirul capelei pamant luat de pe mormantul lui Iisus. Vestea pamantului sfant a facut ca multi dintre cei in viata sa isi doresc sa fie inmormantati la Sedlec, sperand ca vor fi mai aproape de mantuire. In timpul Marii Ciume, care a ingenunchiat toata Europa, si in perioada razboaielor religioase, mii de oameni au fost ingropati la Sedlec. Din pricina faptului ca mortii erau ingropati unii peste altii, scheletele lor au fost scoase din morminte la mijlocul secolului 19 si, au fost aranjate intr-un mod bizar, dar si … artistic.

Peste tot veti vedea decoratiuni realizate din oase umane:  capela gotica a cimitirului , candelabrul, stema reunita a Boemiei si Moraviei, pana ce si peretii sunt tapetati cu oase. In total, peste 40 000 de schelete au fost folosite in acest decor macabru. Sa nu va mirati daca veti constata cati americani se-nghesuie sa vada acest obiectiv turistic!

Daca sunteti iubitori de masini de epoca, veti avea ocazia sa admirati uimitoare exemplare foarte bine intretinute si folosite in scop turistic de catre proprietari. Evident, preturile sunt pe masura placerii.

Fantastic Treehouse Room in a Forest

Am primit zilele trecute un material despre o constructie absolut ciudata, dar deosebit de frumoasa. Lectura lui mi-a deschis curiozitatea la maximum si, desi am incercat sa caut mai multe informatii cu privire la aceasta casa in copac, nu am gasit mare lucru. Prietenii stiu ca sunt mare amatoare de cladiri ciudate. Le caut in concedii, le caut pe net, stabilesc trasee si planific vacante in dorinta de a le vedea cu proprii mei ochi. Dar am un vis ascuns: iubesc casele in copaci. Fie ele mari sau mici. Imi doresc sa am sansa de a construi in viitor una nepotilor pe care sper sa ii am la un moment dat. Pentru copilul din mine, care n-a avut niciodata o casuta in copac, aceasta reprezinta o suma de bucurii: placerea de a avea propriul tau loc unde sa te descoperi, primul loc in care ai sansa sa iti construiesti o lume ideala, rupta de lumea materiala a parintilor, locul magic, populat cu jucarii si personaje imaginare, dar in primul rand reprezinta poarta catre visare. In casuta cocotata in varful pomului, cerul pare mai aproape decat pamantul, iar, daca intinzi o mana, ai sansa sa mangai stelele. Tot cautand informatii despre aceasta superba constructie, am dat peste alte trei, pe care vreau sa vi le arat si voua. Un arhitect creativ a gandit o camera de hotel pentru doua persoane sub forma unui cub magic, ai caror pereti sunt alcatuiti din panouri reflectorizante, o cutie suspendata in aer, cu vedere pe toate laturile si in toate directiile, aruncata intr-o padure.

Constructia este dotata cu bucatarie, baie si

dormitor, precum și o terasă pe acoperiș, Oaspetii trebuie sa urce pe structura scarilor din franghie groasa care fac legatura cu solul sau cu celelalte camere montate in alti copaci. Dar ce parere ati avea despre imense cuiburi, atarnate in padure de coroana inalta a copacilor? Si ele au fost gandite ca si camere de hotel. proiectul purtand denumirea de Ferma Animalelor. Cadre de otel sunt imbracate in surcele si ramuri de copaci pe exterior. Este o constructie ecologică, care aduce mai degraba cu imaginea cuibului unei gigantice pasari. Intrarea se face printr-o deschidere de hublou care da intr-un salon rotund, un spatiu realizat din lemn curbat care imbraca peretele, iar podeaua este căptușita cu perne. Dar sa nu credeti ca aceasta este singura propunere de cuib organic, in care oamenii cu bani vin pentru o seara exotica si platesc bani grei. Exista un altfel de cuib, la fel de exotic ca si prezentare, dar cu scara retractabila. In acest mod, sigur nu va pot deranja decat zburatoarele. Acest cuib impresionant, cu forma cilindrica, este strapuns pe laterale de hublouri aproape invizibile, care permit accesul vizual afară, dar sunt absolut invizibile pentru cei care se uita din afara lor. Proiectul a fost conceput de catre Inrednin Gsgruppen, care a folosit arbori solizi, care pot sustine structura cilindrică. Tree Hotel dispune de 5 camere complet mobilate si dotate cu absolut tot confortul, iar numarul mare de cereri de cazare a condus la extinderea in viitor a altor 20 de cuiburi asemanatoare. Alti arhitecti au gandit nu o casuta in copac, ci mai multe, iar hotelul este cunoscut drept casa "Enchanted Forest" .

 

Desi unii sunt de parere ca este un kitsch , pentru familiile cu copii, acest proiect este o combinație intre magia unei povesti si provocarea unei aventuri intr-un cadru idilic. Mai multe casute sunt montate pe verticala unui trunchi de copac, sustinute de un ansamblu de grinzi de lemn care alcatuiesc

o scară în spirală ce face legatura intre nivelurile interdependente. Fiecare platformă oferă locuri pentru joaca, precum și privelisti de o frumusete uimitoare. Constructiile sunt ridicate intr-un parc tematic, amplasat în mediul rural din vechea padure din British Columbia. Aici copiii se pot desfasura intr-un mediu prietenos, in mijlocul naturii, pot vedea animalele salbatice in mediul lor natural. Această clădire neobișnuita detine recordul pentru cea mai mare (și mai inalta), casa din copac în BC, Canada. Dacă aveți planuri de vacanta in zona, trebuie sa stiti ca există chiar și un hotel normal într-o altă parte a complexului. Asta numai daca nu vreti sa redescoperiti copilul din voi macar pentru o scurta durata.

romantic octombrie

Rose G. Kingsley, The Autumn Garden:

"In the garden, Autumn is, indeed the crowning glory of the year, bringing us the fruition of months of thought and care and toil.  And at no season, safe perhaps in Daffodil time, do we get such superb colour effects as from August to November."

"There is no season when such pleasant and sunny spots may be lighted on, and produce so pleasant an effect on the feelings, as now in October." 

Nichita Stanescu -Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

Samuel Butler:

"Youth is like spring, an over-praised season more remarkable for biting winds than genial breezes.  Autumn is the mellower season, and what we lose in flowers we more than gain in fruits."

 Adrian Paunescu - Pastel de toamnă

 Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.

Nova Bair:

"October's poplars are flaming torches lighting the way to winter."

John Keats,  To Autumn:  

"Season of mists and mellow fruitfulness,
Close bosom-friend of the maturing sun;
Conspiring with him how to load and bless
With fruit the vines that round the thatch-eves run;
To bend with apples the moss'd cottage-trees,
And fill all fruit with ripeness to the core;
To swell the gourd, and plump the hazel shells
With a sweet kernel; to set budding more,
And still more, later flowers for the bees,
Until they think warm days will never cease,
For Summer has o'er-brimm'd their clammy cells."

Ana Blandiana - Dans în ploaie
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

George Eliot:

"Delicious autumn!   My very soul is wedded to it, and if I were a bird I would fly about the earth seeking the successive autumns."  

Nicolae Labis - Dans
Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

Karen Bergquist, An Autumn Chant:

"I will dance
The dance of dying days
And sleeping life.

I will dance
In cold, dead leaves
A bending, whirling human flame.

I will dance
As the Horned God rides
Across the skies.

I will dance
To the music of His hounds
Running, baying in chorus.

I will dance
With the ghosts of those
Gone before.

I will dance
Between the sleep of life
And the dream of death.

I will dance
On Samhain's dusky eye,
I will dance."  

Rainer Maria Rilke:

"Lord, it is time.  The summer was very big.  Lay thy shadow on the sundials, and on the meadows let the winds go loose.
Command the last fruits that they shall be full; give them another two more southerly days, press them on to fulfillment and drive the last sweetiness into the heavenly wine."