Umbrela patrata

Umbrela patrata

marți, 9 octombrie 2012

Traditii de nunta in Banat

Pentru ca tot am vorbit de obiceiurile de nunta de pe intreg mapamondul, cred ca ar fi nimerit sa vorbim de nuntile banatene. Traditia impune sa invitatii sa fie chemati la nunta de catre givari, adica de cavalerii de onoare, de catre vornici si socri, care cutreiera satul in lung si-n lat cu plostile pline cu rachie si cu vin sa cinsteasca oamenii. Cei care beau sunt asteptati la nunta. Givării sunt usor de recunoscut pentru ca poarta  o banda lata, tesuta in casa si  ornata cu flori. Plostile cu rachie umbla  din mana in mana in continuu si cand sunt goale se gaseste imediat cineva care sa le umple la loc. Givării trebuie sa pazeasca mireasa, iar staghisul sa-si pazeasca steagul! Daca una din doua este furata, nunta se termina inainte sa inceapa. Tot in seara de sambata se infige-n  fata casei nasului steagul de nunta. Batranii o numesc inca o  „bota” frumos ornata cu panglici colorate, cu naframe si flori. In dimineata nuntii, daca alti tineri poznasi nu au reusit sa-i fure steagul, staghisul il  duce in poarta mirelui, unde isi primeste recompensa. Steagul ramane in fata casei mirelui pana luni seara, cand se dezpodobeste, iar panglicile si naframele sunt daruite prietenelor miresei. Obiceiul traseaza clar regulile ceremoniei: cand mirele merge la casa miresei ca sa o ceara de  la parinti, i se aduce prima data o batrana din sat, apoi o fetita si abia a treia oara o aduc pe fiica lor.  Sa nu va imaginati ca doar mirii si cavalerii sunt importanti in nuntile banatene! Staghișiul, adica purtatorul  steagului impodobit cu clopotei si flori, este cel care da tonul nuntii. Pentru ca jocul braului prin sat incepe si se termina cu el. Acesta este ales de catre nasi, personaje importante in nunta banateana!  A doua zi de dimineata, acasa la mireasa, incepe jocul miresei.
 Daca vrei sa joci mireasa, trebuie sa platesti! Mireasa o joaca are bani: copii, muieri, barbati, toti se-nghesuie s-o prinda-n joc. Imaginati-va grozavie pe la pranz, cand lumea merge acasa sa se odihneasca pentru petrecerea ce vine, biata fata are poalele rochiei pline de praf si-i franta de oboseala dupa atata joc. Dar nu e timp de-odihna! Caci imediat pe la jumatatea lui trei,  mirii trebuie sa mearga cu daruri la nasi.  Ceremonia din biserica reprezinta binecuvantarea data mirilor de catre preot, ca unsul lui Dumnezeu. Batranii spun ca, daca mireasa presara pe jos, in biserica, boabe de mac, asta inseamna ca nu vrea sa faca imediat copii. Daca e sa dam crezare babelor, numarul boabelor presarate semnifica numarul anilor care vor trece pana va da nastere primului copil. Deci, mireasa risca sa nu nasca in viata asta, deci mare grija! Dupa ceremonie urmeaza petrecerea, urmata de darul mirilor. In timpul petrecerii, invitatii si mirii danseaza jocuri traditionale din Banat si se ospateaza cu bucate alese.
Dimineata, dupa nunta, proaspatii casatoriti trebuie sa mearga la o fantana asezata la rascruce de drum, unde toarna apa oamenilor sa se spele pe maini, iar acestia le dau bani. Intotdeauna ceva maruntis rasuna si in apa din galeata. Batranele pun in apa proaspata un ou. Dupa ce invitatii pleaca acasa, mirele si mireasa, scot oul din galeata si se lupta intre ei care sa-l calce primul cu piciorul! Cine va fi cocosul si cine va fi gaina e greu sa spui dinainte. Cert este ca, atunci cand proaspetii casatoriti rastoarna galeata si atentia lor se concentreaza pe oul cu pricina, liota de copii din sat se incaiera sa prinda cati mai multi bani imprastiati in jurul fantanii.
Tot a doua zi dupa nunta, mirii trebuie sa mearga din nou la nasii lor cu un dar, drept multumire ca au acceptat sa le fi parinti spirituali. Faptul ca banateanul e falos o stim cu totii si nu se dezminte nicicum. De ce spun asta? Caci darul de nunta primit de la nasi cu o seara inainte se intoarce in daruri mai costisitoare a doua zi inapoi, de la miri.
Acum ca am ajuns la finalul prezentarii, sa va povestesc cum am perceput eu, ca o veritabila regateanca, o nunta banateana in rol de mireasa. Nunta am facut-o in miez de iarna, adica in februarie, in Baragan, imediat ce ritul ortodox a dat drumul la nunti. Parintii priveau cu neincredere graba noastra de a face nunta iarna si putini erau dispusi sa creada ca amorul era cat casa, iar nerabdarea nu ne mai incapea in piele. Cu o seara inainte de nunta, au ajuns si banatenii in oraselul de pe malul raului Ialomita. Toti erau incarcati cu pachete in care stateau frumos aranjate sute de prajituri si torturi, unele mai frumoase decat celelalte. Slobozia era toata in stare de asediu, caci iarna cernuse din belsug zapada, iar bietii invitati nu au avut ce face decat sa de lupte de la gara pana acasa cu troienele de zapada inalte de 2 metri! Venisera cu cutii, de la cele mai mici, pana la cele mai mari, imense, toate pline cu prajituri. Trebuie sa stiti ca regatencele nu se prea omoara cu coptul prajiturilor.
Viata era destul de aspra pe acolo, iar cacao si unt erau delicatese pe care ti le doreai, fara sa reusesti sa le si vezi prea des. Aveam 22 de ani, eram tanara, indragostita pana peste urechi, nu vroiam decat sa treaca nebunia si sa plece toata lumea acasa, inclusiv noi doi. Dar cand am vazut mormanul ala de prajituri frumos stivuite pe balcon, cum nu vazusem niciodata in viata mea, exact cu o seara inainte de nunta, am fost regina muntelui de ciocolata. Am mancat, pana am picat lata! Din toate, pe saturate! Doar torturile in forma de buturugi, de dobos toarta si ale nebunii au ramas intregi! Le stricam decorul! Un an jumate mai tarziu, am nascut-o pe fiica mea. Banatenii si-au cerut dreptul si, in loc de botez, au organizat nunta banateana in sat! Socra-miu taiase purceii si sutele de oratanii, caci adusese oamenii din tot Banatul! Cu o saptamana inainte s-a umplut curtea cu femei si barbati adusi pret de 3 sate sa pregateasca mancare! Barbatii, neintrecuti in prepararea de mezeluri, iar femeile nu pridideau cu coptul blaturilor si rasucit in castron cremele involburate. Ce mirosuri! Ce arome!
De data asta, prajiturile au fost sub cheie, iar cheia de negasit! O patisera o data, a doua oara, era de nepermis!!! Popa a tinut o slujba de 3 ore! Cand a iesit din biserica,  si-a lepadat straiul si s-a transformat intr-un petrecaret desavarsit care canta extraordinar arii de opera. Juca o batuta banateana intr-un ritm ametitor si cu o gratie greu de descris! A doua zi de dimineata, noi amandoi ne-am scurs de oboseala pe langa casele cufundate inca-n intuneric, gandindu-ne doar la somn. Satul era gol! Toti erau la camin, mai era mancare si bautura din belsug! Iar nunta sau botezul (cum vreti voi sa ii spuneti!) a tinut pana  duminica noaptea, deci pret de inca o zi! Socrii impreuna cu tot satul si altii veniti din tot Banatul, noi am dormit! Nu aveam vechime in rugi (sarbatoarea hramului bisericesc), in joc si in traditii! Amandoi eram rezultatul unui exercitiu citadin. Plimbat prin toata tara cu facultatea, cu stagiul, cu repartitia, iar mai apoi, cu revolutia. La oras, viata se traia cu masura. La fel si bucuria!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu