Ridica-ma la cer sau o poveste cu Tiramisu

Stiti ce calitati trebuie sa aiba o femeie ca sa fie o nevasta perfecta? Daca stiti, foarte bine, daca nu, n-o sa va spun eu faza cu doamna, gospodina si...cadana, ca nu e frumos. Se pare ca eu sunt departe de a fi o nevasta perfecta, dar nici nemaritata nu am ramas. Prin urmare, am incercat sa compensez cumva lucrurile si am invatat, cu greu, ce-i drept, sa fac si eu niste chestii greu de egalat. Acum nici nu o sa ma laud enumerandu-le pentru ca, in mod cert, carcotasii vor spune ca sunt prea putine.
Una dintre chestiile pe care le prepar dumnezeieste este Tiramisu! Si pentru ca si eu, si al meu suntem pur si simplu morti dupa prajitura asta si de-a lungul anilor am tocat bani multi si marunti dupa ce-am alergat prin toate supermarket-urile caserolele italiene, intr-o zi am decis: il voi pregati eu, la fel de bun ca cel pe care il mananca italienii la masa de duminica in familie. Si mi-a iesit! O nebunie de prajitura! Cat roata carului sa fie, si zau daca ne-ajunge!
Si, cum sunt prea curioasa din fire, am vrut sa vad de unde provine minunatia dulce. Se zice ca prajitura dateaza din secolul 17 si a fost inventata de cel mai vestit cofetar din micul oras toscan, Siena. Marele Duce de Toscana, Cosimo al III-lea, trebuia sa vina intr-o vizita de trei zile in Siena, iar cofetarii au decis sa inventeze o prajitura speciala in onoarea marelui Duce, preparata din ingrediente locale, simple si gustoase. Ducele a fost cucerit de la prima lingurita si a dus reteta cu el la Florenta. Nobilimea a fost ingenunchiata de savoarea prajiturii. Explozia papilelor gustative i-a facut sa creada cu inversunare ca nastrusnica prajitura avea proprietati afrodisiace. Acum nu sunt date cu privire la cresterea ratei natalitatii din perioada respectiva, dar legenda spune ca, pe negandite, reteta a ajuns in palatele orasului Treviso, dar si in cele ale dogilor venetieni. Se zice ca prajitura devenise un "must have"al curtezanelor care o mancau intre partidele de amor, considerand-o un fel de energizant, datorita cofeinei din compozitie. La inceputurile sale, prajiturii i se spunea "Zuppa del duca", adica "supa ducelui". Mult mai aproape de zilele noastre, prajitura si-a schimbat denumirea in "tiramisu", adica "ridica-ma la cer".

Deci, reteta este extrem de simpla si este cea originala:
Siropul: 400 de ml de cafea expreso (sau ness concentrat) in care adaug 60 ml amaretto original.
Ingrediente necesare:
24 de piscoturi Balocco Savoiardi
500 gr de mascarpone
150 gr de zahar praf
4 galbenusuri de ou.
2 linguri de cacao de foarte buna calitate

Bat cele 4 galbenusuri cu zaharul pana se omogenizeaza. Adaug treptat crema mascarpone si bag compozitia la rece.
Pe un platou dreptunghiular cu marginile ridicate asez un strat format din cele 12 piscoturi inmuiate pret de o secunda in siropul rece si aliniate unul langa altul soldateste. Pun piscoturile cu partea umezita in jos, iar peste ele torn jumatate din crema data la rece. Repet operatia cu celelalte 12 piscoturi si cu restul de crema. Deasupra presar cacao in strat uniform,  proaspat cernuta. O dau la rece pret de 4 ore, dupa care o portionez. Al meu vrea sa o tai in jumatate si s-o dam gata dintr-o data. Eu o impart pe zile, in feliute mici si delicate. E dulce si ingrasa. Desi o portionez pe durata a 4 - 5 zile, niciodata nu am reusit sa depasim mai mult de trei!.

Daca mie imi iese, nu exista pe lumea asta persoana care sa nu poata sa faca cel mai bun Tiramisu!
Sa imi scrieti daca v-a placut.