Umbrela patrata

Umbrela patrata

marți, 13 mai 2014

Vladimir Vasotki si Marina Vlady - iubind ruseste

Daca tot se poarta “ruseste” in ultimile zile, ma gandeam sa o dam pe povesti romantate, cu disidenti, KGB, muzica, amoruri si droguri. Trebuie sa recunosc faptul ca povestea am auzit-o tarziu, din pura intamplare, la cativa ani dupa revolutie, intr-o emisiune culturala la TV. Despre ea stiam ca era o actrita de succes care fusese idolul generatiei mamei mele, dar numele lui nu imi spunea nimic. Pe vremea aceea netul inca nu ne intrase in case si nici nu pusese stapanire pe viata noastra personala. Ascultasem cu sufletul la gura povestea unui personaj demn de un roman de dragoste: se numea Vladimir Vasotki, un mare poet, actor la teatrul Dramatic si de Comedie Taganka din Moscova, cantaret si disident rus, care a trait o frumoasa poveste de dragoste cu una dintre frumusetile lumii, Marina Vlady. Mult mai tarziu i-am cautat pozele, curioasa sa ii vad figura de mare star adulat de intreg poporul rus si hulit de catre autoritati. 
O data cu era youtube am reusit sa ii si ascult cantecele, iar vocea lui guturala imi aducea in minte figura omului prin gura caruia poporul rus si-a strigat ura, nedreptatile, suferintele, umilintele, dar si dorul de libertate, dragostea si dorurile. A interpretat mai bine de 30 de roluri in filme (“Luptau doi camarazi”, “Un rau om bun”, “Scurte intalniri”, “Locul intalnirii nu poate fi schimbat”) si alte 20 de roluri in piese de teatru (Emolai Lopahin din “Livada cu visini”, Hamlet din piesa cu acelasi nume, Svidrigailov din “Crima si pedeapsa”, Galilei din piesa cu acelasi nume), a compus peste 600 de poeme si peste 1000 de cantece. Desi nici macar o singura poezie nu a fost publicata in timpul vietii, activitatea si opera lui erau cunoscute de toata populatia URSS-ului. Primul volum de poezii, “Nerv”, a fost publicat dupa trecerea lui in lumea celor drepti.


Vasotki a fost un barbat frumos si rebel, curtat si talentat. Si ca orice barbat rasfatat de catre ursitoare, a iubit si a trait cu pasiune, fara sa-si refuze nimic: nici femeile, nici alcoolul, nici drogurile. 
De numele lui a fost legat cel al actritei Marina Vlady, o frumusete etalon a anilor 60-70.  Amandoi s-au nascut in acelasi an, in 1938, el in Rusia, ea in Franta. Marina provenea dintr-o familie de nobili rusi dupa tata si se numea Marina de Poliakoff – Baidaroff. tatal ei a fost un artist rus talentat, iar mama ei - o superba balerina. Era mezina familiei si, la indemnurile mamei sale, a urmat cursurile de balet alaturi de surorile ei, Olga, Hellen si Odille, cele care aveau sa devina si ele actrite: Odille Versois, Helene Vallier si olga Baidar-Poliakoff. Cand a implinit 10 ani, Marina a fost solicitata sa joace in primul ei film. Aceasta tanara frumoasa, talentata si senzuala avea sa il cucereasca pe actorul, regizorul si scriitorul Robert Hossein cu care s-a casatorit la varsta de 17 ani si caruia i-a daruit doi fii.  Cand s-au intalnit la Moscova in 1967, ea deja avea o cariera internationala, fusese premiata la Cannes si jucase in nenumarate filme si spectacole. Viata ei era asezata, divortase de cel de-al doilea sot, Jean- Claude Brouillet, si avea 3 copii. El se afla in cel de-al treilea proces de divort si lasa in urma lui 2 copii. Amandoi erau celebri: ea in toata lumea, el in toata Uniunea Sovietica. 

Frumoasa blonda i-a luat mintile, iar Vasotki avea sa ii declare: “ Am sa fac pe dracu-n patru ca sa ma placi, ai sa vezi. O sa devii femeia mea!”, iar ea, ascultatoare, si-a asezat frumos viata in povestea lui si a ramas cuminte acolo pana cand acesta a murit. Iar cand a ramas fara el, a pus mana pe pix si pe hartie si a scris romanul memorialistic “Vladimir sau zborul intrerupt”, care a fost publicat si la noi in 1993, la Editura Meridiane. Cat de tare l-a iubit Marina pe Vladimir? Enorm, daca ne gandim ca in acea perioada nu putea sa intre in tara sotului ei fara viza sau permis de sedere. A intrat in jocul periculos al sistemelor politice, s-a inscris in partidul Comunist Francez, a primit viza in Uniunea Sovietica si a facut naveta intre colturile lumii si micul apartament din Moscova iubitului ei. Visotki nu avea permisiunea de a parasi URSS-ul, iar Marina a trait o vreme intre avioane si telefoane, incercand sa reduca distantele care ii despartea. Perioada acestor cautari intre doua puncte pe harta Europei, printre centraliste si cabluri de telefoane, Visotki a transpus-o intr-un cantec minunat, intitulat “07”, prefixul convorbirilor internationale:

“Telefonul este pentru mine un fel de icoana
Iar cartea de telefonun veritabil triptic,
Centralista-devenita madona
Readuce pentru o clipa spatiul nesfarsit
Domnisoara, scumpa mea, mai sunati, va implor,
Zero sapte, buna seara, sunt iarasi eu…”
Marina povesteste in cartea ei momentul in care cei doi au decis sa se casatoreasca, satui sa salveze aparente impuse de un sistem opresiv: inchirieri de camere hoteliere, interdictia pusa cetatenilor rusi de a intra in camerele hoteliere ale cetatenilor straini, intalniri clandestine. “Aidoma tuturor indragostitilor din Moscova, treceam prin toate fazele: camari, bucatarii, divanuri dispuse pe coridoare, trenul de noapte Moscova-Leningrad, cabine de vaporas navigand pe lacuri artificiale, adica tot ce se putea inchiria la orele dupa amiezii.” La 1 iulie 1970, cei doi s-au casatorit. Viata Marinei deja era complicata, iar acum devenea si mai stresanta. Aceasta impartea o superba vila pariziana cu 15 camere, pentru care platea facturi, impreuna cu o mama bolnava de care se ingrijea si cu cei 3 copii de educatia si cresterea carora raspundea. Peste toate astea se suprapuneau ore de filmat in studiouri amplasate in toate colturile continentului. La toate aceste indatoriri se adaugau drumurile catre Moscova, tone de bagaje cu cele necesare pentru noua familie si nenumarate daruri pentru cei dragi si prieteni. 

Vladimir, “…tu insfaci o chitara. De la primele acorduri, de la primele note, ma simt tot mai tulburata. Pentru inceput ma impresioneaza vocea ta, forta glasului tau, emotia ta. Apoi, incetul cu incetul, descopar valoarea vorbelor, umorul scrasnit, profunzimea cantecelor tale. Tu imi explici ca teatrul este meseria ta, iar poezia este pasiunea ta. Apoi fara alta introducere, imi spui ca ma iubesti de multa vreme.”  Volodea, asa cum il alinta Marina, se bucura de o mare recunoastere populara, descrisa astfel de sotia lui: “Toata lumea se imbulzeste sa-ti stranga mana, sa te imbratiseze, sa-si exprime entuziasmul. Nu te mai zaresc, te-ai pierdut printre barbati si femei, cu toti mult mai inalti decat tine. Intr-o singura ora ai cucerit cel mai dificil public, un public format in intregime din profesionisti ai filmului, din persoane mult mai cunoscute, mult mai rasfatate, mult mai celebre decat tine”. 
Dar el vroia mai mult, pentru ca muzica pentru el era o forma de arta angajata, militanta, intr-un efort unic realizat de simbioza dintre cantaret si auditor: “Nu scriu pentru o anumita categorie de spectatori, eu incerc sa ajung la sufletul oamenilor, indiferent de varsta, de profesie ori de nationalitate. Nu mi-ar placea sa aflu ca in timpul concertelor mele publicul se relaxeaza. Vreau ca publicul meu sa trudeasca odata cu mine, sa se indarjeasca impreuna cu mine. Fara doar si poate, din dorinta aceasta s-a alcatuit stilul meu”. 
Reputatia de actor a fost depasita de cea de compozitor, iar autoritatile rusesti rareori au permis ca putine dintre cantecele sau filmele sale sa fie difuzate la TV. Dar numele lui umplea la refuz stadioane, aule universitare. Iar publicul percepea cantecele sale ca un dialog intre el si spectatorii lui:

“In zori ma trezesc cu premiul de la brigada,
La balul cu masti am jucat mascarada.
La balul cu masti s-a scris alcoolo-drama
Si-apoi m-am vazut zvarlit printre fiare”.

El a interpretat diverse personaje din toate categoriile sociale de la betivi si delicventi pana la artisti renumiti, protestand astfel impotriva prostiei si obtuzitatii sistemului comunist, impotriva antisemitismului, a razboiului, a discriminarilor sociale si abuzurilor de autoritate a sistemului.
Desi Vladimir era indragostit pana peste urechi, el nu a renuntat la viciile sale vechi. 
Concertele ii erau anulate, poeziile returnate de edituri, nu era invitat in studiourile de radio si TV, nu i se luau interviuri, iar toate acestea il umpleau de tristete si amaraciune: “Aceste jigniri repetate te rod in adancime, fiindca, oricat de mare ar fi succesul tau in multimi, in ochii tai, el nu contrabalanseaza lipsa recunoasterii oficiale”. Promisiunile lui ca s-ar fi lasat de baut au mascat  dependenta de alcool, iar Marina s-a prefacut ca il crede si il iarta, dand vina pe anturaj. Era inconjurat mereu de prietenii care ii umpleau paharele si de fetele care ii ridicau osanale. Cat timp ramanea singur, petrecerile se tineau lant. Urmau perioade de liniste in care Marina arunca alcoolul pitit prin toate ungherele casei, ii platea datoriile si ii oblojea ranile, dupa care pleca din nou sa faca bani si sa poata sa ii intretina pe toti cei care depindeau de ea. “In jurul tau podeaua e napadita de sticle goale, de mucuri stinse, pe o masa acoperita cu ziare soioase, care au servit drept fata de masa…tu incerci cu greu sa te ridici, intinzi bratele spre mine, eu tremur din cap pana in picioare, te cuprind ca pe un copil si te duc taras acasa. E prima lovitura, prima mea alunecare spre universul sordid al betiei vecine cu moartea”. Povestea lor a durat 12 ani pana in 25 iulie 1980, cand Volodia a murit la doar 42 de ani. A decedat in somn, in urma unui atac de cord, Dependenta de sedative inghitite cu energizante si alcool l-a rapus intr-un final. Chitara lui a fost expusa in Teatrul Taganka si mii de moscoviti au venit si si-au luat ramas bun de la bardul inimii lor. Desi toate mediile (radio, presa si tv) au pastrat tacerea, strazile s-au umplut de oameni din toate colturile URSS-ului pentru ca Vasotki fusese constiinta, sufletul si vocea poporului rus. Peste un milion de oameni s-au incolonat si l-au condus pe ultimul drum si a intrat in istoria Rusiei drept cea mai mare manifestatie neautorizata de autoritati din sec 20. Moscova nu mai vazuse un asemenea val de participanti de la funeraliile lui Stalin.

Aici brazii tremura pe inserat
Si ciorile caraie-a spaima.
Traiesti in padurea vrajita, cu lupi,
Din care sa pleci nu se poate.
Chiar de rozele pier, uscate de vant
Si ca ploaia se cern liliecii,
Eu oricum voi veni sa te duc intr-o zi
La castel, in cetatea-nsorita.
Pe milenii intregi magii au tot ascuns
Lumea ta de lumina si pe mine
Si iti pare ca nimic nu-i la fel de frumos
Ca padurea aceasta vrajita.
Chiar de roua uita-va sa cada in zori
Si certata cu norii e luna,
Eu oricum voi veni sa te iau intr-o zi
In cetatea cu geamuri spre mare.
In ce zi, la ce ora, sa-mi spui, ai sa iesi.
Cu grija pasind inspre mine?
La ce ora pe brate sa vin sa te duc
Departe, la capatul lumii?
Te rapesc, daca furtul acesta il vrei-
In zadar oare-am dus lupta toata?
Si accepta macar un pod plutitor,
De cetatea a fost ocupata.

Dupa moarte, cartile lui au fost tiparite in tiraje impresionante si multi s-au intrecut sa scrie biografia vietii lui. S-au turnat filme, i-au ridicat statui, dar Volodia nu a mai apucat sa vada nimic din faima care l-a urmat. Si cum viata are umorul ei negru, astronautii rusi au numit o planeta, recent descoperita, Vadivisotki (vezi www.inforusia.ro). Ca de obicei, viata bate filmul!
  
Bibliografie:
Marina Vlady – “Vladimir sau zborul intrerupt”, editura Meridiane, 1993;
Vladimir Bukovski – “Si se intoarce vantul”, Fundatia Academia Civica, 2002.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu