In orasul Neishabur, din provincia Khorasan, in vechea
Persie a anului 1048, s-a nascut Omar
Khayyam, poet , filozof, medic al curtii regale, matematician si astronom. Numele
sau adevarat era Omar Ghiyat at-Din Abu I-Fath Ibrahim al-Khayyam. Ultimul nume
l-a pastrat in onoarea tatalui sau acre era fabricant de corturi. Lui i s-a
datorat reforma calendarului musulman care, se zice, ar fi mai exact decat cel
Gregorian, realizat 5 secole mai tarziu. Desi el este cunoscut astazi ca unul
dintre cei mai renumiti poeti ai lumii, a fost unul dintre cei mai mari
umanisti ai vremii, detinand vaste cunostinte in domenii variate: fizica,
matematica, astronomie si filozofie greaca. Activitatea sa stiintifica a fost
cea care i-a adus meritele si elogiile in perioada Evului Mediu. Tratatul de
algebra, Al-Diabra-val Mogha-bela a fost tradus in limbile europene inca din
secolul trecut. Multe dintre lucrarile sale stiintifice si filozofice s-au
pierdut, dar cea mai mare parte a operei sale beletristice a dainuit, printre
cele mai cunoscute si apreciate fiind: Cartea Anului Nou (Nawruz-Nameth) si
Robayatul (Catrenele persane). Desi initial robayatul avea o nuanta
erotico-mistica, in acceptiunea lui Omar Khayyam acesta il transforma ntr-unul
filozofic. Acum aproape 1000 de ani, in Persia, poetul scria unul dintre cele
mai frumoase poeme de dragoste:
“Ulciorul”
Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri,
Caci pentr-un vin si pentru tine
Mai am in san trei pungi cu aur.
Ramai sa ne-alungam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfanta,
Din taina unui trup de fata?
L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau,
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.
Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii,
Cand zarea-i plina de albastru,
Cand lumea-i plina de vedenii.
Si-atat cat darurile noastre
Mai au pe margini bucurii,
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.
Ca maine-om putrezi-n morminte
Uitati, nepomeniti de nimeni,
Caci maine vor veni olarii
sa fure lut din tintirime.
Si trupul tau, care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.
Un poem superb, plin de sensibilitate. Mi-au dat lacrimile! Si a fost scris acum 1ooo de ani.....
RăspundețiȘtergereUnul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste scrise in urma cu 1000 ani a.c.plin de multa sensibilitate.
RăspundețiȘtergereBaccarat | Unsettled
RăspundețiȘtergereBaccarat 바카라 사이트 is a game of chance, not luck. The objective is to win big and to win the pot. The game 1xbet ends when the objective has been to score 바카라 five or more
Inca nu pricep ce e cu ,,varianta,, scrisa de Camil Petrescu ?!
RăspundețiȘtergere