Traditii de nunta in Banat

Pentru ca tot am vorbit de obiceiurile de nunta de pe intreg mapamondul, cred ca ar fi nimerit sa vorbim de nuntile banatene. Traditia impune sa invitatii sa fie chemati la nunta de catre givari, adica de cavalerii de onoare, de catre vornici si socri, care cutreiera satul in lung si-n lat cu plostile pline cu rachie si cu vin sa cinsteasca oamenii. Cei care beau sunt asteptati la nunta. Givării sunt usor de recunoscut pentru ca poarta  o banda lata, tesuta in casa si  ornata cu flori. Plostile cu rachie umbla  din mana in mana in continuu si cand sunt goale se gaseste imediat cineva care sa le umple la loc. Givării trebuie sa pazeasca mireasa, iar staghisul sa-si pazeasca steagul! Daca una din doua este furata, nunta se termina inainte sa inceapa. Tot in seara de sambata se infige-n  fata casei nasului steagul de nunta. Batranii o numesc inca o  „bota” frumos ornata cu panglici colorate, cu naframe si flori. In dimineata nuntii, daca alti tineri poznasi nu au reusit sa-i fure steagul, staghisul il  duce in poarta mirelui, unde isi primeste recompensa. Steagul ramane in fata casei mirelui pana luni seara, cand se dezpodobeste, iar panglicile si naframele sunt daruite prietenelor miresei. Obiceiul traseaza clar regulile ceremoniei: cand mirele merge la casa miresei ca sa o ceara de  la parinti, i se aduce prima data o batrana din sat, apoi o fetita si abia a treia oara o aduc pe fiica lor.  Sa nu va imaginati ca doar mirii si cavalerii sunt importanti in nuntile banatene! Staghișiul, adica purtatorul  steagului impodobit cu clopotei si flori, este cel care da tonul nuntii. Pentru ca jocul braului prin sat incepe si se termina cu el. Acesta este ales de catre nasi, personaje importante in nunta banateana!  A doua zi de dimineata, acasa la mireasa, incepe jocul miresei.

 Daca vrei sa joci mireasa, trebuie sa platesti! Mireasa o joaca are bani: copii, muieri, barbati, toti se-nghesuie s-o prinda-n joc. Imaginati-va grozavie pe la pranz, cand lumea merge acasa sa se odihneasca pentru petrecerea ce vine, biata fata are poalele rochiei pline de praf si-i franta de oboseala dupa atata joc. Dar nu e timp de-odihna! Caci imediat pe la jumatatea lui trei,  mirii trebuie sa mearga cu daruri la nasi.  Ceremonia din biserica reprezinta binecuvantarea data mirilor de catre preot, ca unsul lui Dumnezeu. Batranii spun ca, daca mireasa presara pe jos, in biserica, boabe de mac, asta inseamna ca nu vrea sa faca imediat copii. Daca e sa dam crezare babelor, numarul boabelor presarate semnifica numarul anilor care vor trece pana va da nastere primului copil. Deci, mireasa risca sa nu nasca in viata asta, deci mare grija! Dupa ceremonie urmeaza petrecerea, urmata de darul mirilor. In timpul petrecerii, invitatii si mirii danseaza jocuri traditionale din Banat si se ospateaza cu bucate alese.

Dimineata, dupa nunta, proaspatii casatoriti trebuie sa mearga la o fantana asezata la rascruce de drum, unde toarna apa oamenilor sa se spele pe maini, iar acestia le dau bani. Intotdeauna ceva maruntis rasuna si in apa din galeata. Batranele pun in apa proaspata un ou. Dupa ce invitatii pleaca acasa, mirele si mireasa, scot oul din galeata si se lupta intre ei care sa-l calce primul cu piciorul! Cine va fi cocosul si cine va fi gaina e greu sa spui dinainte. Cert este ca, atunci cand proaspetii casatoriti rastoarna galeata si atentia lor se concentreaza pe oul cu pricina, liota de copii din sat se incaiera sa prinda cati mai multi bani imprastiati in jurul fantanii.

Tot a doua zi dupa nunta, mirii trebuie sa mearga din nou la nasii lor cu un dar, drept multumire ca au acceptat sa le fi parinti spirituali. Faptul ca banateanul e falos o stim cu totii si nu se dezminte nicicum. De ce spun asta? Caci darul de nunta primit de la nasi cu o seara inainte se intoarce in daruri mai costisitoare a doua zi inapoi, de la miri.

Acum ca am ajuns la finalul prezentarii, sa va povestesc cum am perceput eu, ca o veritabila regateanca, o nunta banateana in rol de mireasa. Nunta am facut-o in miez de iarna, adica in februarie, in Baragan, imediat ce ritul ortodox a dat drumul la nunti. Parintii priveau cu neincredere graba noastra de a face nunta iarna si putini erau dispusi sa creada ca amorul era cat casa, iar nerabdarea nu ne mai incapea in piele. Cu o seara inainte de nunta, au ajuns si banatenii in oraselul de pe malul raului Ialomita. Toti erau incarcati cu pachete in care stateau frumos aranjate sute de prajituri si torturi, unele mai frumoase decat celelalte. Slobozia era toata in stare de asediu, caci iarna cernuse din belsug zapada, iar bietii invitati nu au avut ce face decat sa de lupte de la gara pana acasa cu troienele de zapada inalte de 2 metri! Venisera cu cutii, de la cele mai mici, pana la cele mai mari, imense, toate pline cu prajituri. Trebuie sa stiti ca regatencele nu se prea omoara cu coptul prajiturilor.

Viata era destul de aspra pe acolo, iar cacao si unt erau delicatese pe care ti le doreai, fara sa reusesti sa le si vezi prea des. Aveam 22 de ani, eram tanara, indragostita pana peste urechi, nu vroiam decat sa treaca nebunia si sa plece toata lumea acasa, inclusiv noi doi. Dar cand am vazut mormanul ala de prajituri frumos stivuite pe balcon, cum nu vazusem niciodata in viata mea, exact cu o seara inainte de nunta, am fost regina muntelui de ciocolata. Am mancat, pana am picat lata! Din toate, pe saturate! Doar torturile in forma de buturugi, de dobos toarta si ale nebunii au ramas intregi! Le stricam decorul! Un an jumate mai tarziu, am nascut-o pe fiica mea. Banatenii si-au cerut dreptul si, in loc de botez, au organizat nunta banateana in sat! Socra-miu taiase purceii si sutele de oratanii, caci adusese oamenii din tot Banatul! Cu o saptamana inainte s-a umplut curtea cu femei si barbati adusi pret de 3 sate sa pregateasca mancare! Barbatii, neintrecuti in prepararea de mezeluri, iar femeile nu pridideau cu coptul blaturilor si rasucit in castron cremele involburate. Ce mirosuri! Ce arome!

De data asta, prajiturile au fost sub cheie, iar cheia de negasit! O patisera o data, a doua oara, era de nepermis!!! Popa a tinut o slujba de 3 ore! Cand a iesit din biserica,  si-a lepadat straiul si s-a transformat intr-un petrecaret desavarsit care canta extraordinar arii de opera. Juca o batuta banateana intr-un ritm ametitor si cu o gratie greu de descris! A doua zi de dimineata, noi amandoi ne-am scurs de oboseala pe langa casele cufundate inca-n intuneric, gandindu-ne doar la somn. Satul era gol! Toti erau la camin, mai era mancare si bautura din belsug! Iar nunta sau botezul (cum vreti voi sa ii spuneti!) a tinut pana  duminica noaptea, deci pret de inca o zi! Socrii impreuna cu tot satul si altii veniti din tot Banatul, noi am dormit! Nu aveam vechime in rugi (sarbatoarea hramului bisericesc), in joc si in traditii! Amandoi eram rezultatul unui exercitiu citadin. Plimbat prin toata tara cu facultatea, cu stagiul, cu repartitia, iar mai apoi, cu revolutia. La oras, viata se traia cu masura. La fel si bucuria!

Happy Haloween!

Este octombrie deja. Acum ma trezesc mai greu, de vreme ce la ora 7 dimineata, afara, este inca intuneric. La sfarsitul acestei luni, dam ceasul cu o ora inainte, 7 devine 6! Dincolo de ocean, copiii se pregatesc de  Halloween,  sarbatoarea de origine celtica,  care este preluata in zilele noastre de tot mai multe popoare. Printre aceste popoare incepe  sa se numere si Romania.

Numele de Halloween vine de la expresia „all hallows’ even", din limba engleza, ceea ce reprezinta numele unei sarbatori crestine numita a tuturor sfiintilor "ajunul zilei tuturor sfintilor". Denumirea a fost prescurtata in „Hallowe’en" si apoi in Halloween. Halloween-ul este sarbatorit in noaptea de 31 octombrie. Sunt si tari care au obiceiuri diferite legate de aceasta sarbatoare. De exemplu, in Suedia, Halloween-ul este tinut in prima sambata din noiembrie. Se spune ca in noaptea considerata de Halloween, de 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit in ultimul an se intorc pe pamant in cautarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe parcursul anului viitor, aceasta fiind conditia de a dobandi o alta viata dupa moarte. Celtii considerau ca in aceasta noapte toate legile spatiului si timpului interactioneaza si astfel portile, care separa vii de morti, se deschid, permitand spiritelor rele sa se intoarca si sa-i posedeze pe cei vii. Pentru ca cei vii sa se apere si sa nu fie posedati, in noaptea de 31 octombrie, nu se aprindeau focuri in case pentru ca spiritelor sa le fie frig si astfel sa nu le calce pragul. Halloween-ul este cunoscut si ca Sarbatoarea Tuturor Sufletelor. In aceasta seara copiii se distreaza si practica o suma de activitati cum sunt: trick or treat, foc in aer liber, petrecere cu costume care mai de care mai infioratoare, vizitarea unor  case bantuite, sau pur si simplu ascultarea unor povesti despre fantome si spirite rele. Pentru iubitorii povestilor cu fantome aceasta seara este una “de vis”, seara in care au cele mai mari sanse de a comunica cu spiritele sosite printre cei vii…Legendele spun ca in aceasta seara, daca auzi batai in geam sau la usa…, n-ar fi tocmai bine sa deschizi… Totusi, daca pui putin usturoi la toate intrarile casei ai putea fi protejat de spiritele rele. Costumele ciudate si care mai de care mai infricosatoare erau imbracate de cei care colindau sau participau la parade, in acelasi scop, pentru a speria spiritele ce veneau in cautarea celor vii.

Ceea ce este specific sarbatorii de Halloween si cu ceea ce asociem noi tot timpul aceasta sarbatoare este dovleacul cioplit in diverse forma, dar in special in personaje In aceasta noapte copiii se costumeaza in cele mai ciudate si infricosatoare costume, in vrajitori, mumii, schelete, stafii sau alte personaje sinistre si colinda pe la case punand intrebarea „Trick or treat?", ceea ce s-ar traduce „Pacaleala sau dulciuri?".

Aceasta fraza se interpreteaza ca o amenintare ca daca nu vor primi dulciuri, atunci persoana careia i s-a colindat i se va face o farsa. In multe tari in seara zilei de Halloween se organizeaza diverse parade si carnavaluri prin care este sarbatorit Halloween-ul. 

Aceasta zi deosebita are o legenda frumoasa, potrivit careia ziua de 31 octombrie era considerata sfarsitul verii si inceputul unui anotimp intunecat si friguros. Celtii asociau anotimpul friguros cu moartea, iar in ultima noapte din octombrie credeau ca granita dintre lumea celor vii si lumea celor morti disparea. In noaptea de 31 octombrie ei sarbatoreau festivalul Samhain si totodata venirea anului nou. In ciuda originilor sale si a faptului ca este legat de sarbatoarea Tuturor Sfintilor, Halloween-ul este inca inconjurat de o aura de mister datorita miturilor sale. Unul dintre cele mai populare mituri de Halloween este in mod sigur cel legat de felinare sculptate in dovleci numite de americani "Jack-o-lantern".

Cei mai multi isi decoreaza caminele cu  felinare decupate  din dovleac. Aceste felinare erau facute la inceput din napi, pentru ca apoi sa se foloseasca dovlecii. In spatele acestui simbol care trebuie sa existe in fiecare casa in noaptea de Halloween se ascunde un mit care izvoraste dintr-o veche legenda irlandeza. Se  spune ca a fost odata un fermier batran si avar numit Jack Zgarcitul. Acesta era zgarcit, cartofor si avea un temperament foarte urat. Intr-o noapte de octombrie, el l-a pacalit  pe diavol sa se catere intr-un copac si apoi l-a prins acolo sculptand o cruce pe trunchiul copacului. Diavolul infuriat, ca sa se razbune,  l-a blestemat pe batranul Jack sa cutreiere pentru totdeauna pamantul, fara sa poata intra vreodata in iad sau in rai. Singurul lucru pe care i l-a ingaduit diavolul a fost sa poarte cu el un felinar sculptat intr-un dovleac care sa ii lumnineze calea. Se spune ca in aceasta noapte spiritele celor plecati se intorc. Pisicile negre sunt de obicei asociate cu mitul vrajitoareleor care in noaptea de Halloween isi iau zborul pe matura si pleca in cautarea de copii. Multi oameni cred inca in acest mit, insa el este doar o poveste din batrani. Copii din ziua de azi iubesc ideea de a se costuma in fantome si vrajitoare tocmai pentru a onora acest mit. Costumele de Halloween cel mai des intalnite la parade si la petreceri sunt cele care imita personaje cat mai suprarealiste si infricosatoare, ca fantome, mumii, vampiri, vrajitoare, demon, iar culorile predominante ale sarbatorii de Halloween sunt portocaliul si negrul, aceste culori fiind asociate dovleacului si mortii.

Colindul "Ne dati ori nu ne dati!?" reprezinta unul din ritualurile in care copiii isi pot lasa imaginatia sa zburde, se pot costuma in ceea ce isi doresc si isi pot inspaimanta vecinii. Acest obicei este legat de mitul care spune ca in aceasta noapte poti transorma strainii in prieteni atata timp cat ii convingi sa iti dea dulciuri. Se credea ca noaptea de Halloween este una din noptile de peste an in care iti poti vedea viitorul. Datorita tuturor obiceiurilor si legendelor pline de incarcatura magica, se credea ca prin niste ritualuri simple poti vedea ce te asteapta in anul care urmeaza. Specifica Haloween-ului este placinta cu dovleac, pe cat de imbietoare ca prezentare, pe atat de aromata si gustoasa.  Dovleacul sculptat in figuri infricosatoare este numit „Felinarul lui Jack" (Jack-o’lantern). Acest bostan sculptat provine din povestile populare irlandeze din secolul XVIII. Se spune ca Jack era un irlandez care il pacalise pe Satana sa se urce in varful unui mar, dupa care acesta sculptase in coaja copacului simbolul crucii, astfel impiedicandu-l pe diavol sa mai poata cobora din pom. Conform traditiei, dupa ce Jack a murit, acesta nu a fost primit in rai datorita metodelor sale diavolesti, dar nu i s-a permis nici intrarea in iad deoarece l-a pacalit pe diavol. Astfel Jack a ramas sa cutreiere fara incetare pamantul, pana cand se spune ca Stana induiosat i-a daruit lui Jack o bucata de jar pentru a-si lumina drumul in timpul noptii. Jack a amplasat jarul primit in capul unui dovleac pe care tocmai il mancase… si astfel am ajuns la dovleacul de Halloween din zilele noastre. Ca si o traditie de Halloween, se spune ca daca in acesta noapte cureti de coaja un mar in fata unei oglinzi luminate de o lumanare poate sa-ti apara in oglinda imaginea ursitului. Istoria Halloween-ului, ca fiecare festival din istorie, este inspirata din traditii ce s-au mentinut de-a lungul timpului din generatie in generatie, insa, odata cu trecerea timpului, sarbatoarea de Halloween tinde sa se degradeze si sa capete conotatii ludice.

Dar sa ne intoarcem la banalul dovleac. Cand incepi sa faci ludaie la cuptor, placinta cu dovleac sau supa de dovleac, este clar ca a venit toamna si ca zilele insorite si calduroase s-au dus. In locul de origine al sarbatorii, gospodinele gatesc, pe langa placinta delicioasa  si renumita supa crema de dovleac sau de ludaie, cum se spune pe la noi. E usor de preparat si, se zice, deosebit de gustoasa. Preferabil este sa folositi dovlecii cu foarte putini  samburi si mult miez dulce si untos.  Iata o reteta deosebita, care, se pare, ca face deliciul gurmanzilor: 600 g miez de dovleac (adica dovleacul curatat de coaja si de seminte), 1 para mare, coapta si dulce, 1 ceapa mica, 20 g unt, 1 mana de samburi  de nuci ( si/sau seminte de dovleac), cateva linguri de smantana sau lapte de cocos pentru cei care tin la silueta, 1 lingura ulei de dovleac, 2 linguri ulei de masline, sare, piper dupa gust. Gatitul acestei supe dureaza foarte putin. Maxim 15 minute cu tot cu fiert.  Se curata ceapa si se taie marunt. Se pune la calit in uleiul de masline  cu putina sare. Se stinge cu vreo doua cani de apa sau de supa, dupa preferinta.  Ludaia (dovleacul) curatata de coaja si taiata cubulete, impreuna cu para taiata cubulete (dupa ce si ea a fost curatata de coaja) se pun la fiert pana se inmoaie bine. Se paseaza cu blender-ul bine, pana se omogenizeaza compozitia. Se sareaza si se pipereaza dupa gust. Separat se prajesc nuci taiate sau seminte de dovleac in unt. Inainte de servire, peste supa se pune o lingura generoasa de smantana (sau lapte de cocos), o lingurita de ulei de dovleac, apoi se presara cu seminte sau nuci.
Altii prefera o reteta mai elaborata: 500 gr pulpa de dovleac taiata cuburi, 800 ml supa de pui, 100 ml smantana, 1 ceapa taiata marunt, 2 linguri de ulei de masline, 1 frunza de dafin, 100 ml lapte, 1 praf de nucsoara, ¼ lingurita ghimbrie ras, iar pentru servit: crutoane cu usturoi, seminte de dovleac, smantana. Dovleacul curatat de seminte si decojit, il radem. Calim ceapa tocata marunt pana devine sticloasa, apoi punem dovleacul si le calim impreuna pana se moaie acesta. Turnam supa peste dovleac, adaugam laptele, frunza de dafin, ghimbirul si nucsoara. Lasam sa fiarba 20 minute la foc mediu. Luam supa de pe foc, o lasam sa se raceasca putin si o pasam. Condimentam cu sare si piper. Servim supa in boluri, punand crutoane de paine cu usturoi, smantana si seminte de dovleac prajite putin.
Altii prefera supa picanta: un dovleac mediu, 50 grame de unt,  1 ceapa tocata, 2 morcovi rasi, 1 telina, rasa, 1 paharel de coniac, 1 litru supa de legume,  piper, boia de ardei iute sau curry, seminte prajite de dovleac. Curatati dovleacul si puneti-l deoparte. Intr-o cratita, topiti untul, dupa care adaugati ceapa si caliti-o putin. Adaugati telina si morcovul si mai caliti cateva minute. Adaugati coniacul, si amestecati bine pana cand totul devine omogen. Adaugati supa de legume si amestecati pana cand ajunge la punctul de fierbere. Adaugati dovleacul, piperul si boiaua de ardei iute sau praful de curry si fierbeti inca cinci minute, amestecand incontinuu. Dupa ce ati luat tigaia de pe foc, pasati cu mixerul pana cand devine crema.Supa crema de dovleac poate fi servita atat fierbinte cat si rece. Se pune in castroane si se presara deasupra seminte prajite de dovleac. Supa crema de dovleac se poate decora cu o frunza de busuioc.

"Il faut souffrir pour être belle" - trebuie să suferi ca să fii frumoasă.

Va mai amintiti de romanul “Hoţii de frumuseţe”  scris de Pascal Bruckner in care pune pe tapet  problemele societatii moderne care se manifesta prin  pierderea identitatii umane si inclinatia spre depravare ? Va mai aduceti aminte cu cata  luciditate analizeaza presiunile pe care societatea le exercita  asupra oamenilor fortandu-i sa devina ceva ce nu sunt?  Va aduceti aminte cum Bruckner percepe frumusetea ca pe un privilegiu, dar si ca pe un stigmat al tineretii? Mie imi place Bruckner, inclinatia sa spre analiza acida a relatiei de cuplu, maniera in care pune sub lupa gandurile si sentimentele partenerilor si-i obliga sa isi intoarca privirile catre sine. Dar nu pot sa nu ma-ntreb: ce este frumusetea? Privilegiu sau stigmat? Stiu ca o femeie frumoasa razbeste mult mai usor in viata decat una urata, ca tineretea asociaza frumusetea cu prostia, desi la batranete, orice femeie ar mai renunta la desteptaciune pentru un strop de frumusete. Ce sa mai spunem despre barbati??? Femeile sunt mai intelepte de vreme ce isi invata fiicele de mici sa se marite cu un barbat mai putin frumos ca ele. Este si o vorba : frumosul nu-l iei pentru tine, il iei pentru alta ! Barbatii , in schimb, vor trofee, o femeie frumoasa nu se ia pentru altul, ci ca sa ii scoti ochii altuia cu ea. Oare de aceea George Bernard Shaw spunea ca « Cel care doreşte o viaţă de fericire alături de o femeie frumoasă, doreşte să se bucure de gustul vinului ţinându-l tot timpul în gura »?  Eu cred ca viata se razbuna, pe rand, pe ambii parteneri.

William Shakespeare era de parere ca „Femeia este o mancare pentru zei, gatita de diavoli” , desi folclorul autohton spune ca te saturi de friptura, daca o mananci in fiecare zi. De aceea e buna cateodata si o fasole batuta! N-as vrea sa creez iluzia ca o astfel de ocazie pofticioasa se iarta cu usurinta. Pentru ca, femeile, indiferent de ce parte a baricadei sunt, se razbuna! Dar cine ar putea sa inteleaga femeia? Unii au cantat-o, altii au hulit-o, multi au iubit-o, in vreme de cativa s-au incumetat sa o urasca.  Misterioasa sau nu, frumoasa sau nu, femeia este o provocare. Globalizarea a dus la standardizarea frumusetii, la crearea unor matrice, cate una pentru fiecare popor. Se zice ca italiencele sunt femei moderne, apreciate si curtate. Cele din nord mai frumoase, mi se par mie, decat cele din sud. Dupa ce se marita, se retrag in umbra sotului, ocupandu-se de familie. Daca ne mai aducem aminte si de faptul ca marea majoritate a populatiei italiene este de religie catolica unde divortul este interzis, imaginati-va cata drama! Frantuzoicele sunt cele mai mai cochete, aranjate, elegante, rafinate si sexy. Sunt atat de versate, incat stiu cum sa isi puna barbatii ”sub papuc” si sa-i tina acolo pana uita de ei sau... pana isi schimba papucul. Ele apreciaza rafinamentul, politetea, se revolta impotriva brutalitatii de orice natura ar fi ea. Frantuzoaicele trebuiesc curtate. Mereu! Asiduu! Sunt romantice, adora un pahar de vin bun baut in compania partenerului la o masa frugala, cu produse de foarte buna calitate. Grecoaicele sunt frumoase si, la fel ca si frantuzoaicele, adora perfectiunea, dar ele mizeaza pe discretie. Gatesc sanatos, cu mare pasiune. Dar nu-s experte in arta seductiei. Pentru ele, familia e totul. Nemtoaicele sunt gospodine, sobre, serioase, in permanenta competitie cu barbatii. Cred ca, de fapt, sunt sotiile ideale pentru familistii convinsi. Daca as fi barbat, sigur m-as insura cu o nemtoaica. Sa fie asta motivul pentru care nu prea pun pret pe aspectul fizic si imbracaminte?

Austriecele sunt cele mai romantice europence, sunt spontane, sentimentale, iubesc muzica, natura, sunt atrase de straini. Pentru ele , viata e un vals, o pata de culoare. Barbatii adora femeile care mananca stele pe paine! In mintea lor, au nevoie de protectie. Atentie, sunt sensibile, n-am spus neajutorate! Cehoaicele sunt distinse, cu bun simt, politicoase si prietene de nadejde, dar doar intre ele.  Olandezele sunt firi deschise si spontane, sportive si relaxate. Se plictisesc repede. Oare de aia se casatoresc de mai multe ori intr-o singura viata? Despre nordice, numai lucruri bune. Inalte, atletice, blonde cu ochi albastri, mai non-conformiste, niciodata surprinse in efuziuni sentimentale publice. Dar si noi, europenii avem cateva ciudatenii. Femeile maori, din Noua Zeelanda, sunt „femeile tatuate”. Barbatii lor considera ca femeile sunt mai atractive daca buzele si barbia sunt tatuate. Englezoaicele sunt rasate, educate, discrete si ambitioase. Stiti vorba aia cu albinele: daca ai regina , faci miere. Daca ai presedinte, faci un rahat! Daca venim mai aproape de Romania, unguroaicele sunt femei moderne, frumoase si gatesc al naibii de bine. Sunt sotii, mame si gospodine apreciate. Daca va aflati vreodata in Ungaria, mergeti intr-o piata de legume. Veti fi socati cate femei frumoase si elegante poarta cosul cu legume pe brat sau cara cu eleganta un copil agatat intr-o parte.. Femeile Adriaticei sunt frumoase, mandre, cu un simt al datoriei dezvoltat. Zambitoare, romantice, emana energie si mult spirit practic.

Europa si America de Nord au avut propriile instrumente de tortura care obligau femeia sa se incadreze in anumite standarde de frumusete. Corsetul era unul dintre ele , fiind confectionat din panza tare, care se lega cu sireturi rezistente la spate. "Corsetele cu balene" , numite astfel dupa intariturile din fanoane de balena sau sarma de otel, aveau menirea de a scoate in evidenta talia a carei circumferinta nu trebuia sa depaseasca 40-45 de cm. Ele erau la moda in secolul 19, pentru ca secolul 20 sa impuna o alte torturi: cea a tocurilor inalte si a unei greutati tot mai greu de atins. Femeile rubensciene fusesera la moda in perioada renascentista. Acum se poarta femeia slaba! Beti apa cu lamaie de 3 ori pe zi, iar cand vi se face foame, convingeti-va ca doar ce v-ati ridicat de la masa. Daca puteti!

Daca ne mutam in Asia, frumusetea este data de finetea și culoarea alba a pielii. Europenii si americanii fac eforturi  pentru un bronz perfect , dar asiaticii apreciaza o piele cat mai alba la culoare. In Asia, bronzul sugerează un statut inferior, care se regaseste in clase sociale inferioare, specific  agricultorilor și muncitorilor de rand. Cand spunem Japonia ne gandim la Gheise, ca exemplu de frumusete si educatie studiata si atent construita. Ca o ironie a sortii, primele gheise au fost barbati, cunoscuti sub numele de Honko. Acestia dansau pentru clientii in baruri si restaurante sau in saloanele de ceai. Daca in 1920 erau in jur 80.000 de gheise in Japonia, acum nu au mai ramas decat cam 2000. "Gheisa" se traduce prin "persoana care iubeste arta", "o femeie de nationalitate japoneza care obisnuieste sa distreze barbatii prin conversatie, cantec si dans." O gheisa este ea insasi o provocare de vreme ce este educata sa atraga emotional barbatul. Ea invata de mica arta conversatiei, sa mearga elegant, sa-si ingrijeasca tenul, sa-si pieptene parul, exceleaza in artele tradiţionale japoneze, muzica, dans, ceremonia ceaiului. Gheisele inca sunt invaluite in mister datorita faptului ca ele isi pastrau intotdeauna anonimatul. O gheisa niciodata nu se dezvaluie, ea se ghiceste. Gheisele petrec aprozimativ 2 ore ca sa se machieze, sa-si aranjeze parul si sa-si puna kimono-ul. Ele locuiesc si muncesc in Okyva, alaturi de Okasan, matroana lor, si impreuna cu celelalte gheise. Ele nu au voie sa aiba relatii de lunga durata, iar, daca se casatoresc, trebuie sa renunta la aceasta meserie.

Daca tot am ajuns in Asia, poate ar fi interesant sa vorbim despre frumusetea indiencelor. În India, frumusetea se masoară prin lungimea, stralucirea si  culoarea neagra naturala a parului, dar si prin frumusetea si expresivitatea ochilor mari si negri. Dar cea mai analizata si apreciata trasatura a indienilor este nasul, care trebuie sa fie mic si frumos conturat. Indianca trebuie sa se imbrace într-un sari viu colorat. Femeile poarta coliere la gat, cercei cu forme spectaculoase in urechi, nenumarate bratari si inele la  degetele de la maini si de la picioare, bijuterii pe care si le prind in par, bijuterii pentru „al treilea ochi”. Si ce ar fi o indianca ale carei maini si picioare nu sunt pictate cu motive complicate cu henna, in modele traditionale? Desi considerate egalele barbatilor, ele nu au fost si nici nu sunt partenere egale. Dar in mod cert, sunt femei frumoase, rezervate si timide. „Femeile girafa” sau femeile cu „gâtul lung” din tribul Kayan Lahwi, localizat la granita dintre Burma si Thailanda, sunt recunoscute pentru bratarile din alama purtate in jurul gatului. Frumusetea lor e direct proportionala cu numarul acestora.

Primele inele le sunt puse la gat la 5 ani. Cei care au studiat obiceiurile acestui trib au incercat sa gaseasca o explicatie a acestei practici, dar supozitiile lor, privind faptul ca aceste coliere le-ar fi scutit pe femei sa fie luate scalve sau sa fie muscate de gat de tigri, inca nu au fost confirmate. Femeile Kayan spun ca le poarta "de frumusete", in acord cu standardele de frumusete ale tribului. Noroc ca generatiile mai tinere refuza deja sa mai practice acest obicei traditional. Lumea se schimba si, o data cu ea, ne schimbam si noi.

In China secolului  al X-lea se purtau "picioarele lotus", practica disparuta abia la jumatatea secolului XX. Frumusetea stranie a picioarelor lotus  era rezultatul unor procese deosebit de dureroase care incepeau la varsta de 2-3 ani, inainte ca bolta piciorului să fie formata. Procesul presupunea curbarea labelor picioarelor fetitelor pana cand oasele erau frante, iar degetele indoite sub talpa.  Picioarele erau legate cu bandaje din panză umeda, care se strangeau prin uscare, presand piciorul ca intr-o menghina. Picioarele erau spalate, indoite si bandajate de 3 ori pe saptamana, iar fetitele erau obligate sa invete sa mearga, presand astfel cu greutatea corpului lor pe labele picioarelor deformate. Habar nu am care este frumusetea ascunsa a tuturor acelor ani de durere care dura pana in adolescenta, cand piciorul nu mai crestea si se oprea la masura de  7-9 centimetri in lungime. Nu pot sa nu ma intreb care era partea erotica a gestului in sine? Sau ce simtea barbatul privind acele picioare cu talpile diforme? Cred ca acestei practici i se datoreaza si acel pas marunt si leganat. Poate occidentalii au fost fascinati de acest rit, dar am o oarecare indoiala ca erau fascinati de dimensiunile mici ale labei piciorului ignorand chinurile, tortura si oripilarea simplei vizualizari a unui picior descult.

Nu o sa plecam din zona asta fara sa le amintim pe israielitele cu inima mare, ascunsa in aparenta  unei stari de raceala atent studiata. Femeia în Israiel se numeşte „Sabra” si stie sa fie atat iubita in intimitatea conjugala, cat si partener egal in lupta impotriva dusmanilor.

America de Sud promoveaza exotismul feminin.  In general, sud-americanilor le plac femeile cu forme voluptoase si dansul.

În Jamaica, femeia trebuie sa aiba sanii rotunzi si fesele mari, frumos conturate. Ce-ar fi un dans jamaican fara unduirile provocatoare ale femeilor? Cele slabe iau pastile pentru ingrasare! Cum se mai razbuna Dumnezeu pe prostia omeneasca! Noi, in Europa, le luam sa slabim. Ciliencele si braziliencele au un temperament latin, pasional. Le place sa fie curtate, sa fliirteze, dar sa nu va imaginati ca-s usuratice!  Dansul e una, relatia in cuplu e alta. Ea este supusa barbatului, chiar si atunci cand acesta este violent.Mexicancele,  cand sunt indragostite, sunt vulcanice, pasionale. In alte circumstante, sunt timide.Amazoniencele isi picteaza cu pigmenti si sange animal intregul corp ca pe o panza.

Atunci cand vorbim de femeile Orientului nu pot sa nu imi amintesc citatul lui Antoine de Saint Exupery: „Numai acolo unde femeia poarta val te arde dorinta de a-i citi chipul”, pentru ca aici nu e important ceea ce vezi, ci ceea ce nu vezi! Poti ghici persoana dincolo de val dupa licarul ochilor, dupa mainile pictate cu henna al femeilor. Araboaicele fascineaza prin mister. Ele sunt acoperite de voaluri care le dau un aer impersonal. Este stiut faptul ca religia interzice femeilor arabe sa iasa din casa neinsotite. Dar, dincolo de voaluri si de dogme religioase ele sunt femei pasionale si sentimentale, seducatoare cand danseaza, aprige cand se lupta pentru drepturile lor si ale copiilor lor. Nu uitati ca in tarile arabe, barbatii au mai multe neveste. Ce spectacol trebuie sa fie o cearta in familie! Cei care au ocazia sa le vada cu voalul picat, vor putea admira ochii machiati cu creion negru, costumele colorate si bijuteriile mari care le impodobesc din cap pana in picioare. Aici femeia frumoasa se cumpara in aur si camile. Araboaicele folosesc fardurile de peste 5000 de ani! Baile cu aburi, aromele de eucalipt, innegrirea parului cu henna, folosirea sarii de la Marea Moarta pentru gomaj – toate ne vin de aici. In Orientul Mijlociu, femeile care indraznesc sa isi arate formele sunt aspru pedepsite. Acest lucru este considerat imoral, iar pedeapsa merge pana la aruncatul cu pietre in ea. Femeile se ascund  sub Niquabul, vesmantul lor tradițional, special conceput pentru a le acoperi corpul. Puterea lor sta in stralucirea ochilor si aromele pe care le lasa in urma lor, cand trec pe strada ca umbre negre ale tacerii.

Cu cat ne apropiem de Africa, idealul de frumusete difera de la o parte a continentului la cealalta, de la nord la sud si de la est la vest. In Etiopia, femeile din tribul Karo isi atrag partenerii cu cicatricile din zona stomacului. Inca din copilarie incep sa le fie facute cicatricele, proces care se incheie in momentul in care se considera ca femeia este gata de procreere.

Femeile mursi, din sudul Etiopiei, poarta in buza de jos cate un disc. Cu cat discul e mai mare, cu atat femeia e mai frumoasa.  Sa fie la ei! In Mauritania sa te fereasca Dumnezeu sa fii slaba, pentru ca standardul de frumusete presupune tocmai opusul.  Cu cat formele sunt mai rotunde si mai apetisante, cu atat femeia este mai curtata de mai multi barbati. Parintii se pun pe treaba inca de cand fetele sunt mici, obligandu-le sa bea cativa litri de lapte de camila in fiecare zi. Bratele solide si coapsele mari cu posteriorul voluptos sunt trasaturi extrem de apreciate de  catre barbati. Aici frumusetea se masoara in kilograme forte!

Urechile cu gauri mari , alungite si impodobite, sunt foarte importante pentru femeile masai si pentru barbatii lor. Procesul fiind dureros, ati considera ca e de-ajuns. Ei bine, nu! Ele isi rad parul si isi scot doi dinti din fata. Ce nu fac femeile ca sa fie apreciate de barbatii lor?

Eschimoasele sunt alese dupa alte criterii de „frumusete”: Nu conteaza cum arata, dar obligatoriu sa aiba putere de munca si rezistenta la vremea rece. Femeile eschimos sunt femei incercate, care apreciaza fiecare zi, intr-un alt fel decat noi celelalte, motiv pentru care au un simt al prieteniei innascut si un mod firesc absolut cuceritor de a fi! Sa nu aprofundam subiectul cu privire la ospitalitatea acestei populatii, pentru ca ne vom schimba parerea cu privire la rolul femeii in viata de cuplu. Astea sunt traditiile, ce putem sa facem noi?

La final, nu pot sa nu ma-ntreb: noi ce standarde de frumusete avem? Cum ne vor partenerii si cum suntem noi gata sa raspundem standardelor lor de frumusete? Daca nu v-ati pus inca aceasta intrebare, poate este timpul sa o facem impreuna.

Cele mai frumoase poezii de dragoste

Ieri vorbeam cu niste prieteni cum romantismul dispare incet, dar sigur, din viata noastra. Ca o forma de protest, ma incapatanez sa postez cateva poezii din lirica de dragoste  a lumii care mie imi plac foarte mult. Sper sa va bucurati citindu-le si sa nu uitati sa mancati stele pe paine!

Serghei Esenin - Focul vanat e gonit de vant

Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dam năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitand întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să-ţi fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inima racită prea devreme.
S-o pornesc desculţ din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O! Pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viată?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi să mă duc spre moarte.

Lucian Blaga – Izvorul noptii

Frumoaso,
ti-s ochii asa de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
imi pare ca ochii tai, adancii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai,
si peste munti si peste sesuri
acoperind pamantul
c-o mare de intuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.

Nichita Stanescu – La-nceputul serilor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.

Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.

Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită

din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.

Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,

aş fi putut împinge nopţile-ncremenite

ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,

numai gândul ca sunt şi că eşti.

Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,

sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.

Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,

şi când orele se-verzeau ca smaraldele,

ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,

un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,

în care inima de-atunci îşi revărsa

meandrele pierdutelor candori.

Nichita Stanescu – Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

Nichita Stanescu - Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

Nichita Stanescu – Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea

mi-a sărit în faţă.

Mă pândise-n încordare

mai demult.

Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,

m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Si deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,

când mai larg, când mai aproape,

ca o strângere de ape.

Şi privirea-n sus ţâşni,

curcubeu tăiat în două,

şi auzul o-ntâlni

tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,

dar mâna nu le mai ştie.

Şi alunecă-n neştire

pe-un deşert în strălucire

peste care trece-alene

o leoaică arămie

cu mişcările viclene

înca-o vreme,

şi-înca-o vreme.

Nichita Stănescu - Ce bine că esti

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Nichita Stanescu - Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O să te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

Nichita Stanescu – Viata mea se iluminează

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-mă un minut.
Mai lasa-mă o secunda.
Mai lasa-mă o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mă o briza, o unda.

Mai lasa-mă un anotimp, un an, un timp.

Octavian Paler – definitia despartirilor

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii
are daca o atingi pe obraz
Sunetul unor pasi care pleaca.

Pablo Neruda – Sonet XVII

 
Nu te iubesc ca si cum ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe pe care focul o trimite.
Te iubesc cu certitudinea ca lucrurile intunecate sunt menite
între umbră şi suflet, in secret sa fie iubite.
Te iubesc ca planta care nu înfloreşte niciodată
dar păstrează în ea lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
rasarit din pământ şi trăind în întuneric, în trupul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum sau când, sau de unde
Te iubesc în mod direct, fără complexe sau mândrie;
Asa ca te iubesc pentru că nu stiu alta cale
Decat aceasta: unde eu nu exist, nici tu ,
atât de apropiati, încât mâna ta pe pieptul meu este mâna mea,
atât de apropiati, încât ochii tai se inchid ca si cum eu as adormi.

***

I do not love you as if you were salt-rose, or topaz,
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.
I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.
I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
so I love you because I know no other way
than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.

W. Shakespeare  - Sonet 145

Those lips that Love's own hand did make,
Breathed forth the sound that said "I hate",
To me that languished for her sake:
But when she saw my woeful state,
Straight in her heart did mercy come,
Chiding that tongue that ever sweet
Was used in giving gentle doom;
And taught it thus anew to greet;
"I hate" she altered with an end,
That followed it as gentle day,
Doth follow night, who like a fiend
From heaven to hell is flown away.
"I hate", from hate away she threw,
And saved my life, saying "not you".

Chiar dacă buzele-ţi ciopli
Iubirea însăşi, tu-mi arunci
"Urăsc", deşi prea bine ştii,
Ţi-s rob în toate... Dar atunci
Se-nduioşează Ea, certând
În grabă, gura ce ştia
Doar graiul îngerilor, sfânt,
Şi dulce sfat îi dă, aşa:
"Sfârşeşte blând ce-ai început
Cum albe, zorile de sus
Urmează îngerul căzut
Al nopţilor"... Atunci ai spus
Cuvânt ce viaţă îmi dădu:
"Urăsc, dar nu pe tine, nu"...*

in traducerea lui Gheorghe Tomozei:

Gura de Dragoste sculptată
"Urăsc!" îmi pare că şopteşte.
Primindu-o am jalea toată
iar ea se-nduplecă, fireşte
şi graiu-mi mustră că nu-mi pare
ca totdeauna, dulce. Blânde
îşi lasă vorbele să zboare
şi nu-ncărcate de osânde...
După "Urăsc!" rosti cuvinte
urmându-se, ca ziua, nopţii,
rostogolind pe trepte sfinte
un demon în genunea morţii.
"Urăsc!". Un fulger străbătu
adaosul: "Pe tine nu..."

* in traducerea lui Neculai Chirică:

 

Deşi dospite din amor
Şoptiră buzele:"Urăsc"!
Spre mine cel topit de dor.
Dar cînd văzu că mă sfîrşesc

Se îmbună şi dojeni
Cuvintele, ce dulci cîndva,
Acum n-aveau dulceaţă şi
Le-o dărui din nou din ea.

" Urăsc!"dar glasu-i zori de zi,
Ce-n urma nopţii se aştern,
Cuvîntul vechi îl azvîrli
Ca pe un diavol, în infern

" Urăsc"!....Şi ura-i se pierdu,
Salvîndu-mă..."Pe tine, nu!"

Mircea Cărtărescu - Dă Lăbuţa (vei Da şi Boticul)

Cri, dă-mi mânuţa şi fii atentă:
e toamnă arborescentă
şi nori în amestec cu stele
curg peste autoturismele de pe şosele.
prin toamnă priveşti ca prin rigla de plastic
din clasa-ntâia: fantastic
se vedea-nvăţătoarea ocolită de curcubeu.

trăim într-un televizor color
cu sonorul dat încetişor...
în culori peruzea, lila, ecosez
zâmbim obraz lângă obraz, împreună
ca Frank Sinatra şi Joan Baez
sau ca doi hamsteri sub un clar de luna.
Cri a mea, Cri
cu tâmplele sidefii.

mi-au cam ieşit fumurile de celebritate din cap
şi viaţa literară mi se pare mai departe decât insulele Malvine
şi fâşnetele de pe stradă mi se par pure obiecte estetice...
nu îmi mai decupez cronicile din reviste,
nu mai "acord" interviuri:
tot ce a fost genialoid în mine mă face acum să zâmbesc.
ştii cât mă obseda structura materiei? cât îl iubeam pe Dylan Thomas?
ştii cum plângeam ascultând "E perfect, mamă"?
acum mentalitatea mea de producător s-a transformat într-una de
consumator
şi nu mai simt nevoia să-mi cultiv obsesiile,
să-mi întreţin nefericirea.
visătoria mea tristă s-a resorbit
acum, când ai răsărit
deasupra mea, cu neoane curbe, de curcubeu.

Cri, dragă eu.

trec autoturisme absente
pe şosele fluorescente.
va veni spic de zăpadă
şi va fi altfel colorată fiecare piatră de pe stradă
o să viscolească peste parbrize, capote
iar noi, sub plapuma de satin
vom citi la caldură Truman Capote
în miros de scorţişoară şi vin.

în televizorul color
cu sonorul dat încetişor
din părul tău oricare fir, şuviţă şi franj
va fi dublat cu frez, ciclamen şi oranj
(culorile nefiind bine reglate),
Cri a mea cu tâmple perlate.

ştiu acum că viaţa exista ca să fie trăită
asta înveţi de fapt de la o femeie: că nu eşti nemuritor
că nu eşti tot una cu universul chiar dacă eşti un mic univers.
ştiu acum că nici un poem nu a schimbat viaţa nimănui.

dă lăbuţa (vei da şi boticul)
toamna îşi agaţă baticul
în pomii turcoaz.

noi hoinărim prin fototapetul cu frunze gălbui şi cer de atlaz

Omar Khayyam - Traieste-ti clipa! Caci clipa-i viata ta !

Viata se grabeste, rapida caravana.
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.
Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana,
Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa...

Bea vin! In el gasi-vei Viata-fara-moarte.
Pierduta tinerete din nou ti-o va reda,
Divinul timp al rozei si-al inimii curate!
Traieste-ti clipa data! Caci clipa-i viata ta!

Grabite ca si apa si repezi ca un vânt
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si totusi doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri si ziua care-o sa vina mâine.

Nu depasi prezentul cu gândul! Stii tu oare
Macar daca-ai sa termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De saptezeci de veacuri în neant au disparut.

În parfumatul prier, când - beata de iubire
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-as gândi atuncea la rai si mântuire,
N-as pretui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tineretii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l pretuiesc.
Nu ma certat. E aspru, caci, are gustul vietii.

Nu caut nici minciuna nici adevar viclean.
Dar vesnic s-în cetatea de vin trandafiriu.
Mi-e parul alb, prieteni. Am saptezeci de ani.
Vreau sa ma bucur astazi. Mâini - poate-i prea târziu.

Culege din viata tot ce-i surâs si floare.
Serbeaza orice clipa! la cupa cea mai mare!
Alah nu tine seama de vicii sau virtuti. :
Nu numara matanii, nici ochii ce-i saruti.

Priveste-n jur durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti. Esti singur cu palida tristete
Ridica însa fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp sa-l plângi.

Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a clarului de luna?

Nimic nu mai m-atrage. Da-mi vin! Ia asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Da-mi vin! Sa straluceasca aprins la fel ca ea!
Cainta mea sa fie ca bucla ta, usoara...

Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta mâne.
Tu bucura-te astazi! Atâta Iti ramâne.
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar,
Caci mâine poate luna te va cata-n zadar.

Ce rusinos e timpul celui gândind amar
Ca-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harta bea vin dintr-un clestar,
Caci poate mâini clestarul o piatra-o sa-l sfarâme.

Fa-ti rost de vin si-o fata cu chip de heruvim,
- daca heruvi exista. De Rai grija sa n-ai,
caci în afara dragei si-a cupei - ce alt Rai
mai dulce-i, - daca este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cadea-vom în curând
Nepasator destinul ne va calca-n picioare.
Ridica-te copila - o, cupa vrajitoare!
Da-mi buzele aprinse cât înca nu-s pamânt!

Nadejdi nesabuite mi-au risipit, iubito,
În vânt multi ani din viata. Dar timpul ce-mi ramâne
Din plin de-acum trai-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urma viata pe care n-am trait-o.

Vreau doar o cupa plina, o pâine de jumate
Si-o carte de poeme. Si daca sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruina, - mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o suta de palate.

În zori într-o taverna s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viata! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnati-l iar în cupe, înainte ca destinul
Cu lacrime sa umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tacere!
Iti voi gasi balsamul ce vindeca si minte!
Vreau sa-mi revad iubita, cât inima o cere.
Vreau sa traiesc! Caci mortii nu-si mai aduc aminte.

Nu-ti rasadi în suflet copacul întristarii,
Ci rasfoieste zilnic a desfatarii carte.
Bea vin si poarta-ti pasii pe caile-ncântarii,
Caci masurat ti-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârsit e Ramazanul! O, inimi vestejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poarta vinul - negutatori de visuri.
Redati-ma vietii, chemari ale iubitei!

În loc s-o fad sa cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ti-ai pus-o în lanturi de mâhnire...
Iar mintea ta si chipul ti le-ai îndoliat.
- Ma tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"
Priveste! Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt...

Ce-i întelept? Sa-ti bucuri camarile fiintei
Având în mâna o cupa. Ce-a fost si ce-i de fata
Sa nu te mai framânte. Fa-ti dintr-o clipa-o viata
Si sufletul sloboade-l din temnitele mintii.

Nimic n-au sa te-nvete savantii. Dar alintul
Suav al unor gene o sa te instruiasca
Ce este fericirea. Preschimba-n vin argintul,
Caci tarna e grabita ca sa te gazduiasca.

S-au desfacut în juru-mi, aprinsi iar trandafirii.
Desfa-ti si tu simtirea în bucuria firii.
C-un înger blond alaturi, ia cupa si-o desarta,
Caci îngerul cel negru al mortii-asteapta-n poarta.

Omar Khayyam - Singuratatea omului

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.

Cei care are pâine de astazi pâna mâine
Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.
Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai
Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.

Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.
Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..

Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.

Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.
Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.
Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,
Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.

Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea sa mai iubeasca. Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

Ana Blandiana – Delir

purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu...pentru alta.
si focul ne mistuie crunt, pe-amandoi.
eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.
astept un cuvant, astepti un cuvant,
dar eu de la tine si tu de la alta,
si chipul ti-l vad in somn delirand,
dar tu, in visare, o vezi tot pe alta...
si ce ne ramane atunci de facut, cand soarta nu stie decat sa
dezbine?
de ce nu ti-e mila? traim doar iubind. desi tu pe alta,
eu totusi...pe tine!

Menelaos Ludemis - "Floare magica"

Spune-mi sincer. EU?...
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă - nu aici, dincolo!
Aşa. Şi acum spune-mi,
Eu să fi fost?

Mi se pare că greşim.
Greşim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate...
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate...
Să fi iubit tu? Cine ştie?...
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu ştie,
Dar El nu prea există.

Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Aşa cum merg ocnaşii
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
Şi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimaşă
O dragoste fără margini,
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârşit.
O dragoste... pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau!

Constanta Buzea – Ioana

ce pura imi apare gura ta
supus sta rosul ca un palid vin
cum sub un strat de cristalin avea
un ghimpe planta fara de venin

cum somnul pentru vise e facut
sangele tau pastreaza urme sfinte
din gandurile mele din trecut
de care nu-mi voi mai aduce-aminte

Nina Cassian – Dorul

Dragostea mea,
ancora grea,
tine-ma strâns;
toate ma dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.

Vântul cazu –
- poate ca nu,
dar s-a facut
liniste-n cer,
fara puteri,
ca la-nceput.

Nu mai visez
pasi pe zapezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.

Singuratati…
Nu mi te-arati,
nu-mi trimiti vesti.
Cat fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai esti?