"A Thousand Kisses Deep" - Leonard Cohen

"A Thousand Kisses Deep"

The ponies run, the girls are young,
The odds are there to beat.
You win a while, and then it’s done –
Your little winning streak.
And summoned now to deal
With your invincible defeat,
You live your life as if it’s real,
A Thousand Kisses Deep.

I’m turning tricks, I’m getting fixed,
I’m back on Boogie Street.
You lose your grip, and then you slip
Into the Masterpiece.
And maybe I had miles to drive,
And promises to keep:
You ditch it all to stay alive,
A Thousand Kisses Deep.

And sometimes when the night is slow,
The wretched and the meek,
We gather up our hearts and go,
A Thousand Kisses Deep.

Confined to sex, we pressed against
The limits of the sea:
I saw there were no oceans left
For scavengers like me.
I made it to the forward deck.
I blessed our remnant fleet –
And then consented to be wrecked,
A Thousand Kisses Deep.

I’m turning tricks, I’m getting fixed,
I’m back on Boogie Street.
I guess they won’t exchange the gifts
That you were meant to keep.
And quiet is the thought of you,
The file on you complete,
Except what we forgot to do,
A Thousand Kisses Deep.

And sometimes when the night is slow,
The wretched and the meek,
We gather up our hearts and go,
A Thousand Kisses Deep.

The ponies run, the girls are young,
The odds are there to beat . . .

"Papusa de carpa", Gabriel Garcia Marquez

 "Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipaca sunt o papusa de carpa,
si mi-ar darui o farama de viata,
probabil nu as spune tot ce gandesc,
dar cu siguranta as gandi tot ce spun.
As aprecia lucrurile nu prin ceea ce valoreaza,
ci prin ceea ce semnifica.
As dormi putin si as visa mult,
deoarece cu fiecare minut in care inchidem ochii
pierdem 60 de secunde de lumina.
As merge cand altii se opresc,
m-as trezi cand altii dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc,
si cum as mai savura o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar darui putina viata,
mi-as pune haine simple,
m-as intinde la soare pe burta,
dezvelindu-mi nu numai corpul, ci si sufletul.
Doamne, daca as avea o inima,
Ti-as scrie toata ura pe o bucata de gheata
si as astepta sa iasa soarele.
As picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,
cu un vis al lui Van Gogh;
si un cantec al lui Serrat ar fi serenada
pe care as oferi-o lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele
ca sa simt intepatura dureroasa a spinilor
si sarutul vindecator al petalelor.
Doamne, daca as avea un crampei de viata
nu as lasa sa treaca o zi
fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat
ca el imi este cel mai drag
si as trai indragostita de iubire.
Le-as arata oamenilor cat de mult gresesc
daca cred ca nu se mai indragostesc cand incep sa imbatraneasca,
nestiind ca, de fapt, imbatranesc atunci cand nu se mai indragostesc.
Unui copil i-as da aripi,
dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
Pe cei in varsta i-as invata ca moartea nu vine o data cu batranetea,
ci o data cu uitarea.
Am invatat atatea lucruri de la voi, oamenii.
Am invatat ca toata lumea
vrea sa traiasca pe culmea muntelui
nestiind ca adevarata fericire este sa urci panta.
Am invatat ca, atunci cand un nou-nascut
strange in pumn pentru prima data
degetul tatalui sau, il va tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus
numai atunci cand il ajuta sa se ridice.
Am invata atatea lucruri de la voi,
dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc,

caci din nefericire, cand ma vor pune in valiza aceea, o sa mor."

Frank Gehry - suprematia creionului sau 3D?

Celebrul arhitect Frank O. Gehry marturisea in filmul documentar realizat in 2005 ca sculptorul roman Constantin Brancusi a fost mentorul sau spiritual. Uitandu-se la fotografia marelui artist care trona pe biroul sau, Gehry avea sa declare intr-un interviu: "De fapt, tind să gandesc mai mult în termenii unui artist ca acesta. El a avut o influență mai mare asupra operei mele decat majoritatea arhitecților. De fapt, cineva a sugerat că unul din zgarie-norii mei, care a caștigat o competiție în New York seamănă cu o sculptură de Brâncuși. Aș putea numi pe Alvar Aalto din lumea arhitecturii pentru care am un respect deosebit, și, desigur, Philip Johnson". Frank O. Gehry s-a nascut in Canada si s-a stabilit impreuna cu familia in America pe vremea cand avea 17 ani. A studiat arhitectura in universitati celebre din SUA: Scoala de arhitectura din California si Harvard. Cu ani in urma, acesta a locuit o vreme in Paris unde a studiat arhitectura romantica. Pentru asta el a stat o perioada in Véselay, la Autun, in sudul Frantei.

Frantei i-au ramas marturie unele dintre operele sale, una dintre ele fiind „American Center", realizata in 1993, care gazduieste Cinemateca Franceza. Stilul sau arhitectural deriva din modernismul tarziu , specialistii din domeniu afirmand ca este un maestru al deconstructivismului, dar arhitectul neaga apartenenta sa la acest curent: „De altfel, am vorbit odată cu Jacques Derrida despre asta şi el a afirmat categoric. «Nu sunteţi un deconstructivist». Eu am în spate o istorie, cea de după război, în care modernismul în stilul lui Gropius şi al lui Le Corbusier se banalizase", i-a declarat el jurnalistei Sylvie Santini. Cu toate astea, arhitectura sa este caracterizata prin forme aparent haotice, dispuse in suprapuneri neprevazute. Cladirile sale sunt acoperite cu suprafete metalice refelctorizante, iar structurile sale sunt dispuse nelinear, in forme curbate  multiple.

Cea mai renumita cladire a sa este "Muzeul Fundatiei Guggenheim" din Bilbao, Spania. Criticii spun ca numele sau se poate inscrie in galeria marilor arhitecti deconstructivisti, alaturi de Zaha Hadid si Rem Koolhaas si este intotdeauna mentionat in topul arhitectilor la nivel mondial. Fiind un artist de formatie clasica, el isi deseneaza proiectele. Dar tot el este cel care a revolutionat arhitectura prin transpunerea machetelor in 3D. In mana sa, creionul devine o unealta magica, care are puterea de a preschimba betonul in forme gratioase si inedite. Desi trecut de varsta de 80 de ani, acest arhitect nu ezita sa intre in competitiile care stimuleaza creativitatea: „Am fost întotdeauna curios. Presupun că este rezultatul laturii mele evreieşti, chiar dacă nu sunt deloc religios". Frank Gehry a fost laureat al Premiului Pritzker pentru Arhitectura in 1989 si medaliat cu aur al „Royal Institute of British Architects", in 2000. Lui ii apartin proiecte raspandite pe intreg mapamondul si admirate de turistii din intreaga lume:

„DZ Bank Building" din Berlin,

„Frederick R. Weisman Art Museum" al Universităţii de Minnesota din Minneapolis,

„Guggenheim" de la Abou Dhabi,

"Dancing House" din Praga. El singur marturiseste ca se inspira din artele vizuale, ca se inconjoara de prezenta tinerilor artisti plastici, ca se reculege in literatura. In cercul sau de prieteni regasim nume celebre precum: Bob Rauschenberg, Jasper Johns, Frank Stella, James Rosenquist, Jeff Koons, Anish Kapoor, Sophie Calle. Constructiile sale se incadreaza perfect in mediul inconjurator, deaorece artistul creeeaza din respect pentru natura. El gandeste creativ si constructiv, incercand sa protejeze natura, sa ii dea plus valoare estetica si cladirea sa fie functionala.

Drept marturie sta propria sa casa pe care arhitectul si-a construit-o in Santa Monica, unde intregul acoperis este format din panouri solare. In jurul acestui oras au fost ridicate cele mai multe cladiri reprezentative curentului deconstructivist, motiv pentru care aici s-a si dezvoltat Scoala de arhitectura Santa Monica.

Cu toate acestea, el construieste zgarie – nori cu verticale ametitoare, cum este Complexul rezidenţial din Manhattan. Acesta este cel mai inalt turn rezidential din zona Manhattan, New York. Constructia este formata din supafete ondulate, realizate din otel inoxidabil. Frank Gehry este un star al arhitecturii moderne, motiv pentru care investitorii cu bani apeleaza pentru marile proiecte ridicate in toata lumea.

Grupul Internaţional de haute-couture „Moët Hennessy - Louis Vuitton" i-a solicitat acum 6 ani construirea unui edificiu modern pentru Fundaţia sa, proiect care va fi finalizat in acest an. Deoarece proiectul a fost numit metaforic „norul de sticla”, acesta risca sa nu treaca niciodata de faza conceptuala, datorita protestelor asociatiilor riverane care luptau pentru protejarea mediului natural ambiental. Cladirea urma sa fie amplasata in imediata vecinatate a spatiului destinat promenadelor parisiene de-a lungul Senei. Preşedintele Grupului, Bernard Arnault, declara: " Cu Fundaţia Louis Vuitton pentru Creaţie, dorim să realizăm un loc excepţional pentru artă şi cultură în Paris. Aşezat în inima unui spaţiu excepţional, care este în acelaşi timp deschis şi plin de viaţă - Jardin d'Acclimatation din Bois de Boulogne –, el va fi guvernat de motivaţia care a stat întotdeauna la baza activităţii Grupului: clasicism şi o desprindere de trecut, tradiţie şi inovaţie. Fundaţia a avut curajul să comande designul clădirii care va simboliza secolul al XXI-lea arhitectului Frank Gehry".

Cladirea are forma unui nor. Centrul cladirii este format din blocuri juxtapuse , inconjurate de „petale" din sticla. Ccladirea desfasurata pe 2400 de metri patrati, acoperita cu 13500 de metri patrati de sticla va cuprinde spatii penru expozitii, un auditorium, terase, un centrul de documentare. Pe undele dintre cladirile sale le-am vazut, pe altele mi-as dori.

Centrul Raz and Maria Stata din Massachusetts,

Clinica pentru sanatate mintala Cleveland,

Eltziego Gahry, Tara Bascilor,

Gehry Tower Hannover, Germania,

Hotel Marques de Riscal,

Vitra Design Museum, Germania,

Walt Disney Concert Hall, Los Angeles,

Seattle's EMP Music Museum.

Unul dintre proiectele sale publice in Barcelona se numeste Fish. Aceasta constructie este reprezentata de un peste urias amplasat pe frumoasa faleza catalana. Statuia uriasa a pestelui, un fel de mascota sau simbol pentru Gehry, reprezenta un punct de reper pentru Portul Olimpic din 1992, Barcelona a gazduit Jocurile Olimpice. Privit de la departare, sculptura pare un imens peste de aur care isi schimba nuantele in functie de intensitatea luminii soarelui. El este amplasat in fata Hotelului Arts si reprezinta unul dintre punctele de interes turistic ale orasului. Desi o buna parte din proiectele sale sunt pe continentul american, operele sale pot fi admirate si pe continentul european. Singura conditie este sa stiti dupa ce sa va uitati.

Fabrica lui Mos Craciun de la Gottlob

Sunt sigura ca multi dintre voi stiu ca in județul Timiș, in Gottlob, funcționeaza o fabrica de globuri si decoratiuni de Craciun. Fabrica are patronat italian, iar produsele fabricate sunt comercializate in cadrul lanturilor mari de magazine din tara si strainatate. Aici sunt confecționate multe decoratiuni pentru Craciun: globuri de toate formele, culorile si dimensiunile, figurine pentru tot felul de diorame, beteala multicolora, brazi artificiali in culori clasice sau in trend-ul european, asezati normal sau cu varful in jos.

Se pare ca anul acesta producatorii s-au decis sa socheze putin piata si a lansat bradul asezat invers: cu varful in suport. Bradul cu varful in jos costa 200 de lei , deci aviz amatorilor de ciudatenii. Daca aveti ocazia sa mergeti in vizita la Fabrica lui Mos Craciun de la Gottlob, veti fi mirati sa vedeti cum kilometri intregi de panglica verde sunt transformati in crengute, ramuri si brazi intregi. Dar cel mai interesant proces este cel a productiei de globuri.

Globurile de la Gottlob sunt confecţionate dintr-un praf de polistiren special si care capata forma unui glob prin proces tehnologic studiat. Peste globul brut este pulverizata vopsea pe baza de apa, dupa care este pictat manuale.

Cine stie? Poate un alt brand banatean este pe cale sa se nasca langa noi. Si noi habar n-avem.

Fetita cu basma rosie

“Eram de cincisprezece ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeteasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot aşa cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari albaştri, şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi, nu ştiu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca în vis. Şi ne plimbam alături, ţinându-ne de mână, şi nu spuneam nimic. Dar eram aşa de fericiţi, cum numai la vârsta aceea poţi fi. Când ne despărţeam, ne strângeam de mână, ne şopteam încetişor: “Noapte bună” şi ne dădeam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul şi în locul acela…

Era pentru mine tot ce făcuse mai frumos Dumnezeu pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva.

Odată, plecase zugravul la târg, şi se vede că se încurcase la vreun chef, c-a lipsit două zile. Ajunsese cu lucrul la turla cea mare din mijlocul bisericii, unde mai rămăsese de făcut un serafim în creştetul bolţii. Îmi isprăvesc eu ce aveam de făcut şi mă urc pe schele, mă cocoţez pe un scaun, ca s-ajung, şi cât oi fi lucrat eu acolo nu ştiu, dar când dau să mă depărtez puţin ca să văd ce făcusem, o dată aud, pe la spatele meu, glasul jupânului: “Bravo, mă băiete, să trăieşti! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leită Măriuca popii, da’ parcă-i şi mai frumoasă aici.”

Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin…”

Sarutul sub vasc

Vascul..o planta parazit care se hraneste cu seva copacilor pe care se fixeaza. O planta ignorata in timpul anului, dar, in prag de Craciun, aproape indispensabila in orice casa . In trecutul indepartat, vascul era folosit de preotii druizi cu 200 de ani, inainte de nasterea lui Isus. Ei venerau planta in timpul iernii tocmai pentru ca se pastra verde , chiar si fara radacini, in mijlocul naturii ninse. Romanii credeau ca doi dusmani asezati sub vasc uitau de razboaie si deveneau aliati.  Celtii, in schimb, ii atribuiau puteri magice. Aveau chiar credinta ca planta detinea proprietati tamaduitoare si o foloseau pentru indepartarea spiritelor rele sau ca antidot al otravei. Dar obiceiul sarutului sub vasc se trage de la scandinavi. Ei au asociat vascul cu zeita Frigga, zeita iubirii. Asa s-a incetatenit credinta ca cei care se saruta sub vasc vor avea un an bogat si fericit.
Daca nu ati cumparat vasc, inca mai este timp sa cautati. Asta voi face si eu maine. In fiecare an caut vasc cu bobite rosii, de fiecare data gasesc vasc cu bobite albe. Il cumpar oricum si de fiecare data ma supar ca m-am trezit, din nou, in ultimul moment. Oare culoarea fructelor sa aiba vreo semnificatie aparte? Despre asta nu mai vorbeste nimeni... 

La vita è bella

Aseara m-am intors la unul dintre filmele dragi mie, un film pe care vi-l recomand si voua.  Filmul este o fabula, care aduce usor canoanelor cinematografice in stil chaplinian. Firlmul povesteste despre realitatile din Europa in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, intr-o maniera uimitoare si printr-o suprapunere de trairi care va pune spectatorul in dificultate.

Filmul are la activ multe premii :
      -    premiul Oscar  atribuit lui Roberto Benigni pentru  rolul principal masculin;

-          premiul Oscar pentru cel mai bun film strain;

-          premiul Oscar  oferit lui Nicola Piovani pentru coloana sonora;

-          nominalizare la Oscar  pentru regizorul Roberto Benigni;

-          nominalizare la Oscar pentru  montajul care a apartinut Simonei Paggi

-          nominalizare la Oscar  pentru cel mai bun film  pentru  Gianluigi Braschi si Elda Ferri;

-          nominalizare la Oscar  pentru scenariu  realizat de catre Vincenzo Cerami si Roberto Benigni.

Daca in prima jumatate de ora veti fi convinsi ca urmariti o comedie spumoasa, ei bine, restul filmului il veti viziona cu noduri in gat si, pentru firile mai sensibile, cu lacrimi in ochi. Actiunea se deruleaza incepand cu anul 1939, cand Guido ( interpetat de catre Roberto Benigni), un tanar  si inocent evreu, a ajuns in Arezzo, un orasel din incantatoarea Toscana, insotit fiind de prietenul sau, poetul Feruccio (interpretat de catre actorul Sergio Bustric).  Guido are o singura dorinta: aceea de a-si deschide propria librarie. Dar in Italia, guvernul fascist deja exercita o politica antisemita care speria populatia evreica din tara.  Guido se indragosteste de Dora (interpretata de actrita Nicoletta Braschi),  o tanara si frumoasa profesoara, care este logodita cu un oficial fascist din oras. Guido reuseste sa ii atraga atentia prin modul sau de viata, prin firea vesela si inocenta, prin acuratetea sentimentelor si prin caracterul sau extraordinar. Dora rupe logodna si se casatoreste cu Guido, iar filmul sare peste primii 7 ani de casnicie, readucandu-i in prim plan pe cei doi care au un fiu, Giosue ( interpretat magistral de catre Giorgio Cantarini), iar Guido este in sfarsit proprietarul librariei mult visata. Tot acum,  antisemitismul atinge apogeul si, intr-o zi, Guido si fiul sau sunt ridicati de catre fortele de ordine si trimisi intr-un lagar de concentrare. Brusc, filmul se transforma, dintr-o comedie,  intr-o veritabila drama. Cand afla, Dora cere sa fie trimisa si ea in lagar, chiar daca nu este evreica. Din acest moment, actiunea inregistreaza cote maxime de suspans si asistam la scenariul pe care il costruieste Guido ca  sa-si salveze fiul , intr-o maniera cat se poate de putin traumatizanda, astfel incat cel mic sa nu isi piarda  inocenta. Guido nascoceste un joc pe care sa il joace impreuna cu fiul sau, al carui premiu este un tanc. El il pregateste asiduu pe cel mic, il pune sa depaseasca situatii inedite, generate de viata din lagar, pe care se straduiesc sa le treaca impreuna, respectand reguli care se modifica in functie de situatii , pentru a castiga premiul cel mare: un tanc adevarat.  Sa fie tancul simbolul salvarii inocentei sau sa fie simbolul libertatii?

Roberto Benigni face un rol de exceptie, gasind modalitati multiple si variate de intepretare prin care sa demonstreze ca dragostea parintelui pentru copilul sau diminueaza rolul si efectele razboiului menit sa ingenuncheze un continent.  Guido  reuseste sa gaseasca lucruri frumoase si motive de bucurie intr-un lagar de exterminare, chiar si atunci cand totul pare pierdut. El isi foloseste inteligenta si inventivitatea pentru a crea  iluzia unui joc pe care il joaca impreuna cu fiul sau , determinandu-l astfel  sa treaca printr-un  Razboi Mondial cu zambetul pe buze.

Desi filmul este departe de a fi o comedie, rolul fascinant pe care il face Benigni reuseste sa strarneasca uneori rasul, chiar si atunci cand pe majoritatea ii umfla plansul.  Cred ca nu exagerez spunand ca Benigni reuseste sa transforme o calatorie spre moarte in cea mai fascinanta aventura de supravietuire a unei natii. Pentru ca in mijlocul acelui infern imposibil de descris, dragostea parintelui fata de copil gaseste drumul catre salvarea spectaculoasa o viitorului.