Rainer Maria Rilke

Astazi mi-a cazut un volum de poezii scris de poetul austriac Rainer Maria Rilke si involuntar mi-am amintit de legenda care m-a facut sa citesc opera acestui romantic incorigibil. Se zice ca pe vremea cand Rilke era indragostit nevoie mare si primise vizita iubitei sale, ar fi coborat in gradina sa ii culeaga un superb buchet de trandafiri. Dar ghinionul a facut ca acesta sa se intepe in ghimpele unuia dintre trandafirii alesi si sa moara cateva luni mai tarziu de leucemie. Aceeasi legenda spune ca, fiind constient de faptul ca viata avea sa se curme in scurt timp, insusi Rilke si-ar fi ales versurile ce aveau sa fie inscrise pe crucea mormantului sau.

“Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern” (Trandafir, oh, contradicţie pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui).

In opinia mea, Rilke este unul dintre cei mai sensibili poeti care au scris in limba germana si unul dintre cei mai importanti poeti ai secolului 20.

Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor?

Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor?
Dacă mă sparg? (Îţi sunt urcior).
Dacă mă curm? (Îţi sunt izvor).
Îţi sunt veşmânt şi croitor,
când nu mai sunt eşti fără rost.

N-o să mai ai, după ce mor,
cald bun-venit şi adăpost.
Pierzi, ostenit, de pe picior,
moale sanda care ţi-am fost.

Mantia-ţi mare nu te mai ţine.
Privirea ta, ce-al meu obraz, oricând
o strânge cald ca într-un cuib plăpând,
veni-va după mine căutând
şi pe-nserat se va lăsa-n zbor frânt
la sânul pietrelor străine.

Ce te faci, Doamne? Mă-nspăimânt.

Ceas grav

Cine plânge undeva în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cine râde undeva în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.

Cine merge undeva în lume,
merge spre mine.

Cine moare undeva în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

Cântec de dragoste

Cum să-mi împiedec sufletul

să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?

Cum să-l înalţ deasupra ta

spre alte lucruri, altundeva?

O, cum, cum l-aş aduna

lângă ceva pierdut în întunerec,

într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,

ce nu se-ndepărtează

când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.

Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,

ne împreună totuşi aşa cum un arcuş

din două strune-un singur sunet scoate.

Pe ce vioară suntem înstrunaţi?

Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,

cântec cum altul nu-i?

Zi de toamnă

Bătut-a ceasul, Domne. Vara-a fost lungă, lungă.

Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare

şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă.

Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;

mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,

îndeamnă-le să se-mplinească şi înrouă

dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade.

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.

Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.

O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi

şi pe alei va rătăci acolo şi încoace

pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşning prelung.

" Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu....Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume, el insusi de dragul cuiva."

"Iubirea intre doi oameni...este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie"