Acum 28 de
ani, intr-o superba zi de iarna, trecuta de mijlocul lui februarie, banatenii
coborau din tren in gara mica a orasului acoperit de nameti. Multi
dintre ei veneau prima data in Baragan, altii fusesera deportati in tinerete
doar la cativa km de gara. Lumea din jur se uita putin mirata si curioasa la
grupul nostru zgomotos care impartea imbratisari cu nemiluita si pupaturi
grabite pe obrajii inghetati. Pe multi dintre ei ii vedeam prima data si poate
nu aveam sa ii mai vad niciodata. Atunci s-a umplut balconul casei parintesti de
nenumarate tentatii dulci si cremoase in forme si culori diferite. Venisera cale
de 800 km cu prajituri si torturi pentru nunta frumos stivuite in cutii de carton. Probabil ca fetele normale in
noaptea de dinaintea nuntii mor de nerabdare sau de nostalgii, eu am murit de
dureri de burta. Toata noaptea am stat pe intuneric in balconul inghetat si-am
mancat prajituri pe ascuns. De torturi nu m-am atins, n-aveam cum! Atunci aveam
sa gust prima data prajiturile cu mac, nucile colorate umplute cu crème diverse,
negrese dolofane, mustind in topping de ciocolata, Cremes toarta, Dobos toarta,
trunchiul de pom cu ramurele inflorite in martipan, Rigo Jancsi si Dumnezeu mai stie cate alte feluri! Peste un
an si putin, intr-o toamna banateana in care guitau zeci de porci obezi in
cocina suprapopulata si sute de oratanii inaripate tipau fiecare pe limba ei
zburatacind prin ograda, o armata de gospodine rotofeie, adunate din toate
satele din imprejur, pregateau bucate pentru botez. Atunci am mancat din nou prajituri pana mi s-a
facut rau! Dar m-a lecuit pe veci!
Trei ani am
ramas in Baragan, luand viata de la inceput ca stagiari in judete invecinate,
ca mai apoi sa venim prin concurs acasa, in Banat. Pentru ca, indiferent ce
credeti voi, tara mea este Banatul, iar capitala ei e Timisoara mea.
La sat era de munca, nu gluma. De Craciun se taiau 3 porci mari si grasi din care se
pregateau sangerete, carnati, jamboane atarnate la afumat, se punea carnea in untura in canta cea mai mare
si manca tot familionul pana la Pasti.
Veneau randul mieilor si-o tineai asa pana la Ruga de Sf Petru, de-ti ieseau pe
ochi. Urmau orataniile, gaini, rate, curci si gascani pana se incheia ciclul
si-o luai iarasi de la capat. Mie mi-era rau, nu mai vroiam sa vad atata carne.
Pana ce si dorinta lui al meu “sa fie gaina cat porcul” ma culca la pamant. La
noi nu se manca atat! Soacra-mea alerga prin ograda gainile grase si-o prindea de-o aripa pe cea mai lenesa, o taia fara mila, o ciupilea de pene, o transa-n
bucati egale, curata crumpii cat pumnul scosi din fundul gradinii si facea un papricas
de umplea cu zeama blidele mari randuite pe masa. Apoi pregatea ceva dulce, ca
vorba aceea, cum sa fie duminica fara prajitura? Fie facea Cremes toarta de
manca frate-miu cand venea in vacanta o tava -ntreaga, fie un Dobos pus la racoare in
spais pana sa ii vina randul la masa. Eu ma linistisem cu totul dupa ce ma
culcase la pat unul la putin timp dupa ce-am aterizat acasa. Blaturile subtiri
asezate in straturi si unse din belsug cu crema densa de ciocolata, imbracate
intr-un strat generos de nuca sau alune macinate si fructe confinate tocate marunt, acoperit
deasupra cu glazura de zahar ars domolita cu unt spumat, frumos portionata in
felii egale, era o tentatie. N-am invatat niciodata sa le fac de frica faptului
ca nu m-as mai fi oprit din mancat. Astazi, dupa 25 de ani petrecuti aici, am
invatat un lucru esential: nu e obligatoriu sa mananci pana te saturi sau poti
sa zici ca ai mancat deja! Iar daca nu te poti abtine, nu le prepara.
Intr-o zi
de vara, obositi de colindat prin Budapesta, am intrat cu-al meu intr-o
cofetarie ungureasca unde in vitrina stateau frumos aliniate Dobos Toarta in
forme si marimi diferite. Era Ruszwurm, celebra cofetarie unde Karl Jozsef Dobos a
inventat in 1884 tortul care ii poarta si astazi numele.
Acesta era unul dintre
celebrii cofetari din Imperiul Austro-Ungar, din prajiturile caruia gustasera pana si Imparatul Franz Joseph si frumoasa Imparateasa Sisi. El avusese intentia de a inventa o
reteta de tort care sa reziste mai multe zile pe rafturile din cofetarie intr-o
perioada in care beneficiile tehnicii de racire erau destul de limitate.
Atat crema
de ciocolata cu unt, cat si blaturile subtiri, in numar de pana la 13 straturi
suprapuse, au fost inventate de celebrul cofetar. Un an mai tarziu, avea sa il
prezinte la Expozitia Nationala Generala, la raionul cu prajituri, amatorilor
de dulciuri. Iar acestia au rama cu gura cascata de bun ce era.
Douazeci de ani cofetarul a tinut secreta reteta minunatei
prajituri pentru simplul fapt ca nu si-a scris-o niciunde, era bine intiparita
in minte. Deranjat de faptul ca tortul cunostea multiple variante, peste 120 la
numar, si toate presupuse, chiar daca niciuna nu seamna la gust cu reteta originala, Dobos a
facut-o publica in 1906, anul in care s-a si retras din activitatea lui de
cofetar.
Langa ele,
in linie dreapta, in vitrina eleganta statea la mare cinste un alt desert unguresc
celebru: era Rigo Jancsi, a carui reteta a fost adoptata inclusiv de catre cofetarii
vienezi. Denumirea acestui tort se trage de la numele unui violonist maghiar
celebru, un tigan frumos a carui casatorie cu
Contesa Clara Ward, unica fiica a milionarului
american EB Ward si a Printesei Caraman Chimay, originara din Belgia, a tinut
prima pagina a tabloidelor vremii. Cei doi s-au intalnit in 1896, pe vremea
cand Rigo canta ca violonist intr-un restaurant din Paris unde Clara lua cina
impreuna cu sotul ei, Prince Joseph.
Clara a fost impresionata de tanarul
tuciuriu care afisa o frumusete salbatica si canta dumnezeieste. Intalnirea lor
avea sa se transforme intr-o uimitoare poveste de dragoste. Clara si-a parasit
barbatul si copiii, iar Rigo a divortat de nevasta-sa pentru a-si uni destinele cu tanara indragostita nevoie mare.
Vreme de 2 ani au vuit ziarele mondene publicand articole pe prima pagina avandu-i ca protagonisti pe cei doi indragostiti.
Desi pe cei doi i-a
legat o mare iubire, au divortat cativa ani mai tarziu din pricina numeroaselor infidelitati bifate de Rigo. Un cofetar maghiar, impresionat de povestea celor doi, a dat numele tiganului unei
prajituri cu ciocolata, dorind astfel sa celebreze romantica poveste de
dragoste. Unele surse sustin varianta ca insusi Rigo ar fi cerut unui cofetar
sa inventeze o prajitura special pentru frumoasa lui Clara, care sa ii aminteasca
de el.
Tortul este format din doua blaturi de ciocolata intre care se afla un
alt strat generos de crema de vanilie sau ciocolata, unita de blaturi prin
pelicule subtiri de gem de caise. Deasupra tortul este acoperit cu fondant din
cea mai buna ciocolata. In America, prajitura este cunoscuta sub numele de “Gypsy
John”. Ea este un veritabil mousse de ciocolata in varianta ungara. Recunosc,
acestuia din urma nu i-am resistat!
Daca
sunteti curiosi sa incercati retetele, intrati pe net. Cele doua torturi sunt
atat de renumite in lumea intreaga incat retetele lor nu mai reprezinta demult
un mister.
Daca sunteti
supraponderali, faceti-va un bine si ziceti ca sunt acre. Daca sunteti slabi,
abtineti-va ca e rost de ingrasat. Treaba voastra ce faceti mai departe, eu v-am prevenit!
Imaginile sunt luate de pe pagina de FB a lui Emil Konya caruia ii multumesc.
