Daca tot se poarta “ruseste” in ultimile zile, ma
gandeam sa o dam pe povesti romantate, cu disidenti, KGB, muzica,
amoruri si droguri. Trebuie sa recunosc faptul ca povestea am auzit-o tarziu, din pura intamplare, la cativa ani dupa revolutie, intr-o emisiune culturala la TV. Despre ea
stiam ca era o actrita de succes care fusese idolul generatiei mamei mele, dar
numele lui nu imi spunea nimic. Pe vremea aceea netul inca nu ne intrase in
case si nici nu pusese stapanire pe viata noastra personala. Ascultasem cu
sufletul la gura povestea unui personaj demn de un roman de dragoste: se numea
Vladimir Vasotki, un mare poet, actor la teatrul Dramatic si de Comedie Taganka
din Moscova, cantaret si disident rus, care a trait o frumoasa poveste de
dragoste cu una dintre frumusetile lumii, Marina Vlady. Mult mai tarziu i-am
cautat pozele, curioasa sa ii vad figura de mare star adulat de intreg poporul rus
si hulit de catre autoritati.
O data cu era youtube am reusit sa ii si ascult
cantecele, iar vocea lui guturala imi aducea in minte figura omului prin gura
caruia poporul rus si-a strigat ura, nedreptatile, suferintele, umilintele, dar
si dorul de libertate, dragostea si dorurile. A interpretat mai bine de 30 de
roluri in filme (“Luptau doi camarazi”, “Un rau om bun”, “Scurte intalniri”, “Locul
intalnirii nu poate fi schimbat”) si alte 20 de roluri in piese de teatru (Emolai
Lopahin din “Livada cu visini”, Hamlet din piesa cu acelasi nume, Svidrigailov
din “Crima si pedeapsa”, Galilei din piesa cu acelasi nume), a compus peste 600
de poeme si peste 1000 de cantece. Desi nici macar o singura poezie nu a fost
publicata in timpul vietii, activitatea si opera lui erau cunoscute de
toata populatia URSS-ului. Primul volum de poezii, “Nerv”, a fost publicat
dupa trecerea lui in lumea celor drepti.
Vasotki a fost un barbat frumos si rebel, curtat si talentat.
Si ca orice barbat rasfatat de catre ursitoare, a iubit si a trait cu pasiune,
fara sa-si refuze nimic: nici femeile, nici alcoolul, nici drogurile.
De numele lui a fost legat cel al actritei Marina Vlady, o frumusete etalon a anilor 60-70. Amandoi s-au nascut in acelasi an, in 1938, el in Rusia, ea in Franta. Marina provenea dintr-o familie de nobili rusi dupa tata si se numea Marina de Poliakoff – Baidaroff. tatal ei a fost un artist rus talentat, iar mama ei - o superba balerina. Era mezina familiei si, la indemnurile mamei sale, a urmat cursurile de balet alaturi de surorile ei, Olga, Hellen si Odille, cele care aveau sa devina si ele actrite: Odille Versois, Helene Vallier si olga Baidar-Poliakoff. Cand a implinit 10 ani, Marina a fost solicitata sa joace in primul ei film. Aceasta tanara frumoasa, talentata si senzuala avea sa il cucereasca pe actorul, regizorul si scriitorul Robert Hossein cu care s-a casatorit la varsta de 17 ani si caruia i-a daruit doi fii. Cand s-au intalnit la Moscova in 1967, ea deja avea o cariera internationala, fusese premiata la Cannes si jucase in nenumarate filme si spectacole. Viata ei era asezata, divortase de cel de-al doilea sot, Jean- Claude Brouillet, si avea 3 copii. El se afla in cel de-al treilea proces de divort si lasa in urma lui 2 copii. Amandoi erau celebri: ea in toata lumea, el in toata Uniunea Sovietica.
De numele lui a fost legat cel al actritei Marina Vlady, o frumusete etalon a anilor 60-70. Amandoi s-au nascut in acelasi an, in 1938, el in Rusia, ea in Franta. Marina provenea dintr-o familie de nobili rusi dupa tata si se numea Marina de Poliakoff – Baidaroff. tatal ei a fost un artist rus talentat, iar mama ei - o superba balerina. Era mezina familiei si, la indemnurile mamei sale, a urmat cursurile de balet alaturi de surorile ei, Olga, Hellen si Odille, cele care aveau sa devina si ele actrite: Odille Versois, Helene Vallier si olga Baidar-Poliakoff. Cand a implinit 10 ani, Marina a fost solicitata sa joace in primul ei film. Aceasta tanara frumoasa, talentata si senzuala avea sa il cucereasca pe actorul, regizorul si scriitorul Robert Hossein cu care s-a casatorit la varsta de 17 ani si caruia i-a daruit doi fii. Cand s-au intalnit la Moscova in 1967, ea deja avea o cariera internationala, fusese premiata la Cannes si jucase in nenumarate filme si spectacole. Viata ei era asezata, divortase de cel de-al doilea sot, Jean- Claude Brouillet, si avea 3 copii. El se afla in cel de-al treilea proces de divort si lasa in urma lui 2 copii. Amandoi erau celebri: ea in toata lumea, el in toata Uniunea Sovietica.
Frumoasa blonda i-a luat mintile, iar
Vasotki avea sa ii declare: “ Am sa fac pe dracu-n patru ca sa ma placi, ai sa
vezi. O sa devii femeia mea!”, iar ea, ascultatoare, si-a asezat frumos viata
in povestea lui si a ramas cuminte acolo pana cand acesta a murit. Iar cand a ramas
fara el, a pus mana pe pix si pe hartie si a scris romanul memorialistic “Vladimir sau zborul intrerupt”, care a
fost publicat si la noi in 1993, la Editura Meridiane. Cat de tare l-a iubit
Marina pe Vladimir? Enorm, daca ne gandim ca in acea perioada nu putea sa intre
in tara sotului ei fara viza sau permis de sedere. A intrat in jocul periculos
al sistemelor politice, s-a inscris in partidul Comunist Francez, a primit viza
in Uniunea Sovietica si a facut naveta intre colturile lumii si micul
apartament din Moscova iubitului ei. Visotki nu avea permisiunea de a parasi
URSS-ul, iar Marina a trait o vreme intre avioane si telefoane, incercand sa
reduca distantele care ii despartea. Perioada acestor cautari intre doua puncte
pe harta Europei, printre centraliste si cabluri de telefoane, Visotki a
transpus-o intr-un cantec minunat, intitulat “07”, prefixul convorbirilor
internationale:
“Telefonul este pentru mine un fel de icoana
Iar cartea de telefonun veritabil triptic,
Centralista-devenita madona
Readuce pentru o clipa spatiul nesfarsit
Domnisoara, scumpa mea, mai sunati, va implor,
Zero sapte, buna seara, sunt iarasi eu…”
Marina povesteste in cartea ei momentul in care cei
doi au decis sa se casatoreasca, satui sa salveze aparente impuse de un sistem
opresiv: inchirieri de camere hoteliere, interdictia pusa cetatenilor rusi de a
intra in camerele hoteliere ale cetatenilor straini, intalniri clandestine.
“Aidoma tuturor indragostitilor din Moscova, treceam prin toate fazele: camari,
bucatarii, divanuri dispuse pe coridoare, trenul de noapte Moscova-Leningrad,
cabine de vaporas navigand pe lacuri artificiale, adica tot ce se putea
inchiria la orele dupa amiezii.” La 1 iulie 1970, cei doi s-au casatorit. Viata
Marinei deja era complicata, iar acum devenea si mai stresanta. Aceasta
impartea o superba vila pariziana cu 15 camere, pentru care platea facturi, impreuna
cu o mama bolnava de care se ingrijea si cu cei 3 copii de educatia si
cresterea carora raspundea. Peste toate astea se suprapuneau ore de filmat in
studiouri amplasate in toate colturile continentului. La toate aceste
indatoriri se adaugau drumurile catre Moscova, tone de bagaje cu cele necesare
pentru noua familie si nenumarate daruri pentru cei dragi si prieteni.
Vladimir,
“…tu insfaci o chitara. De la primele acorduri, de la primele note, ma simt tot
mai tulburata. Pentru inceput ma impresioneaza vocea ta, forta glasului tau,
emotia ta. Apoi, incetul cu incetul, descopar valoarea vorbelor, umorul scrasnit,
profunzimea cantecelor tale. Tu imi explici ca teatrul este meseria ta, iar
poezia este pasiunea ta. Apoi fara alta introducere, imi spui ca ma iubesti de
multa vreme.” Volodea, asa cum il alinta
Marina, se bucura de o mare recunoastere populara, descrisa astfel de sotia
lui: “Toata lumea se imbulzeste sa-ti stranga mana, sa te imbratiseze, sa-si
exprime entuziasmul. Nu te mai zaresc, te-ai pierdut printre barbati si femei,
cu toti mult mai inalti decat tine. Intr-o singura ora ai cucerit cel mai
dificil public, un public format in intregime din profesionisti ai filmului,
din persoane mult mai cunoscute, mult mai rasfatate, mult mai celebre decat
tine”.
Dar el vroia mai mult, pentru ca muzica pentru el era o forma de arta
angajata, militanta, intr-un efort unic realizat de simbioza dintre cantaret si auditor: “Nu scriu
pentru o anumita categorie de spectatori, eu incerc sa ajung la sufletul
oamenilor, indiferent de varsta, de profesie ori de nationalitate. Nu mi-ar
placea sa aflu ca in timpul concertelor mele publicul se relaxeaza. Vreau ca
publicul meu sa trudeasca odata cu mine, sa se indarjeasca impreuna cu mine.
Fara doar si poate, din dorinta aceasta s-a alcatuit stilul meu”.
Reputatia de actor a fost depasita de cea de compozitor, iar autoritatile rusesti rareori
au permis ca putine dintre cantecele sau filmele sale sa fie difuzate la TV. Dar
numele lui umplea la refuz stadioane, aule universitare. Iar publicul percepea cantecele sale ca un dialog intre el si spectatorii lui:
“In zori ma trezesc cu premiul de la brigada,
La balul cu masti am jucat mascarada.
La balul cu masti s-a scris alcoolo-drama
Si-apoi m-am vazut zvarlit printre fiare”.
El a interpretat diverse personaje din toate
categoriile sociale de la betivi si delicventi pana la artisti renumiti,
protestand astfel impotriva prostiei si obtuzitatii sistemului comunist,
impotriva antisemitismului, a razboiului, a discriminarilor sociale si
abuzurilor de autoritate a sistemului.
Desi Vladimir era indragostit pana peste urechi, el nu
a renuntat la viciile sale vechi.
Concertele ii erau anulate, poeziile
returnate de edituri, nu era invitat in studiourile de radio si TV, nu i se
luau interviuri, iar toate acestea il umpleau de tristete si amaraciune:
“Aceste jigniri repetate te rod in adancime, fiindca, oricat de mare ar fi
succesul tau in multimi, in ochii tai, el nu contrabalanseaza lipsa
recunoasterii oficiale”. Promisiunile lui ca s-ar fi lasat de baut au
mascat dependenta de alcool, iar Marina
s-a prefacut ca il crede si il iarta, dand vina pe anturaj. Era inconjurat
mereu de prietenii care ii umpleau paharele si de fetele care ii ridicau
osanale. Cat timp ramanea singur, petrecerile se tineau lant. Urmau perioade de
liniste in care Marina arunca alcoolul pitit prin toate ungherele casei, ii platea datoriile
si ii oblojea ranile, dupa care pleca din nou sa faca bani si sa poata sa ii
intretina pe toti cei care depindeau de ea. “In jurul tau podeaua e napadita de
sticle goale, de mucuri stinse, pe o masa acoperita cu ziare soioase, care au
servit drept fata de masa…tu incerci cu greu sa te ridici, intinzi bratele spre
mine, eu tremur din cap pana in picioare, te cuprind ca pe un copil si te duc
taras acasa. E prima lovitura, prima mea alunecare spre universul sordid al
betiei vecine cu moartea”. Povestea lor a durat 12 ani pana in 25 iulie 1980, cand
Volodia a murit la doar 42 de ani. A decedat in somn, in urma unui atac de cord,
Dependenta de sedative inghitite cu energizante si alcool l-a rapus intr-un
final. Chitara lui a fost expusa in Teatrul Taganka si mii de moscoviti au
venit si si-au luat ramas bun de la bardul inimii lor. Desi toate mediile
(radio, presa si tv) au pastrat tacerea, strazile s-au umplut de oameni din
toate colturile URSS-ului pentru ca Vasotki fusese constiinta, sufletul si vocea
poporului rus. Peste un milion de oameni s-au incolonat si l-au condus pe
ultimul drum si a intrat in istoria Rusiei drept cea mai mare manifestatie
neautorizata de autoritati din sec 20. Moscova nu mai vazuse un asemenea val de
participanti de la funeraliile lui Stalin.
Aici brazii tremura pe inserat
Si ciorile caraie-a spaima.
Traiesti in padurea vrajita, cu lupi,
Din care sa pleci nu se poate.
Chiar de rozele pier, uscate de vant
Si ca ploaia se cern liliecii,
Eu oricum voi veni sa te duc intr-o zi
La castel, in cetatea-nsorita.
Pe milenii intregi magii au tot ascuns
Lumea ta de lumina si pe mine
Si iti pare ca nimic nu-i la fel de frumos
Ca padurea aceasta vrajita.
Chiar de roua uita-va sa cada in zori
Si certata cu norii e luna,
Eu oricum voi veni sa te iau intr-o zi
In cetatea cu geamuri spre mare.
In ce zi, la ce ora, sa-mi spui, ai sa iesi.
Cu grija pasind inspre mine?
La ce ora pe brate sa vin sa te duc
Departe, la capatul lumii?
Te rapesc, daca furtul acesta il vrei-
In zadar oare-am dus lupta toata?
Si accepta macar un pod plutitor,
De cetatea a fost ocupata.
Dupa moarte, cartile lui au fost tiparite in
tiraje impresionante si multi s-au intrecut sa scrie biografia vietii lui. S-au
turnat filme, i-au ridicat statui, dar Volodia nu a mai apucat sa vada nimic
din faima care l-a urmat. Si cum viata are umorul ei negru, astronautii rusi
au numit o planeta, recent descoperita, Vadivisotki (vezi www.inforusia.ro). Ca de obicei, viata bate filmul!
Bibliografie:
Marina Vlady – “Vladimir sau zborul intrerupt”,
editura Meridiane, 1993;
Vladimir Bukovski – “Si se intoarce vantul”, Fundatia
Academia Civica, 2002.
Si eu , desi sunt la mica distanta de generatia lui , nu prea l-am cunoscut ca artist. Nu se dadeau la noi stiri sau spectacole de la rusii celebrii ( Alla Pugaciova, de exemplu) . Intamplator ( noroc cu google-ul) am dat peste el si ...e o revelatie , pe care am tinut sa o impartasesc cu altii. Se comenta , despe el mai sus, ca a fost un barbat frumos. Dupa mine, nu a fost. Privit doar, nu pot sa nu constat ca era o figura care nu ar fi atras atentia, daca nu te uitai mai bine la el. O statura banala, chiar adolescentina, fara muschi macho.... Insa daca il privesti in pozele ramase dupa el, te agata expreisa trasaturilor fetii si a ochilor lui. Ascultandu-i cantecele descoperi personalitatea patimasa si profunda care il scotea din tipare. E dorul imensitatilor in toata expresia lui artistica si comportamentala. E de inteles ca o femeie ca Marina Vlady trecuta -si in realitate si in fictiunile personajelor jucate - prin trairi in game diferite , a fost atrasa iremediabil de personalitatea lui Visotki si l-a iubit. Ar merita sa cunoastem mai des asemenea persoanlitati artisitice care sa ne ajute sa descoperim alte dimensiuni existentiale si sa ...prindem curaj in a fi
RăspundețiȘtergere