Nu stiu daca v-a picat in mana romanul “Becoming Lola” de Harriet Steel. Multi dintre voi vor stramba, probabil, din nas: un roman subtire, de rasfoit in tren. Poate, sincer, nu sunt una dintre fanii ei, dar trebuie sa recunosc faptul ca acest roman mi-a placut pentru ca respecta realitatea, fraza este curata si frumos scrisa. Naratiunea urmareste viata Lolei Montez, nascuta Elizabeth Rosanna Gilbert, devenita Eliza James, rebotezata cu numele de scena Lola Montez, innobilata cu titlul de Contesa de Landsfeld intr-un timp record de 35 de ani. Ea este cunoscuta ca dansatoare si actrita irlandeza , devenita ulterior dansatoare exotica, curtezana si amanta regelui Ludwig I al Bavariei. Victorienii s-au referit la ea numind-o "La Grande Horizontale," denumire caracteristica doar curtezanelor. Desi pretindea ba ca este fiica ilegitima a poetului Lord Byron, ba a unui celebru matador, de fapt era fiica a unui soldat englez in varsta de 18 ani, casatorit aproape fara sa stie cu o fata de 14 ani. Eliza s-a nascut in data de 17 februarie 1821 in Grange, comitatul Sligo din Irlanda, iar dupa doi ani de la nasterea ei, familia sa s-a mutat in India. La doar cateva luni dupa sosirea lor in India, tatal a murit de holera, iar mama s-a recasatorit si a trimis-o in Scotia, la parintii tatalui ei vitreg. Acestia, prezbiterieni piosi, au fost socati de apucaturile fetei rebele ce alerga aproape goala pe strazi cat era ziua de mare si, ca sa o tempereze, au trimis-o la o scoala din Paris, unde a invatat limbi straine.
A terminat scoala la 19 ani, iar cand s-a intors in Irlanda, deoarece mama sa planuia casatoria ei cu un indian de 60 de ani, aceasta a fugit cu locotenentul Thomas James, cel care o insotise pe mama ei in voiajul de intoarcere din India la Bath. Locotenentul era cu 13 ani mai mare decat ea si nu dupa mult timp de la casatoria lor, acesta a parasit-o pentru alta femeie, lansand-o sa se descurce singura. Cand a aflat ca Elisa l-a inselat, acesta a cerut divortul, dar aceasta a fugit in Spania ca sa studieze dansul, fara sa legalizeze despartirea. In 1840, ea a sosit la Paris sperand sa devina renumita ca dansatoare si actrita. Cu ajutorul a doi admiratori, Lord Malmesbury si Lord Brougham, ea si-a schimbat numele in Lola Montez si s-a recomandat "dansatoare spaniolă." Cel care a ajutat-o sa isi faca un nume a fost proprietarul unui ziar si un respectat cronicar, Alexandre Dujarier. Lola si-a jucat rolul de amazoana, iar dupa 2 saptamani s-a mutat la el acasa. Desi era pus intr-o situatie stanjenitoare in societatea parisiana, acesta a promovat-o ca si dansatoare si a cerut-o in casatorie. Nu au apucat sa se casatoreasca, dar cert este un singur lucru: ca Dujarier a fost singurul barbat pe care Eliza l-a iubit in viata ei. Prin intermediul lui i-a cunoscut pe Balzac, Victor Hugo, George Sand si Lamartine. Lola a devenit faimoasa dansand „dansul păianjenului” intr-o costumatie considerata pe atunci obscena si expresia „Orice își dorește Lola, Lola primește.” In urma unui scandal conjugal, Dujarier a mers singur la o receptie unde erau invitati cei mai bogati tineri din aristocratia parisiana. Ametit de alcool, el l-a insultat pe criticul dramatic Jean-Baptiste Rosemond de Beauvallon, care l-a provocat la duel. Desi a doua zi a incercat sa aplaneze conflictul, iubitul Lolei a fost ucis, iar aceasta a parasit Parisul in lacrimi. Cand s-a intors in Anglia, deja isi schimbase numele in Maria Dolores de Porris y Montez – „dar spuneţi-mi Lola” si se prezenta ca fiica unui nobil spaniol bogat, de profesie dansatoare. Lola era o bruneta focoasa, cu ochi albastri care „scăpărau scântei…, cu un nas desenat…. şi sprâncene frumos arcuite.” „Frumuseţea ei era lipsită de cusur. Dansul ei reprezenta o invitaţie fizică… ea scrie Memoriile lui Casanova cu propriul său corp,” remarca un critic in presa.
Desi era o tanara foarte frumoasa, era foarte capricioasa, nazuroasa, temperamentala, colerica, incapatanata , imprevizibila si apriga la manie. Lola avea o inteligenta nativa uimitoare, care mintea cu atata convingere incat numai ea putea stabili granita dintre adevar si minciuna. Temperamentul ei insa atragea barbatii ca magnetul, fierul. Avea o latura violenta care fermeca: cravasa devenea in mana ei un instrument de pedeapsa pentru barbatii care o suparau, iar acestia considerau incidentul ca pe-o experienta aproape sexuala. Se povestea ca odata, un iubit a dezamagit-o intr-o partida de amor, motiv pentru care ea ar fi scos pistolul si ar fi tras in el. Doar norocul l-a salvat pe bietul nepriceput care a scapat de ploaia de gloante fugind pe fereastra, cu pantalonii in vine. La intoarcerea din Spania, deja era o femeie versata, cu o clientela atent aleasa, care, desi era angajata in multiple relatii, s-a casatorit cu unul dintre admiratorii ei, chiar daca oficial nu era inca divortata de Thomas James. In toate relatiile ei nu urmarea decat banii, pe care ii cheltuia in mare graba, astfel incat sa aiba motivul de a se napusti asupra altei victime. Lola Montez dorea sa fie cunoscuta si iubita de barbati bogati si puternici. Cu un apetit sexual peste medie, a avut numerosi amanti, printre care compozitorul Franz Liszt, fiul unui oficial britanic, Robert Peel, Alexandre Dumas, jurnalisti, oameni influenti, culminand cu regele Ludwig I al Bavariei.
Pe compozitorul Franz Liszt l-ar fi cunoscut la Dresda si au avut o relatie pasionala, pana cand Lola a devenit geloasa pe admiratoarele lui. Desi se zice ca Liszt avea reputatia unui mare crai, acesta era atat de epuizat de Lola, incat, odata, pe cand aceasta dormea, a incuiat-o in camera de hotel si a fugit, uitand sa se mai intoarca la ea vreodata, dar a lasat in schimb la receptia hotelului o suma generoasa de bani pentru daunele pe care avea sa le provoace Lola cand se trezea. Intr-una dintre calatoriile sale la Varsovia, l-a intanit pe viceregele Poloniei - un batran bogat si victima sigura – care s-a indragostit ca un prost de Lola. I-a dat o casa superba si diamante cu conditia sa devina amanta lui. Greu de imaginat cat de respingatoar putea sa fie acesta de vreme ce Lola l-a respins, renuntand la toate bogatiile oferite. Viceregele s-a simtit insultat de refuz si a încercat sa se razbune solicitand sa fie scoasa din spectacol, nestiind ca Lola temperamentala avea curajul sa iasa pe scena si sa faca publica aceasta situatie stanjenitoare pentru el si pentru familia lui.
Pe Ludwig I l-a intalnit in anul 1846, la München, prin intermediul aghiotantului sau, contele Otto von Rechberg, si caruia i-a devenit amanta in scurt timp. Momentul a fost unul memorabil: se zice ca Ludwig ar fi refuzat sa o primeasca pe straina care venise sa ceara favoruri, dar regele nu stia ca Lola pusese la cale o regie demna de cel mai tare spectacol: auzindu-l pe rege refuzand audienta, aceasta i-a impins pe cei doi soldati din garda care pazeau usile biroului si a intrat cu partea din fata a corsajului rochiei rupta si cu sanii goi. Dupa 2 zile si jumatate, Lola isi croise drum pe scena aristocratiei bavareze. Atunci, Ludwig avea 60 de ani si era regele Bavariei de 21 de ani. Pe parcursul domniei sale, Bavaria marcase un mare succes financiar, iar München-ul devenise un centru cultural, artistic si universitar de talie europeana. In plan privat, regele nu se mai simtea atras de sotia sa, care era mama celor 8 copii ai lor, iar aceasta, devotata familiei si poporului, trecea cu vederea aventurile extraconjugale ale sotului ei. Nici macar ea nu se astepta ca batranul de 60 de ani, un intelectual versat si un tip calculat cu visteria regatului, dar cu obrajii patati de varsat de vant ar putea sa faca o pasiune pentru o curtezana, iar aceasta sa raspunda sentimentelor lui. Lola isi jucase cartea si il impresionase cu cunostintele sale lingvistice pe regele caruia ii placea Spania si limba spaniola. Dar Lola era frumoasa si versata, astfel incat nu i-a fost greu sa-l farmece pe regele care devenea tot mai increzator in minciunile Lolei. Aceasta l-a convins ca facea parte din patura aristocratica, dar familia ei se destramase in momentul in care pierdusera intreaga avere. Regele o alinta intr-o spaniola „nativă”: „Yo te quiero con mi vida” si singur marturisea unui prieten: „Sunt ca Vezuviul, care părea secătuit complet când a erupt din nou”, „Sunt prins în mrejele pasiunii ca niciodată… M-am trezit din nou la viaţă, sunt iar tânăr şi universul îmi zâmbeşte.” Lola a devenit amanta oficiala a regelui, care a inceput sa apara in public la bratul ei, apoi i-a cumparat si mobilat un apartament de pe unul dintre cele mai elegante bulevarde din München. Desi avea reputaţie de zgarcit , el i-a oferit o renta anuala de 10.000 de florini si 20.000de florini pentru redecorarea resedintei. Asta in vreme ce ministrii cabinetului erau platiti cu 6000 de florini pe an.
Dar Lola nu putea fi satisfacuta doar cu atat. Dorea cristaluri, argintarie, bijuterii. Cu cat apropiatii regelui incercau sa ii reduca cheltuielile, cu atat se ambitiona Lola sa primeasca mai mult. Iar Ludwig i-a dublat renta! Desi consilierii regali continuau sa ii atraga atentia regelui ca intreg Munchen- ul era scandalizat de infidelitatile Lolei, regele era orb. „Mă pot lipsi de soarele de pe cer”, spunea regele, „dar nu şi de strălucirea Lolitei în sufletul meu.” Regele a iubit-o ca nebunul, oferindu-i daruri fara numar, unul mai scump si mai ciudat decat altul, printre care si o trasura placata cu aur si captusita cu blana de hermina. Un an mai tarziu a fost innobilata cu titlul de Contesa de Landsfeld , chiar de ziua regelui, la data de 25 august 1847. Dar titlul nobiliar a incurajat-o pe Lola sa fie si mai aroganta, si mai sfidatoare, iar lumea o detesta din ce in ce mai tare. Si cu cat regele o iubea mai tare, cu atat poporul o respingea mai tare. Se pare ca au fost anumite incidente care au revoltat populatia orasului: intr-o zi cand calarea, un domn mai in varsta i-a taiat calea, calare fiind si el, si, neputand sa-l depaseasca, Lola l-a lovit repetat cu cravasa. Alt incident facea referire la cainele sau care atacase un trecator, iar Lola, in loc sa sa-l ajute pe bietul trecator, l-a lovit cu lesa.
Contesa fiind, aceasta si-a construit un palat si a inceput sa se amestece in politica, devenind persoana cea mai influenta din regat. Nu dupa mult timp, populatia a inceput sa se revolte scandand pe strazi: „Raus mit Lola“ („Afară cu Lola”). Deoarece poporul cerea expulzarea ei din tara, iar tensiunile erau atat de mari incat regele se temea sa nu isi piarda tronul, acesta i-a propus Lolei sa plece din Bavaria, oferindu-se sa o intretina in continuare. Cand Munchen-ul s-a revoltat si a distrus locuinta Lolei , aceasta a fugit la Frankfurt. Dar contesa Lola nu a pierdut vremea si s-a mutat cu un amant mai tanar in Elvetia, pe care îl întretinea din banii regelui. Dupa fuga ei, furia poporului s-a intors impotriva regelui, care, in luna martie a aceluiasi an, a fost obligat sa abdice in favoarea fiului sau, Maximilian, dar nu i s-a permis batranului indragostit sa o insoteasca pe Lola in exil. Maximilian ii spusese tatalui sau ca si o simpla vizita de curtoazie facuta Lolei ar putea pune in pericol monarhia. In toata aceasta perioada, Lola isi schimba amantii si cerea bani batranului rege. Cand Ludwig s-a convins ca fusese jucaria din mainile rapace ale Lolei, acesta a fost cuprins de disperare si durere, dar nu si-a permis luxul de a nu-i mai trimite bani. Lola il ameninta ca vinde unui ziar scrisorile lui ridicol de patimase, facandu-l de ras. Cand Ludwig i-a dat si ultimii bani ceruti, aceasta i-a returnat scrisorile. Dupa acest episod, Lola s-a intors in Anglia si a sedus un tanar ofiter cu o cariera promitatoare, George Trafford Heald, fiul unui influent avocat. Desi inca nu divortase, ea s-a casatorit in 1849 si nu dupa mult timp a fost arestata pentru bigamie. A reusit sa fuga in Spania, impreună cu noul sot, dar pe care l-a parasit nu dupa mult timp.
In 1851 numele ei este regasit pe afisele de cabaret de pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii, iar in 1853 s-a casatorit cu Patrick Hull, impreuna cu care s-a stabilit in Grass Valley, California, pentru o perioada scurta. Aici ea si-a deschis un salon unde afacerea mergea ca pe roate. Clientii veneau si se uitau pierduti la cabinete in stil Ludovic al XVI-lea, la oglinzi de ormolu, la bijuteriile primite in dar de la Ludwig, la patul in forma de lebada, la masa rosie de biliard cu dragoni sculptati pe picioare. Guvernatorii, senatorii si milionarii faceau coada la usa salonului ei. In sfarsit daduse lovitura. Era cineva! Cand Lola a ajuns in America, Lola si-a publicat in 1858 cartea „Lectures of Lola Montez” (Conferinţele Lolei Montez) in care se lauda cu influenta si rolul pe care l-a jucat ea in istoria Europei, cu renta ei anuala exagerata la suma de 60.000 de florini, incercand sa isi dea si propria definitie in calitate de metresa regala: „o femeie care persistă în păstrarea propriei independenţe şi se hrăneşte din puterea, izvorîtă exclusiv din propria persoană, de a-şi afirma individualitatea şi de a-şi apăra, cu toate mijloacele pe care i le-a dat Dumnezeu, dreptul la o cotă egală din privilegiile lumii.” Unii sustin ca ar fi decedat la varsta de 39 de ani, altii la 41, cert este ca a murit de pneumonie, in Brooklyn, New York unde a fost ingropată sub numele de Eliza Gilbert.
Nu stiu daca scurtul meu rezumat a reusit sa convinga. Dar pot sa va spun un singur lucru: din punctul meu de vedere, cartea merita citita. In mare parte, respecta adevarul istoric al destinului unui personaj care a marcat prin simpla ei prezenta istoria lumii. Si tocmai in asta consta farmecul romanului: sa realizezi ca sunt oameni care chiar influenteaza destine si schimba harta istoriei unui popor. Parca ni s-a intamplat si noua. Nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu