Sunt sigura ca multi dintre voi stiu ca in județul Timiș, in Gottlob, funcționeaza o fabrica de globuri si decoratiuni de Craciun. Fabrica are patronat italian, iar produsele fabricate sunt comercializate in cadrul lanturilor mari de magazine din tara si strainatate. Aici sunt confecționate multe decoratiuni pentru Craciun: globuri de toate formele, culorile si dimensiunile, figurine pentru tot felul de diorame, beteala multicolora, brazi artificiali in culori clasice sau in trend-ul european, asezati normal sau cu varful in jos.
Se pare ca anul acesta producatorii s-au decis sa socheze putin piata si a lansat bradul asezat invers: cu varful in suport. Bradul cu varful in jos costa 200 de lei , deci aviz amatorilor de ciudatenii. Daca aveti ocazia sa mergeti in vizita la Fabrica lui Mos Craciun de la Gottlob, veti fi mirati sa vedeti cum kilometri intregi de panglica verde sunt transformati in crengute, ramuri si brazi intregi. Dar cel mai interesant proces este cel a productiei de globuri.
Globurile de la Gottlob sunt confecţionate dintr-un praf de polistiren special si care capata forma unui glob prin proces tehnologic studiat. Peste globul brut este pulverizata vopsea pe baza de apa, dupa care este pictat manuale.
Cine stie? Poate un alt brand banatean este pe cale sa se nasca langa noi. Si noi habar n-avem.
“Eram de cincisprezece ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeteasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot aşa cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari albaştri, şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi, nu ştiu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca în vis. Şi ne plimbam alături, ţinându-ne de mână, şi nu spuneam nimic. Dar eram aşa de fericiţi, cum numai la vârsta aceea poţi fi. Când ne despărţeam, ne strângeam de mână, ne şopteam încetişor: “Noapte bună” şi ne dădeam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul şi în locul acela…
Era pentru mine tot ce făcuse mai frumos Dumnezeu pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva.
Odată, plecase zugravul la târg, şi se vede că se încurcase la vreun chef, c-a lipsit două zile. Ajunsese cu lucrul la turla cea mare din mijlocul bisericii, unde mai rămăsese de făcut un serafim în creştetul bolţii. Îmi isprăvesc eu ce aveam de făcut şi mă urc pe schele, mă cocoţez pe un scaun, ca s-ajung, şi cât oi fi lucrat eu acolo nu ştiu, dar când dau să mă depărtez puţin ca să văd ce făcusem, o dată aud, pe la spatele meu, glasul jupânului: “Bravo, mă băiete, să trăieşti! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leită Măriuca popii, da’ parcă-i şi mai frumoasă aici.”
Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin…”
Vascul..o planta parazit care se hraneste cu seva copacilor pe care se fixeaza. O planta ignorata in timpul anului, dar, in prag de Craciun, aproape indispensabila in orice casa . In trecutul indepartat, vascul era folosit de preotii druizi cu 200 de ani, inainte de nasterea lui Isus. Ei venerau planta in timpul iernii tocmai pentru ca se pastra verde , chiar si fara radacini, in mijlocul naturii ninse. Romanii credeau ca doi dusmani asezati sub vasc uitau de razboaie si deveneau aliati. Celtii, in schimb, ii atribuiau puteri magice. Aveau chiar credinta ca planta detinea proprietati tamaduitoare si o foloseau pentru indepartarea spiritelor rele sau ca antidot al otravei. Dar obiceiul sarutului sub vasc se trage de la scandinavi. Ei au asociat vascul cu zeita Frigga, zeita iubirii. Asa s-a incetatenit credinta ca cei care se saruta sub vasc vor avea un an bogat si fericit. Daca nu ati cumparat vasc, inca mai este timp sa cautati. Asta voi face si eu maine. In fiecare an caut vasc cu bobite rosii, de fiecare data gasesc vasc cu bobite albe. Il cumpar oricum si de fiecare data ma supar ca m-am trezit, din nou, in ultimul moment. Oare culoarea fructelor sa aiba vreo semnificatie aparte? Despre asta nu mai vorbeste nimeni...
Aseara m-am intors la unul dintre filmele dragi mie, un film pe care vi-l recomand si voua. Filmul este o fabula, care aduce usor canoanelor cinematografice in stil chaplinian. Firlmul povesteste despre realitatile din Europa in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, intr-o maniera uimitoare si printr-o suprapunere de trairi care va pune spectatorul in dificultate.
Filmul are la activ multe premii : - premiul Oscar atribuit lui Roberto Benigni pentru rolul principal masculin;
-premiul Oscar pentru cel mai bun film strain;
-premiul Oscaroferit lui Nicola Piovani pentru coloana sonora;
-nominalizare la Oscarpentru regizorul Roberto Benigni;
-nominalizare la Oscar pentrumontajul care a apartinut Simonei Paggi
-nominalizare la Oscarpentru cel mai bun filmpentru Gianluigi Braschi si Elda Ferri;
-nominalizare la Oscarpentru scenariurealizat de catre Vincenzo Cerami si Roberto Benigni.
Daca in prima jumatate de ora veti fi convinsi ca urmariti o comedie spumoasa, ei bine, restul filmului il veti viziona cu noduri in gat si, pentru firile mai sensibile, cu lacrimi in ochi. Actiunea se deruleaza incepand cu anul 1939, cand Guido ( interpetat de catre Roberto Benigni), un tanarsi inocent evreu, a ajuns in Arezzo, un orasel din incantatoarea Toscana, insotit fiind de prietenul sau, poetul Feruccio (interpretat de catre actorul Sergio Bustric).Guido are o singura dorinta: aceea de a-si deschide propria librarie. Dar in Italia, guvernul fascist deja exercita o politica antisemita care speria populatia evreica din tara. Guido se indragosteste de Dora (interpretata de actrita Nicoletta Braschi), o tanara si frumoasa profesoara, care este logodita cu un oficial fascist din oras. Guido reuseste sa ii atraga atentia prin modul sau de viata, prin firea vesela si inocenta, prin acuratetea sentimentelor si prin caracterul sau extraordinar. Dora rupe logodna si se casatoreste cu Guido, iar filmul sare peste primii 7 ani de casnicie, readucandu-i in prim plan pe cei doi care au un fiu, Giosue ( interpretat magistral de catre Giorgio Cantarini), iar Guido este in sfarsit proprietarul librariei mult visata. Tot acum, antisemitismul atinge apogeul si, intr-o zi, Guido si fiul sau sunt ridicati de catre fortele de ordine si trimisi intr-un lagar de concentrare. Brusc, filmul se transforma, dintr-o comedie, intr-o veritabila drama. Cand afla, Dora cere sa fie trimisa si ea in lagar, chiar daca nu este evreica. Din acest moment, actiunea inregistreaza cote maxime de suspans si asistam la scenariul pe care il costruieste Guido ca sa-si salveze fiul , intr-o maniera cat se poate de putin traumatizanda, astfel incat cel mic sa nu isi piardainocenta. Guido nascoceste un joc pe care sa il joace impreuna cu fiul sau, al carui premiu este un tanc. El il pregateste asiduu pe cel mic, il pune sa depaseasca situatii inedite, generate de viata din lagar, pe care se straduiesc sa le treaca impreuna, respectand reguli care se modifica in functie de situatii , pentru a castiga premiul cel mare: un tanc adevarat. Sa fie tancul simbolul salvarii inocentei sau sa fie simbolul libertatii?
Roberto Benigni face un rol de exceptie, gasind modalitati multiple si variate de intepretare prin care sa demonstreze ca dragostea parintelui pentru copilul sau diminueaza rolul si efectele razboiului menit sa ingenuncheze un continent. Guido reuseste sa gaseasca lucruri frumoase si motive de bucurie intr-un lagar de exterminare, chiar si atunci cand totul pare pierdut. El isi foloseste inteligenta si inventivitatea pentru a crea iluzia unui joc pe care il joaca impreuna cu fiul sau , determinandu-l astfel sa treaca printr-un Razboi Mondial cu zambetul pe buze.
Desi filmul este departe de a fi o comedie, rolul fascinant pe care il face Benigni reuseste sa strarneasca uneori rasul, chiar si atunci cand pe majoritatea ii umfla plansul. Cred ca nu exagerez spunand ca Benigni reuseste sa transforme o calatorie spre moarte in cea mai fascinanta aventura de supravietuire a unei natii. Pentru ca in mijlocul acelui infern imposibil de descris, dragostea parintelui fata de copil gaseste drumul catre salvarea spectaculoasa o viitorului.
