Sunt sigura ca multi dintre voi stiu ca in județul Timiș, in Gottlob, funcționeaza o fabrica de globuri si decoratiuni de Craciun. Fabrica are patronat italian, iar produsele fabricate sunt comercializate in cadrul lanturilor mari de magazine din tara si strainatate. Aici sunt confecționate multe decoratiuni pentru Craciun: globuri de toate formele, culorile si dimensiunile, figurine pentru tot felul de diorame, beteala multicolora, brazi artificiali in culori clasice sau in trend-ul european, asezati normal sau cu varful in jos.
Se pare ca anul acesta producatorii s-au decis sa socheze putin piata si a lansat bradul asezat invers: cu varful in suport. Bradul cu varful in jos costa 200 de lei , deci aviz amatorilor de ciudatenii. Daca aveti ocazia sa mergeti in vizita la Fabrica lui Mos Craciun de la Gottlob, veti fi mirati sa vedeti cum kilometri intregi de panglica verde sunt transformati in crengute, ramuri si brazi intregi. Dar cel mai interesant proces este cel a productiei de globuri.
Globurile de la Gottlob sunt confecţionate dintr-un praf de polistiren special si care capata forma unui glob prin proces tehnologic studiat. Peste globul brut este pulverizata vopsea pe baza de apa, dupa care este pictat manuale.
Cine stie? Poate un alt brand banatean este pe cale sa se nasca langa noi. Si noi habar n-avem.
“Eram de cincisprezece ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeteasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot aşa cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari albaştri, şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi, nu ştiu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca în vis. Şi ne plimbam alături, ţinându-ne de mână, şi nu spuneam nimic. Dar eram aşa de fericiţi, cum numai la vârsta aceea poţi fi. Când ne despărţeam, ne strângeam de mână, ne şopteam încetişor: “Noapte bună” şi ne dădeam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul şi în locul acela…
Era pentru mine tot ce făcuse mai frumos Dumnezeu pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva.
Odată, plecase zugravul la târg, şi se vede că se încurcase la vreun chef, c-a lipsit două zile. Ajunsese cu lucrul la turla cea mare din mijlocul bisericii, unde mai rămăsese de făcut un serafim în creştetul bolţii. Îmi isprăvesc eu ce aveam de făcut şi mă urc pe schele, mă cocoţez pe un scaun, ca s-ajung, şi cât oi fi lucrat eu acolo nu ştiu, dar când dau să mă depărtez puţin ca să văd ce făcusem, o dată aud, pe la spatele meu, glasul jupânului: “Bravo, mă băiete, să trăieşti! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leită Măriuca popii, da’ parcă-i şi mai frumoasă aici.”
Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin…”
Vascul..o planta parazit care se hraneste cu seva copacilor pe care se fixeaza. O planta ignorata in timpul anului, dar, in prag de Craciun, aproape indispensabila in orice casa . In trecutul indepartat, vascul era folosit de preotii druizi cu 200 de ani, inainte de nasterea lui Isus. Ei venerau planta in timpul iernii tocmai pentru ca se pastra verde , chiar si fara radacini, in mijlocul naturii ninse. Romanii credeau ca doi dusmani asezati sub vasc uitau de razboaie si deveneau aliati. Celtii, in schimb, ii atribuiau puteri magice. Aveau chiar credinta ca planta detinea proprietati tamaduitoare si o foloseau pentru indepartarea spiritelor rele sau ca antidot al otravei. Dar obiceiul sarutului sub vasc se trage de la scandinavi. Ei au asociat vascul cu zeita Frigga, zeita iubirii. Asa s-a incetatenit credinta ca cei care se saruta sub vasc vor avea un an bogat si fericit. Daca nu ati cumparat vasc, inca mai este timp sa cautati. Asta voi face si eu maine. In fiecare an caut vasc cu bobite rosii, de fiecare data gasesc vasc cu bobite albe. Il cumpar oricum si de fiecare data ma supar ca m-am trezit, din nou, in ultimul moment. Oare culoarea fructelor sa aiba vreo semnificatie aparte? Despre asta nu mai vorbeste nimeni...
Aseara m-am intors la unul dintre filmele dragi mie, un film pe care vi-l recomand si voua. Filmul este o fabula, care aduce usor canoanelor cinematografice in stil chaplinian. Firlmul povesteste despre realitatile din Europa in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, intr-o maniera uimitoare si printr-o suprapunere de trairi care va pune spectatorul in dificultate.
Filmul are la activ multe premii : - premiul Oscar atribuit lui Roberto Benigni pentru rolul principal masculin;
-premiul Oscar pentru cel mai bun film strain;
-premiul Oscaroferit lui Nicola Piovani pentru coloana sonora;
-nominalizare la Oscarpentru regizorul Roberto Benigni;
-nominalizare la Oscar pentrumontajul care a apartinut Simonei Paggi
-nominalizare la Oscarpentru cel mai bun filmpentru Gianluigi Braschi si Elda Ferri;
-nominalizare la Oscarpentru scenariurealizat de catre Vincenzo Cerami si Roberto Benigni.
Daca in prima jumatate de ora veti fi convinsi ca urmariti o comedie spumoasa, ei bine, restul filmului il veti viziona cu noduri in gat si, pentru firile mai sensibile, cu lacrimi in ochi. Actiunea se deruleaza incepand cu anul 1939, cand Guido ( interpetat de catre Roberto Benigni), un tanarsi inocent evreu, a ajuns in Arezzo, un orasel din incantatoarea Toscana, insotit fiind de prietenul sau, poetul Feruccio (interpretat de catre actorul Sergio Bustric).Guido are o singura dorinta: aceea de a-si deschide propria librarie. Dar in Italia, guvernul fascist deja exercita o politica antisemita care speria populatia evreica din tara. Guido se indragosteste de Dora (interpretata de actrita Nicoletta Braschi), o tanara si frumoasa profesoara, care este logodita cu un oficial fascist din oras. Guido reuseste sa ii atraga atentia prin modul sau de viata, prin firea vesela si inocenta, prin acuratetea sentimentelor si prin caracterul sau extraordinar. Dora rupe logodna si se casatoreste cu Guido, iar filmul sare peste primii 7 ani de casnicie, readucandu-i in prim plan pe cei doi care au un fiu, Giosue ( interpretat magistral de catre Giorgio Cantarini), iar Guido este in sfarsit proprietarul librariei mult visata. Tot acum, antisemitismul atinge apogeul si, intr-o zi, Guido si fiul sau sunt ridicati de catre fortele de ordine si trimisi intr-un lagar de concentrare. Brusc, filmul se transforma, dintr-o comedie, intr-o veritabila drama. Cand afla, Dora cere sa fie trimisa si ea in lagar, chiar daca nu este evreica. Din acest moment, actiunea inregistreaza cote maxime de suspans si asistam la scenariul pe care il costruieste Guido ca sa-si salveze fiul , intr-o maniera cat se poate de putin traumatizanda, astfel incat cel mic sa nu isi piardainocenta. Guido nascoceste un joc pe care sa il joace impreuna cu fiul sau, al carui premiu este un tanc. El il pregateste asiduu pe cel mic, il pune sa depaseasca situatii inedite, generate de viata din lagar, pe care se straduiesc sa le treaca impreuna, respectand reguli care se modifica in functie de situatii , pentru a castiga premiul cel mare: un tanc adevarat. Sa fie tancul simbolul salvarii inocentei sau sa fie simbolul libertatii?
Roberto Benigni face un rol de exceptie, gasind modalitati multiple si variate de intepretare prin care sa demonstreze ca dragostea parintelui pentru copilul sau diminueaza rolul si efectele razboiului menit sa ingenuncheze un continent. Guido reuseste sa gaseasca lucruri frumoase si motive de bucurie intr-un lagar de exterminare, chiar si atunci cand totul pare pierdut. El isi foloseste inteligenta si inventivitatea pentru a crea iluzia unui joc pe care il joaca impreuna cu fiul sau , determinandu-l astfel sa treaca printr-un Razboi Mondial cu zambetul pe buze.
Desi filmul este departe de a fi o comedie, rolul fascinant pe care il face Benigni reuseste sa strarneasca uneori rasul, chiar si atunci cand pe majoritatea ii umfla plansul. Cred ca nu exagerez spunand ca Benigni reuseste sa transforme o calatorie spre moarte in cea mai fascinanta aventura de supravietuire a unei natii. Pentru ca in mijlocul acelui infern imposibil de descris, dragostea parintelui fata de copil gaseste drumul catre salvarea spectaculoasa o viitorului.
Pana acum 4 ani, inca din septembrie advertiserii gandeau campaniile de Craciun . Se puneau constiincios cu burta pe carte, apoi se aruncau un valuri... asteptau sa se ridice pe creasta unuia si sa strige victoriosi: EVRIKA!
Agentiile nationale se bateau in campanii si idei, cele mici , din orasele mai mari, sperau ca si in anul care trecea , productiile lor sa fie cele mai bune. Era concurenta, ne bateam in porofolii, in bugete si creatii. Atunci era greu sa iti creezi nisa ta de piata, sa te individualizezi intr-o piata concurentiala. Acum, toate astea sunt amintiri. In plan local, bugetele sunt atat de mici si rare, incat marketerii uita sa mai fie creativi.
Oricum, si ca vrem, si ca nu vrem, am fost si suntem intr-un fel "one man show", omul bun la toate care identifica potentialii clienti, creeaza strategii, negociaza cu mediile, devine om de creatie, monitorizeaza campanii, analizeaza, ofere solutii si o ia de la capat.
Astazi, din vechea nebunie n-a mai ramas decat Mos Craciun , cel de acum 4 ani, cand clientii isi permiteau costuri de productie ridicate, iar piata avea o alta dinamica de sarbatori.
De atunci, ne-a ramas Mos Craciun, personajul cel mai indragit, a carui imagine este asociata cu Craciunul. Criza nu i-a ajustat nici dimensiunile generoase, nici costumatia.
A ramas la fel de grasut, imbracat in mantaua lui rosie care inca nu e peticita si nici decolorata de folosirea indelungata. Inca pe chipul sau razbate bunatatea si spiritul generos. Guvernul nu i-a diminuat pensia, nu are de-a face cu sistemul de sanatate sau cu lipsa lui si nici nu este angajat politic in vreun partid.
Dar, daca il priviti cu atentie, din mosul de acum 4 ani a ramas doar aparenta. Sacul este peticit si pe jumatate gol. Dar noi ne incapatanam sa il prezentam in aceleasi ipostaze, pentru ca asa uitam de criza, refuzam sa recunoastem ca vremea campaniilor destepte s-a cam dus, ca stocurile de azi inca umplu depozitele clientilor, inacapatanandu-se sa ramana nevandute pe raft, iar oamenii merg sa se plimbe in supermarket si mai putin sa cumpere. Nu-s bani, inflatia e mare. Si somajul e in crestere. Lumea nu mai are rabdare! Viata le-a luat-o inainte.
De-aceea e bine sa ne spunem povestea lui Mos Craciun. El e batran, nins in par si inca bun, si s-a nascut in secolul 19, in America. Iar America s-a grabit sa - l arate lumii-ntregi: mosul cu bujori in obrajori, cu parul alb si lins, vesel si curajos, imbracat cu costumul lui rosu , cu burta mare taiata in doua de centura lata din piele maro, care inconjoara pamantul in sania trasa de reni si imparte cadouri impreuna cu echipa sa de elfi.
Mos Craciun a fost cel mai tare om de marketing. Imaginea lui a vandut produsele multor companii si a facut fericiti milioane de copii.
Mos Craciun "a vandut" orice: sticle nenumarate de Coca-Cola, felicitari, jucarii, parfumuri si bijuterii, haine si masini. Mosul nu s-a sfiit sa ofere nici macar produse de tutun.
Astfel, in industria tutunului, marcile Camel, Lucky Strike, Pall Mall, Kent sau Albert Prince erau promovate prin prezenta mosului zambaret.
Unele companii au facut istorie ajutate de oameni creativi. Astfel, Haddon Sundblom (1899-1976) a creat, de-a lungul carierei sale, trei simboluri corporative importante, si anume: Aunt Jemima, Quaker si vestitul Mos Craciun Coca-Cola.
Primul Mos Craciun a fost creat in 1931, iar designul sau, expus pe un bilboard, a inregistrat un asa mare succes, incat layout-ul a fost folosit timp de 33 de ani.
Dar marketing-ul era la inceputurile sale si se desfasura pe un teren virgin. Astfel, in 1954, Jackie Gleason poarta o scufie de Mos Craciun in timp ce promoveaza stilourile Sheaffer.
Tiparul a cunoscut o explozie o data cu inventarea lui Mos Craciun. Revistele se-ntreceau sa publice pe coperta chipul lui Mos Craciun. Astfel au fost descoperiti doi designeri de succes:
Spre marea mea dezamagire, trebuie sa recunosc: intr-o lume nebuna, oamenii au uitat sa se mai regaseasca in bucurie, in colinde, in jurul bradului sau la gura sobei asteptandu-l pe Mos Craciun. In semn de protest, iarna s-a cam razbunat. A aruncat baloturi mari de zapada peste tara. A acoperit ulitele si bulevardele, a nins satele si orasele, a inghetat geamurile si a izgonit vietatile zgribulite de ger in paduri. Unii spun ca insusi Mosul ar fi ramas inzapezit undeva la granita tarii si ca inca se mai minuneaza cum romanii au uitat si de lopata, si de matura, si de harnicie si de omenie. Doar mormaie in barba ca sunt mari si nu mai cred in Mos Craciun!
Deşi nu se ştie exact unde s-a născut ideea împodobirii pomului deCrăciun, se bănuieşte că originea bradului a apărut pentru prima data la popoarele germanice. Matin Luther a fost primul care a ornat bradul de Crăciun cu ajutorul lumânărilor. Ideea i-a venit de la reflectarea luminii stelelor printre ramurile unui brad. Treptat, treptat această tradiţie se răspandeşte pătrunzând în Anglia, Franţa, Elveţia. In Rusia europeana,Ajunul Crăciunului era sărbătorit în mijlocul pădurii unde se alegea cel mai frumos brad care era ornat cu lumânări, bomboane şi jucării. In tradiţia românească,împodobirea bradului apare la sate în momente alegorice: nunta sau înmormântarea tinerilor, a femeilor şi a bărbaţilor.Impodobirea bradului de Crăciun este un obicei relativ recent la noi, preluat de la alte popoare.
Tradiţia împodobirii unui pom a fost preluată de la germani, fiind ales bradul datorită capacităţii sale de a fi verde tot anul, mai precis este singurul copac rămas verde în luna decembrie. Obiceiul împodobirii este relativ nou, ca şi Moş Crăciun, iar la început în brad se atârnau fructe şi biscuiti; în anul 1878 au apărut primele globuri. Primii brazi de Crăciun au apărut în 1510 – Lituania, 1521 – Franţa, 1841 – Anglia, 1749 – America (legalizat abia în 1836, în Alabama) şi în 1866 în România, în palatul principelui Carol I de Hohenzollern.
Ca şi sărbătoarea în sine, şi bradul are origini păgâne: considerat de către vikingi pomul lui Odin (zeul morţii şi al războiului) era ars pe 25 decembrie în onoarea renaşterii Soarelui şi a noului an, iar culoarea sa reprezenta veşnicia şi era asociată cu focul de multe ori. Cărbunii proveniţi din arderea bradului erau consideraţi ca având calităţi protectoare contra farmecelor, iar un cărbune pus în sicriu facilita călătoria mortului spre lumea de dincolo.
Pomul de Craciun In Germania secolului al XVI-lea, erau decoraţi pinii, atât cei din interiorul casei, cât şi cei din exteriorul ei, cu mere, lumânări şi hârtie colorată. In Evul Mediu, o scenetă religioasă înfăţişa izgonirea lui Adam şi a Evei din Grădina Edenului. Un pin decorat cu mere era folosit pentru a simboliza Grădina Edenului – Copacul Cunoaşterii. Sceneta se încheia cu profeţia salvatorului ce urma să vină. Se crede că reformatorul protestant Martin Luther King a decorat, pentru prima oară, pomul de Crăciun cu lumină. In timp ce se ducea spre casă, într-o seară de Decembrie, frumuseţea stelelor care străluceau printre ramurile unui pin l-a inspirat să recreeze efectul prin lumânări asezate pe ramurile unui pin mic, de acasă. Pomul de Crăciun a fost introdus în Anglia de soţul Reginei Victoria, Prinţul Albert, al cărei ţară natală era Germania. Ediţia faimoasă a Illustrated News, din 1848, infăţisează Familia Regală adunată în jurul unui pomului de Crăciun, de la Palatul Windsor. Această imagine a popularizat ideea în toată Anglia victoriană.
Desigur obiceiurile de Crăciun au fost adaptate după necesităţi în diversele colţuri ale lumii. Australienii îşi împodobesc casele cu ferigă, frunze de palmier sau cu alte flori de sezon. În China şi în Japonia, pomii de Crăciun introduşi de misionarii vestici în secolele XIX-XX, erau împodobiţi cu decoraţiuni complicate din hârtie. India în schimb a înlocuit bradul cu copacii de mango sau cu bambuşii, iar casele le erau decorate cu frunze de mango. Crăciunul este un fastuos festival al verii şi în Brazilia, care include picnicuri, jocuri de artificii , precum şi o procesiune solemnă a preoţilor la miezul nopţii.
Fiecare dintre noi are un stil personal de a-şi orna pomul de Crăciun, dar nu toţi cunoaştem semnificaţiile şi simbolurile ornamentelor de Crăciun. Beculeţe colorate, beteală, confetii, bomboane, nuci, instalaţii luminoase (mai nou şi muzicale), lumânărele atârnate pe ramurile pomului dându-ne un sentiment de bucurie şi implinire. Pe lângă aceste decoraţiunii există unele ale căror simboluri ne fac să acordăm o mai mare importanţă decorării casei şi bradului de Crăciun. Vârfurile bradului de Crăciun în formă de stea simbolizează noroc şi realizarea tuturor visurilor. Steaua are o semnificaţie religioasă, amintind de cea care a apărut pe cer la naşterea lui Isus. Aducând elementele religioase în ziua de astăzi, printre motivele Crăciunului amintim de cei trei magi, steaua călăuzitoare şi darurile oferite pruncului la venirea pe lume, elemente care de-a lungul timpului s-au transformat în obiceiuri.
In jurul anului 1500, oamenii asemănau bradul cu copacul din Paradis şi îl împodobeau cu mere roşii, cel mai probabil, sursa globurilor roşii de astăzi.
